Sentința penală nr. 42/2013. Omor

R O M Â N I A

Dosar nr. _

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR.42/C/2013

Ședința Camerei de consiliu de la 25 Aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE R. M.

Grefier L. B.

S-a luat spre examinare cauza penală privind pe revizuentul M. I., având ca obiect cererea de revizuire.

Cauza se judecă în cameră de consiliu fără prezența părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care ,se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței, la data de_, din partea revizuentului M. I., concluzii scrise.

Tribunalul reține cauza în pronunțare, în baza actelor de la dosar.

TRIBUNALUL

Prin concluziile cu nr. 975/III/6/2012 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, înregistrate pe rolul acestei instanțe la data de_, sub nr. de mai sus, s-a solicitat respingerea cererii de revizuire formulată de către revizuientul M. I. împotriva Sentinței penale nr. 584/2008 a Tribunalului C. .

În motivarea acestei solicitări s-a arătat în esență că prezenta cerere de revizuire este parțial inadmisibilă și parțial nefondată. Astfel, s-a apreciat că aspectele privind valabilitatea și legalitatea actelor medico-legale, cel legat de poziția victimă - agresor, declarația martorei M. Ana, cele legate de săvârșirea unor infracțiuni de către expertul medico-legal, de către martorul Moșuți Teodor respectiv de către judecătorul care a pronunțat hotărârea de condamnare, au fost deja avute în vedere în cadrul examinării altor cereri de revizuire - Sentința penală nr. 26/_ a Tribunalului C. .

În ceea ce privește restul aspectelor invocate în prezenta cerere de revizuire, s-a arătat că în fapt aceasta constituire o reiterare a argumentelor invocate cu ocazia judecării pe fond și în căile de ataca a cauzei.

A fost acvirat dosarul cu nr._ a Tribunalului C. .

Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată, în conformitate cu art.403 C.pr.pen., instanța reține următoarele :

Prin cererea de revizuire formulată la Parchetul de pe lângă Tribunalul C., revizuientul M. I. a invocat, în temeiul art.394 al.1 lit. a C.pr.pen. existența unor fapte și împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanță la momentul condamnării sale prin Sentința penală nr. 584/2008 a Tribunalului C. .

Astfel, în motivarea cererii de revizuire formulate în temeiul art.394 al.1 lit.a C.pr.pen. se indică ca și fapte și împrejurări noi următoarele aspecte: că martorul Moșuț Teodor nu prezintă suficientă credibilitate ; că victima a dat declarație în cauză când era încă sub imperiul știrii prezentate la postul de televiziune în legătură cu incidentul dintre părți; că declarația martorei M. Ana nu a fost cunoscută de instanța de fond, fiind dată în fața Curții de Apel Ploiești; că pe arma crimei nu au fost evidențiate urmele sale papilare, nefiind astfel dovedit printr-o probă științifică că acel cuțit a fost în mâna sa anterior și în cursul incidentului dintre părți ; că nu s- a ținut cont la deliberare de reconstituirea efectuată ; că nu s-a dat un aviz motivat de către comisia superioară de medicină legală cu privire la elementele care au putut pune în pericol viața victimei ; că întreaga hotărâre de condamnare are la bază o gravă eroare de fapt, dispunându-se condamnarea pentru o altă faptă.

Prin Sentința penală nr. 59/_ Tribunalul Cluj a dispus condamnarea inculpatului M. I. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativa la omor prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 cu aplic, art. 74 lit. a și art.76 lit. b Cod Penal la pedeapsa de 4 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Prin Decizia penală nr. 138/A/2007 a Curții de Apel C. a fost admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj și al părții civile Iancu C. R., respingând apelul inculpatului M. I. și a înlăturat dispozițiile art. 86/1 Cp. și a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71, 64 lit. a și b Cp.

Prin Decizia penală nr. 340/2008, Î.C.C.J. a admis recursul inculpatului M.

I. cu consecința casării Deciziei penale nr. 138/A/2007a Curții de Apel C. și a Sentinței penale nr. 59/_ a Tribunalul Cluj și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului C., deoarece Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că se impune a se solicita Comisiei Superioare de Medicină Legală să se pronunțe fără echivoc cu privire la validarea unuia dintre cele două rapoarte medico-legale întocmite în cauză, aspect ce va duce la clarificarea traiectului loviturii aplicate de inculpat părții vătămate.

