Sentința penală nr. 44/2013. Omor
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
Sentința penală nr.44/F/2013
Ședința publică din data de 13 martie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: P. A. D. ,
președinte secția penală GREFIER: M. C. N.
Parchetul de pe lângă Tribunalul B. -N. reprezentat prin: Sîngeorzan Angela, procuror.
Pe rol fiind, judecarea cauzei penale privind pe inculpatul C. IN G. D.
, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii omor prev. de art. 174 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 37 lit. a din Codul penal.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nici una dintre părți. Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din 6 martie 2013, concluziile și susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, iar pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de astăzi când în urma deliberării s-a dat prezenta sentință:
T R I B U N A L U L
Deliberând constată :
Prin Rechizitoriul nr.955/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului C. G. D., fiul lui G. și R., născut la data de_ în mun. B., jud. B. - N., domiciliat în com. Mărișelu, sat D., nr. 184, jud.B. -N. ,CNP.1., pentru săvârșirea infracțiunii de omor prev. de art. 174 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 37 lit. "a"; Cod penal, reținându-se în sarcina acestuia că, la data de 3 octombrie 2012, pe fondul consumului de alcool, aflându-se în locuința victimei T. I., a reacționat violent la o remarcă a acesteia, lovind-o timp de aproximativ 20 de minute, cu pumnii și picioarele, în zona capului, provocându-i leziuni care au condus la data de 10 octombrie 2012, la decesul victimei.
Analizând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, coroborate cu declarațiile date de inculpat în cursul cercetărilor judecătorești, tribunalul reține în fapt următoarele:
În dimineața zilei de 3 octombrie 2012 inculpatul C. G. D. și fratele acestuia C. Sorin Samuel au plecat pe raza localității Mărișelu pentru a cumpăra material lemnos. În jurul orelor 1300, cei doi au revenit, de la
pădure, în localitate, oprind la un local, unde au consumat băuturi alcoolice. Potrivit declarațiilor inculpatului acesta a băut 6-7 sticle cu bere.
După aproximativ 2 ore, la bar a sosit și victima T. I. care, întâlnindu- se cu cei doi frați, a consumat alcool împreună cu aceștia, timp de 2 ore după care au părăsit localul, deplasându-se toți trei pentru a o ajuta pe victimă să descarce niște saci cu mălai pe care îi avea în căruță. Ulterior, la invitația victimei, inculpatul și fratele său s-au deplasat la locuința acesteia pentru a servi masa.
În timp ce victima și cei doi frați mâncau, la locuința acesteia a sosit martorul Conț Bura Iuliu, care a sesizat că toate cele trei persoane se aflau sub influența alcoolului.
După un timp victima T. I. s-a ridicat de la masă și s-a deplasat pe holul locuinței pentru a mai aduce de mâncare. Iritat de faptul că victima întârzie să revină, inculpatul C. G. D. i-a strigat acesteia să vină cu mâncarea, motiv pentru care victima i-a replicat cu vorbele :"; dacă vreau îți dau, ești în casa mea!";.
Înfuriat de replica victimei, pe fondul stării de ebrietate, inculpatul s-a ridicat de la masă și a ieșit după victimă. Ajungând lângă aceasta inculpatul a început să o lovească în zona capului determinând căderea victimei. La început victima a strigat: "nu mai da, mă omori!"; însă inculpatul a continuat să o lovească cu pumnii și picioarele, în zona capului, chiar și după ce aceasta a căzut, timp de aproximativ 20 de minute, după care a plecat din casă, fiind urmat de fratele său.
În timpul exercitării agresiunii martorul Conț Bura Iuliu s-a aflat în locuință însă a fost împiedicat să intervină de către fratele inculpatului. Ulterior însă, martorul a anunțat despre cele întâmplate pe numitul Timoce V. și apoi organele de poliție.
Constatându-se starea gravă în care se afla victima T. I. aceasta a fost transportată la S. județean de U. B., de unde apoi, a fost transferată la S. C. J. de U. C., unitate sanitară la care, la data de 10 octombrie 2012, victima a încetat din viață.
Din Raportul de constatare medico - legală nr. 7164/III/548/_ emis de Institutul de Medicină Legală C. N. rezultă că decesul victimei T. I. a fost violent, acesta datorându-se insuficienței cardio- respiratorii acute consecutive bronho-pneumoniei survenite ca și complicație în evoluția unui traumatism complex maxilo - facial cu fracturi multiple; că leziunile traumatice se puteau produce prin lovire cu corp dur în condițiile stabilite de ancheta judiciară și pot data din 3 octombrie 2012; că între leziunile traumatice și deces există legătură de cauzalitate și că decesul datează din 10 octombrie 2012 ( f. 22-31 dosar de urmărire penală).
Fapta astfel reținută în sarcina inculpatului C. G. D. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor prev. de art. 174 alin. 1 Cod penal.
