Sentința penală nr. 192/2013. Evaziune fiscală

R. IA TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ DOSAR NR. _

Cod operator de date cu caracter personal: 3184

SENTINȚA PENALĂ Nr.192/2013

Ședința publică din data de 14 mai 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. I.

Grefier: A. T.

S-a luat spre examinare cauza penală privind pe inculpatul P. S. -O.

, trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 287/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9 alin. 1 lit. b și alin. 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat de procuror D. CRĂCIUNESCU.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la data de 07 mai 2013, fiind consemnate pe larg în încheierea de ședință de la acea dată, care fac parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 14 mai 2013 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

I N S T A N Ț A

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj s-a dispus trimiterea în judecată penală, în stare de libertate, a inculpatului P. S. O. pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9 alin. 1 lit. b și alin. 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen.

S-a reținut în esență, în actul de sesizare, faptul că acest inculpat, în perioada august 2008- aprilie 2009, în calitate de administrator la SC D. CIU DEVELOPMENT SRL C. -N., a efectuat achiziții intracomunitare de autoturisme second-hand și în baza aceleiași rezoluții infracționale a omis în mod repetat, înregistrarea în documente legale și în evidența contabilă, a operațiunilor comerciale și a veniturilor realizate în cuantum de 12.148.507 lei RON, pe care nu le-a declarat conform normelor legale aplicabile, cu scopul sustragerii de la plata TVA în sumă de 2.312.564 RON, la care se adaugă majorări de întârziere în cuantum de 587.145 RON și a impozitului pe profit de 21.847 RON, cu penalități de 7.670 RON.

În instanță, la data de_, inculpatul P. S. O. a înțeles să se prevaleze de prev.art.320 ind.1 C.pr.pen., adică recunoașterea săvârșirii în totalitate a faptelor reținute în actul de sesizare a instanței, nesolicitând alte probe. În aceste condiții, instanța a încuviințat cererea inculpatului și judecarea acestuia se va face pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care inculpatul le cunoaște și le însușește, faptele fiind stabilite și fiind suficiente date cu privire la persoana inculpatului pentru a permite stabilirea unei pedepse.

Starea de fapt referitoare la acest inculpat și învinuirea ce i se aduce este probată cu scriptele existente la dosar din faza de urmărire penală, acte contabile, note de constatare a organelor de control, rapoarte de inspecție financiară specifice, declarația inculpatului și a martorilor audiați, facturi de achiziții, etc.

Astfel fiind, în sarcina inculpatului P. S. O. va fi reținută infracțiunea de evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9 alin. 1 lit. b și alin. 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen.

Procedând la individualizarea pedepsei, instanța va ține seama de criteriile generale prev.de art.72 C.penal și de prev.art.320/1 al.7 C.pr.pen. Astfel, vor fi avute în vedere limitele speciale de pedeapsă, reduse cu o treime, gradul de pericol social concret al faptei comise, care este relativ ridicat având în vedere valoarea socială ocrotită de legea penală și lezată prin acțiunile antisociale ale inculpatului, împrejurările concrete de săvârșire a faptelor respective, faptul că acest inculpat a comis în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale fapta penală descrisă mai sus, nu în ultimul rând persoana inculpatului, care se află la prima confruntare cu legea penală, a colaborat cu organele judiciare, iar la dosar există depuse o serie largă de acte doveditoare ale profilului moral și social al acestui inculpat.

Aceste elemente vor fi avute în vedere de către instanță atunci când va proceda la stabilirea în concret a cuantumului pedepsei și se va orienta spre limita minimă potrivit art.320/1 C.pr.pen. Astfel se va dispune condamnarea inculpatului P. S. O., pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, p.p.de art.9 al.1 lit.b și al.3 din Legea nr.241/2005 cu art.41 al.2 C.penal rap.la art.320 ind.1 al.7 C.pr.pen., la pedeapsa de 4 ani închisoare și interzicerea pe trei ani a drepturilor prev. de art.64 lit.a,b,c C.penal, potrivit art.53 al.3 C.penal. Se va face aplicațiunea art.71 și 64 lit.a teza II C.penal.

