Sentința penală nr. 378/2013. Contestatie la executarea pedepsei

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ DOSAR NR. _

Cod operator de date cu caracter personal: 3184

SENTINȚA PENALĂ NR. 378/2013

Ședința publică din 17 septembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: L. -M. F. GREFIER: M. S.

Pe rol se află soluționarea cauzei penale privind pe contestatorul-condamnat G.

P. -C. , având ca obiect contestație la executare (art. 461 C.pr.pen.).

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru contestatorul- condamnat, apărătorul desemnat din oficiu, av. Perța B. -V., cu delegație la dosar, lipsă fiind contestatorul-condamnat G. P. -C., aflat în stare de detenție.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat de procuror D. CRĂCIUNESCU.

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care

Instanța constată că, prin reprezentantul escortei, contestatorul-condamnat G. P.

-C. a comunicat la dosar o cerere prin care își precizează poziția procesuală în prezenta cauză, învederând instanței că dorește să-și retragă contestația la executare ce face obiectul prezentului dosar, întrucât aceasta nu a fost formulată de el.

Față de poziție procesuală a contestatorului-condamnat, instanța acordă cuvântul apărătorului acestuia și reprezentantei Parchetului.

Apărătorul din oficiu al condamnatului solicită să se ia act de poziția procesuală a condamnatului, respectiv să se ia act de renunțarea acestuia la contestația la executare ce face obiectul dosarului. Totodată, solicită acordarea onorariului avocațial din FMJLC și depune la dosar referat în acest sens.

Reprezentanta Ministerului Public, având în vedere cererea formulată de contestatorul-condamnat, solicită instanței să ia act de retragerea contestației la executare și să oblige pe condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de_, condamnatul G.

P. C. a contestat executarea pedepsei de 20 ani inchisoare aplicate prin sentința penală nr. 206/2011 pronunțată de Tribunalul Alba, arătând că pedeapsa este prea mare și nu a comis fapta pentru care a fost condamnat.

La termenul de judecata de astăzi,_, reprezentantul escortei a depus la dosar un script din care rezultă faptul că petentul nu ar fi formulat personal cererea, nu știe cine a redactat-o și nici nu înțelege să și-o însușească (f. 22 fond).

Întrucât la termenul de judecată de la data de_ petentul fiind prezent personal în fața instanței a arătat în mod explicit că își menține cererea formulată, solicitând termen

pentru angajare apărător, instanța nu va putea califica această manifestare de voință a condamnatului în alt mod decât ca fiind o cerere de renunțare la judecată, cu consecința suportării corespunzătoare a cheltuielilor judiciare avansate de stat.

În drept, instanța reține că potrivit art. 455 alin. 1 si 2, cu referire la art. 453 alin. 2/1 C.pr.pen., contestația la executare poate fi retrasă de către cel care a formulat-o, urmând ca instanța să ia act de această manifestare de voință a condamnatului, în același sens pronunțându-se și Î. Secții Unite prin Decizia nr. 34/2006 pronunțată în recurs în interesul legii.

Față de acestea, instanța va lua act de retragerea contestației la executare formulată de condamnatul G. P. C., fiul lui I. și F., ns. la data de_, în prezent deținut la Penitenciarul Gherla.

In baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen., va obliga condamnatul, în calitate de parte căreia îi revine culpa procesuală, la plata in favoarea statului a sumei de 150 lei reprezentând cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, av. Perța B., se va avansa din FMJLC în favoarea Baroului Cluj.

PENTRU ACESTE M. IVE IN NUMELE LEGII HOTARASTE

Ia act de retragerea contestației la executare formulată de condamnatul G. P. C.

, fiul lui I. și F., ns. la data de_, în prezent deținut la Penitenciarul Gherla.

În baza art. 189 alin. 1 C.pr.pen., stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, av. Perța B., care se va avansa din FMJLC.

În baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen., obligă petentul la plata în favoarea statului a sumei de 150 lei reprezentând cheltuieli judiciare, sumă care include și onorariul apărătorului desemnat din oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,_ .

PREȘEDINTE

GREFIER

L. - M. F.

M.

S.

LMF/LMF/ 3 ex./_

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sentința penală nr. 378/2013. Contestatie la executarea pedepsei