În rejudecare, prin Sentința penală 584/_ a Tribunalului C. pronunțată în dosarul nr._ a fost condamnat inculpatul M. I. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor prev. și ped. de art.20 rap. la art. 174 cu aplic, art.74 lit. a și art.76 lit. b Cpen. la pedeapsa de 4 ani închisoare.

Prin Decizia penală nr. 88/_ a Curții de Apel Ploiești a fost desființată Sentința penală 584/2008 a Tribunalului C., în privința laturii penale a cauzei, numai în cea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, dispunându-se suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 4 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 6 ani și 6 luni.

Prin Decizia penală nr. 339/_ a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost casată, în privința laturii penale a cauzei, decizia penală pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, fiind înlăturate dispozițiile referitoare la suspendarea sub supraveghere a acestei hotărâri, și menținută sentința penală a primei instanțe.

Revizuirea poate fi cerută când:a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei

revizuire se cere;e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Cazul de la lit. a) constituie motiv de revizuire, dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare. Cazurile de la lit. b), c) și d) constituie motive de revizuire, dacă au dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice în cazul prevăzut de lit. e), toate hotărârile care nu se pot concilia sunt supuse revizuirii.

De asemenea, potrivit art. 403 al.3 ind.l Cpr.pen. cererile ulterioare de revizuire sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive și de apărări.

Față de aceste dispoziții legale instanța constată că prezenta cerere de revizuire este atât inadmisibilă cât și nefondată.

În ceea ce porivește inadmisibilitatea prezentei cereri de revizuire, instanța reține că prin Sentința penală nr. 26/C din 0_ a Tribunalului C. pronunțată în dosarul cu nr._ al aceleiași instanțe s-a respins o altă cerere de revizuire formulată de către revizuientul M. I., cerere prin care revizuientul a invocat ca și fapte și împrejurări noi de asemenea valabilitatea și legalitatea actelor medico- legale ce au fost avute în vedere la pronunțarea sentinței de condamnare, aspectele legate de poziția victimă - agresor, aspectele legate de "șocul hemoragic";, astfel că în raport de acestea sunt incidente dispozițiile art.403 al.3 ind. 1 C.p.p sus invocate. Cu privire la celelalte aspecte invocate în cuprinsul prezentei cereri de revizuire, instanța constată că nici unul dintre acestea nu se încadrează în noțiunea de " fapte sau împrejurări noi"; și care să nu fi fost cunoscute de instanța de fond

respectiv instanțele de control judiciar care au procedat la judecarea cauzei.

Aspectele invocate constituie în fapt elemente de apreciere a probatoriul administrat și care au fost exploatate de către revizuient în cadrul dreptului la apărare, pe parcursul soluționării cauzei, în fond și în căile de atac. Or, în aceste condiții, în cadrul căii extraordinare de atac a revizuirii nu poate avea loc o reapreciere a acelorași probe ci doar în contextul existenței unor noi probe, ceea ce nu este cazul în speță.

Față de cele de mai sus, în temeiul art.403 C.pr.pen. corob. cu art.394 C.pr.pen. tribunalul va respinge cererea de revizuire formulată de către revizuientul

M. I. formulată împotriva Sentinței penale nr. 594/_ pronunțată de către Tribunalul Cluj în dosarul nr._ al aceleiași instanțe, definitive prin decizia penală nr. 339/_ a Î. .

În temeiul art.192 al.2 C.pr.pen. va obliga revizuientul la lata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E :

În temeiul art. 403 C.pr.pen. coroborat cu art. 394 C.pr.pen. respinge cererea de revizuire formulată de către revizuientul M. I. domiciliat în loc. C. - N., str. Craiova, nr.10, jud. C. formulată împotriva Sentinței penale nr.584/_ pronunțată de către Tribunalul C. în dosarul cu nr._ al aceleiași instanțe, definitivă prin Decizia penală nr. 339/_ a Î. .

În temeiul art.192 al. 2 C.pr.pen. obligă revizuientul la plata sumei de 100 lei cheltuielile judiciare în favoarea statului.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi_ .

PREȘEDINTE GREFIER

R. M. L. B.

Red.R.M./C.B./2 ex.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sentința penală nr. 42/2013. Omor