Elementele descrise mai sus și care au stat la baza aplicării pedepsei menționate, vor fi avute în vedere de către instanță pentru stabilirea unei modalități de executare a pedepsei neprivative de libertate, pentru că în această modalitate (cuantum și mod de executare a pedepsei), scopul indicat de art.52 C.penal poate fi atins în cazul acestui inculpat.

În temeiul art.86/1 C.penal, se va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare, de doi ani plus pedeapsa aplicată, potrivit art.86/2 C.penal.

În baza art.86/3 C.penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte o dată la 6 luni, în ultima zi de vineri a fiecărui semestru, la Serviciul de Probațiune de

pe lângă Tribunalul Cluj ; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea ; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă ; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În temeiul art.359 C.pr.pen., se va atrage atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei,conform art.86/4 C.penal.

Se va face aplicațiunea art.71 al.5 C.penal.

Se va dispune comunicarea prezentei hotărâri către ORC C. .

În temeiul art.14 și 346 C.pr.pen., art.998 C.civil, va fi obligat inculpatul să plătească către partea civilă A. N. de A. F. prin D. C. despăgubiri civile în sumă de 2.929.226 lei, reprezentând TVA în valoare de

2.312.564 lei, majorări de întârziere în valoare de 587.145 lei, impozit pe profit de 21.847 lei și dobânzi și penalități de 7.670 lei.

În temeiul art.189 C.pr.pen., onorariul avocațial parțial din oficiu, av.C.

A. D., în sumă de 100 lei se va suporta de la FMJ.

În temeiul art.191 C.pr.pen., inculpatul va fi obligat să plătească 500 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Condamnă pe inculpatul P. S. O. , fiul lui O. și Ana, născ.la_ în C. -N., cetățean român, studii medii, necăsătorit, dom.în C. -N. str.Scorțarilor nr.15 ap.49, CNP 1., fără antecedente penale, pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, p.p.de art.9 al.1 lit.b și al.3 din Legea nr.241/2005 cu art.41 al.2 C.penal rap.la art.320 ind.1 al.7 C.pr.pen., la pedeapsa de:

  • 4 ani închisoare și interzicerea pe trei ani a drepturilor prev. de art.64 lit.a,b,c C.penal, potrivit art.53 al.3 C.penal

    Face aplicațiunea art.71 și 64 lit.a teza II C.penal.

    În temeiul art.86/1 C.penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare, de doi ani plus pedeapsa aplicată, potrivit art.86/2 C.penal.

    În baza art.86/3 C.penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

    - să se prezinte o dată la 6 luni, în ultima zi de vineri a fiecărui semestru, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj;

    • să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

    • să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

    • să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În temeiul art.359 C.pr.pen., se atrage atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, conform art.86/4 C.penal.

Face aplicațiunea art.71 al.5 C.penal.

Dispune comunicarea prezentei hotărâri către ORC C. .

În temeiul art.14 și 346 C.pr.pen., art.998 C.civil, obligă inculpatul să plătească către partea civilă A. N. de A. F. prin D. C. despăgubiri civile în sumă de 2.929.226 lei, reprezentând TVA în valoare de

2.312.564 lei, majorări de întârziere în valoare de 587.145 lei, impozit pe profit de 21.847 lei și dobânzi și penalități de 7.670 lei.

În temeiul art.189 C.pr.pen., onorariul avocațial parțial din oficiu, av.C.

  1. D., în sumă de 100 lei se suportă de la FMJ.

    În temeiul art.191 C.pr.pen., obligă pe inculpat să plătească 500 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

    Cu drept de apel în 10 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședința publică din_ .

    PREȘEDINTE GREFIER

    1. I. A. T.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sentința penală nr. 192/2013. Evaziune fiscală