Audiat fiind, inculpatul a recunoscut starea de fapt astfel cum a fost aceasta descrisă în cuprinsul actului de sesizare a instanței de judecată, și-a însușit probele administrate în cursul urmăririi penale și nu a solicitat administrarea altor probe. Ca urmare, cel în cauză a solicitat ca judecarea sa
să se realizeze potrivit dispozițiilor art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, referitoare la procedura judecății în cazul recunoașterii vinovăției, cerere ce a fost încuviințată de instanță.
Pe de altă parte, este de reținut că inculpatul a comis fapta dedusă judecății în condițiile recidivei postcondamnatorii, prev. de art. 37 lit.";a"; Cod penal raportat la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată acestuia prin sentința penală nr. 834/_ a Judecătoriei B., pedeapsă din executarea căreia cel în cauză s-a eliberat condiționat la data de_ cu un rest neexecutat de 290 zile închisoare. Rezultă așadar că fapta ce face obiectul prezentei cauze - comisă la data de 3 octombrie 2012 - a fost săvârșită în perioada liberării condiționate.
În baza textelor legale mai sus menționate dar făcând și aplicarea disp.art. 72 Cod penal referitoare la criteriile generale de individualizare a pedepselor, ale art. 53 și art. 64 Cod penal, tribunalul va condamna pe inculpatul C. G.
D. pentru săvârșirea infracțiunii de omor, la pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.";a"; și "b"; Cod penal.
La stabilirea pedepsei instanța a ținut seamă de gravitatea deosebită a faptei comise, de condițiile concrete de săvârșire a faptei (pe fondul stării de ebrietate; prin lovire repetată cu intensitate sporită a victimei, în zona capului; în locuința victimei, loc în care inculpatul fusese invitat pentru a fi servit cu mâncare) dar și de persoana inculpatului, persoană cunoscută cu antecedente penale, săvârșind fapta în stare de recidivă, dar și cu o înclinare spre comiterea de fapte de violență (cu 6 luni anterior, inculpatul a comis infracțiunile de ultraj contra bunelor moravuri, lovire și port ilegal de cuțit, fapte pentru care este cercetat).
În raport de toate elementele mai sus evidențiate, instanța s-a orientat spre pedeapsa de 15 ani închisoare, ajungând la pedeapsa stabilită în concret ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 320 ind. 1 Cod procedură penală.
La individualizarea pedepsei instanța a avut în vedere și concluziile Referatului de evaluare nr. 388/ S.P.BN./_ întocmit de S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul B. - N. potrivit cărora inculpatul ar putea prezenta perspective de reinserție socială, după liberarea condiționată, dacă ar beneficia de stabilitate locativă; de suport afectiv al familiei, dacă se va implica în activități licite care să îi asigure venituri suficiente, va evita anturajele cu un comportament antisocial, dar mai ales va beneficia de o intervenție
specializată pe controlul agresivității și dezvoltarea capacității de autocontrol și de a gestiona eficient situațiile de risc, în paralel cu diminuarea/ stoparea consumului de alcool (f.63-67 dosar instanță).
Având în vedere gravitatea faptei comise și persoana inculpatului, instanța apreciază că se impune aplicarea pedepsei accesorii constând în interdicția tuturor drepturilor electorale, prev. de art. 64 lit.";a"; Cod penal.
Pe de altă parte, în baza disp.art. 61 alin. 2 Cod penal, în cauză se va dispune revocarea beneficiului liberării condiționate pentru restul de 290 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 834/2011 a Judecătoriei B., contopind acest rest cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză astfel încât, în final, inculpatul
va executa pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.";a"; și "b"; Cod penal.
Potrivit disp.art. 350 Cod procedură penală se va menține starea de arest a inculpatului, iar în baza disp.art. 88 Cod penal se va deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 11 octombrie 2012, la zi.
În cauză se va face aplic. art. 71 și 64 lit.";a"; și "b"; Cod penal.
În baza disp.art. 7 din Legea nr. 76/2008 se va dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat.
În fine, este de menționat că latura civilă a cauzei urmează a fi soluționată separat deoarece, prin Încheierea de ședință din data de_, admițându-se cererea formulată de inculpat, de judecare a laturii penale, s-a dispus disjungerea laturii civile, potrivit disp.art. 320 ind. 1 alin. 5 Cod procedură penală.
Având în vedere soluția, preconizată în latura penală a cauzei și văzând și disp.art. 191 Cod procedură penală se va dispune obligarea inculpatului la plata sumei de 2600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de
2.542 lei pentru faza de urmărire penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
În baza disp.art. 174 alin. 1 Cod penal, art. 53 pct. 2 lit.";a"; Cod penal rap.la art. 64 Cod penal, cu aplic. art. 37 lit.";a"; Cod penal și art. 320 ind. 1 Cod procedură penală,
Condamnă pe inculpatul C. G. D., fiul lui G. și R., născut la data de_ în mun. B., jud. B. - N., domiciliat în com. Mărișelu, sat D., nr. 184, jud.B. -N. ,CNP.1., în prezent aflat încarcerat în penitenciarul Gherla, pentru săvârșirea infracțiuni de omor, la pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.";a"; și "b"; Cod penal.
