Sentința penală nr. 259/2013. Cerere de reabilitare

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

Operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA PENALĂ NR. 259/2013

Ședința publică din data de 20 iunie 2013 Completul compus din: Președinte: R. M.

Grefier: A. B.

Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe petentul condamnat O. C.

, cauza având ca obiect cerere de reabilitare (art.494 și următoarele C.p.p., art.134 și următoarele C.p.)

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul condamnat

O. C. .

Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror: D.

M. P. .

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care,

Instanța constată că la dosarul cauzei s-a depus prin serviciul registratură al instanței în data de 17 iunie 2013, copia de pe fișa de cazier judiciar actualizată în privința petentului condamnat din care rezultă că acesta a fost condamnat prin sentința penală nr. 2929/_ în dosarul penal nr. 1371/2003 al Judecătoriei Galați, definitivă prin Decizia penală nr. 153/_ a Tribunalului Galați.

Instanța, din oficiu, în temeiul art. 494 C.p.p. invocă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj în soluționarea cererii formulate de petentul condamnat și acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public cu privire la excepția invocată.

Reprezentanta Ministerului Public, solicită admiterea excepției necompetenței materiale a Tribunalului Cluj și să dispună declinarea competenței de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Petentul condamnat O. C., arată că este de acord. Instanța reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de_, petentul O. C. a solicitat să se dispună reabilitarea sa de drept cu privire la amenda penală de 300 lei aplicată prin Sentința penală nr. 2929 din_ a Tribunalului Galați.

În motivarea cererii formulate, s-a arătat în esență că sunt îndeplinite condițiile reabilitării de drept.

Analizând actele de la dosarul cauzei, instanța reține următoarele :

Potrivit art.134 C.pen. reabilitarea persoanei fizice are loc de drept în cazul condamnării la amendă penală, dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu a săvârșit nici o altă infracțiune.

Din fișa de cazier judiciar a petentului existentă la fila 8, rezultă că acesta a fost condamnat la pedeapsa de 300 de lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.142 lit.b din Legea nr.8/1996, prin Sentința penală nr. 2929/_ a Judecătoriei Galați, definitivă prin decizia penală nr. 153/2005 a Tribunalului Galați.

Potrivit art.494 C.pr.pen. competentă să se pronunțe asupra reabilitării este fie instanța care a judecat în primă instanță cauza în care s-a pronunțat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, fie instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție domiciliază condamnatul.

Având în vedere cele de mai sus, precum și împrejurarea că petentul O.

C. locuiește în prezent în localitatea F., potrivit înscrisului de la fila 3, instanța constată că instanța de executare în raport de condamnarea de 300 de lei amendă penală este Judecătoria Galați iar instanța corespunzătoare în grad acesteia și în a cărei rază teritorială locuiește petentul, este Judecătoria Cluj- Napoca, și, pe cale de consecință, va admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj.

În temeiul art.42 C.pr.pen. coroborat cu art.494 C.pr.pen., instanța va dispune declinarea competenței de soluționare a cererii de reabilitare în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E:

Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj.

În temeiul art. 42 C.pr.pen. coroborat cu art. art.494 C.pr.pen. dispune declinarea competenței de soluționare a cererii de reabilitare formulată de către petentul O. C. cu domiciliul în loc. F., str.Cetății, nr.326C, sc.1, ap. 15, jud. Cluj, în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca.

În temeiul art. 192 al. 3 C. pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia .

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi,_ .

PREȘEDINTE

GREFIER

R. M.

A.

B.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sentința penală nr. 259/2013. Cerere de reabilitare