Conform disp.art. 61 Cod penal dispune revocarea beneficiului liberării condiționate pentru restul de 290 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 834/2011 a Judecătoriei B., contopind acest rest cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză astfel încât, în final, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.";a"; și";b"; Cod penal.
Potrivit disp.art. 350 Cod procedură penală menține starea de arest a inculpatului, iar în baza disp.art. 88, cod penal deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive din 11 octombrie 2012, la zi.
Face aplic. art. 71 și 64 lit.";a"; și "b"; Cod penal.
În baza disp.art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat.
Obligă inculpatul la plata sumei de 2.600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 2.542 lei pentru faza de urmărire penală.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunțare cu părțile vătămate
N. R. și C. A. și de la comunicare cu inculpatul și celelalte părți. Pronunțată în ședința publică din 13 martie 2013.
PREȘEDINTE | GREFIER | |||
P. | A. D. | M. | C. | N. |
Red.jud.PAD Gref.MCN
20 martie 2013
R O M A N I A TRIBUNALUL B. -N.
4. B. , str. Alba I., nr.1, Județul B. -N. tel: +40-(_ 28; fax + 40-(_ 09
E-mail: tribunalul - bistritanasaud-info@just.ro
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._ Emisă la .................
C ă t r e :
Penitenciarul Gherla
În conformitate cu disp.art. 360 Cod procedură penală, vă înaintăm copia Sentinței penale nr. 44/F/2013 din data de 13 martie 2013, pronunțată în dosarul penal cu nr._ , privind pe inculpatul C. G. D. .
PREȘEDINTE | GREFIER | |||
P. | A. D. | M. | C. | N. |
R O M Â N I A TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
Copia Dispozitivului Sentinței penale nr. 44 /F/2013
În baza disp.art. 174 alin. 1 Cod penal, art. 53 pct. 2 lit.";a"; Cod penal rap.la art. 64 Cod penal, cu aplic. art. 37 lit.";a"; Cod penal și art. 320 ind. 1 Cod procedură penală,
Condamnă pe inculpatul C. G. D., fiul lui G. și R., născut la data de_ în mun. B., jud. B. - N., domiciliat în com. Mărișelu, sat D., nr. 184, jud.B. -N. ,CNP.1., în prezent aflat încarcerat în penitenciarul Gherla, pentru săvârșirea infracțiuni de omor, la pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.";a"; și "b"; Cod penal.
Conform disp.art. 61 Cod penal dispune revocarea beneficiului liberării condiționate pentru restul de 290 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 834/2011 a Judecătoriei B., contopind acest rest cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză astfel încât, în final, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.";a"; și";b"; Cod penal.
Potrivit disp.art. 350 Cod procedură penală menține starea de arest a inculpatului, iar în baza disp.art. 88, cod penal deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive din 11 octombrie 2012, la zi.
Face aplic. art. 71 și 64 lit.";a"; și "b"; Cod penal.
În baza disp.art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat.
Obligă inculpatul la plata sumei de 2.600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 2.542 lei pentru faza de urmărire penală.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunțare cu părțile vătămate
N. R. și C. A. și de la comunicare cu inculpatul și celelalte părți. Pronunțată în ședința publică din 13 martie 2013.
PREȘEDINTE | GREFIER | |||
P. | A. D. | M. | C. | N. |
Pentru conformitate cu originalul
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
Minuta Sentinței penale nr. 44 /F/2013
În baza disp.art. 174 alin. 1 Cod penal, art. 53 pct. 2 lit.";a"; Cod penal rap.la art. 64 Cod penal, cu aplic. art. 37 lit.";a"; Cod penal și art. 320 ind. 1 Cod procedură penală,
Condamnă pe inculpatul C. G. D., fiul lui G. și R., născut la data de_ în mun. B., jud. B. - N., domiciliat în com. Mărișelu, sat D., nr. 184, jud.B. -N. ,CNP.1., în prezent aflat încarcerat în penitenciarul Gherla, pentru săvârșirea infracțiuni de omor, la pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.";a"; și "b"; Cod penal.
Conform disp.art. 61 Cod penal dispune revocarea beneficiului liberării condiționate pentru restul de 290 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 834/2011 a Judecătoriei B., contopind acest rest cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză astfel încât, în final, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.";a"; și";b"; Cod penal.
Potrivit disp.art. 350 Cod procedură penală menține starea de arest a inculpatului, iar în baza disp.art. 88, cod penal deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive din 11 octombrie 2012, la zi.
Face aplic. art. 71 și 64 lit.";a"; și "b"; Cod penal.
În baza disp.art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat.
Obligă inculpatul la plata sumei de 2.600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 2.542 lei pentru faza de urmărire penală.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunțare cu părțile vătămate
N. R. și C. A. și de la comunicare cu inculpatul și celelalte părți. Pronunțată în ședința publică din 13 martie 2013.
PREȘEDINTE
P. A. D.
← Decizia penală nr. 53/2013. Omor | Decizia penală nr. 47/2013. Omor → |
---|