Sentința penală nr. 494/2013. Contestatie la executarea pedepsei
Comentarii |
|
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA PENALĂ
Cod operator 2618
Dosar nr. _
SENTINȚA PEN ALĂ NR. 494
Ședința publică din 31 iulie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. O. M. - președintele Secției penale
GREFIER: C. M.
MINISTERUL PUBLIC reprezentat prin procuror B. I. V.
de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș
Pe rol este soluționarea contestației la executare formulată de
condamnatul A. M. I. , fiul lui I. și M., născut la_, CNP 1.
, deținut în Penitenciarul pentru minori și tineri Tg.Mureș.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă condamnatul-petent
A. M. I. asistat de avocat desemnat din oficiu B. E. . Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Condamnatul-petent A. M. I., întrebat fiind de către instanță arată că a formulat contestație la executare pentru redeschiderea dosarului.
Apărătorul condamnatului-petent A. M. I., avocat _B. Enigo arată că aspectele invocate de condamnat sunt aspecte de fond, în plus arată că și pedeapsa este prea mare.
Instanța îi acordă apărătorului condamnatului petent un scurt vorbitor cu acesta, pentru a preciza natura cererii, respectiv contestație la executaresau revizuire.
După reluarea cauzei, apărătorul condamnatului arată că acesta a înțeles să formuleze contestație la executare.
Condamnatul A. M. I. arată că își retrage contestația for,mulată. Instanța, având în vedere poziția exprimată de condamnatul-petent A.
M. I., în sensul că înțelege să-și retragă contestația la executare formulată, îi ia acestuia o scurtă declarație în acest sens, după care acordă cuvântul în dezbaterea cauzei.
Apărătorul condamnatului petent A. M. I., avocat B. E. solicită a se lua act de manifestarea de voință a acestuia.
Reprezentantul parchetului solicită a se lua act de retragerea contestației la executare.
T.
Asupra cauzei penale de față.
Prin cererea înregistrată sub nr._ petentul A. M. I. a formulat contestație împotriva executării sentinței penale nr. 225 din_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20 C.pen., art. 174 alin.1, 175 alin.1 lit. c C.pen.
În motivarea cererii formulate condamnatul-petent a arătat că va prezenta motivele contestației în fața instanței.
În ședința publică din 31 iulie 2013, condamnatul A. M. I. a arătat că înțelege să-și retragă cererea formulată, poziție consemnată și în declarația acestuia.
Drept urmare, având în vedere poziția condamnatului și ținând seama de dreptul acestuia de a dispune de cererea sa, instanța va lua act de retragerea cererii formulate de condamnat.
În baza art. 192 alin.2 C.pr.penală petentul va fi obligat să plătească în favoarea statului 150 lei din care 100 lei reprezintă onorar avocat oficiu.
.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Ia act de retragerea contestației la executare formulată de condamnatul A. M. I. , fiul lui I. și M., născut la_, CNP 1., deținut în Penitenciarul pentru minori și tineri Tg.Mureș.
În temeiul art. 192 alin. 2 C.pr.penală obligă pe condamnatul A. M.
I. să plătească statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către doamna avocat B. E. .
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE GREFIER
G. O. M. C. M.
Red. G.O./T.red.C.M.
_ ; Ex.3
Cod operator 2618
Tribunalul Maramureș Minută
Dosar nr._ S.P. 494/_
Hotărăște:

PREȘEDINTE

s.s.indesc. pt.conf.

ROMÂNIA - TRIBUNALUL MARAMUREȘ 2618 DOSAR NR. _
Din _
Către,
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
Biroul financiar-contabil
Alăturat prezentei, vă trimitem copia dispozitivului sentinței penale nr. 494/_ privind plata onorariului avocatului desemnat din oficiu avocat B.
E. în cuantum de 100 lei..
PREȘEDINTE | GREFIER | |
G. O. M. | C. | M. |
ROMÂNIA - TRIBUNALUL MARAMUREȘ 2618
Secția penală DOSAR NR. _
Din _
Către
PENITENCIARUL PENTRU MINORI ȘI TINERI TG.MUREȘ
Alăturat prezentei, conform art. 360 alin.2 Cod procedură penală, vă trimitem copia dispozitivului sentinței penale nr. 494/_ pronunțată în dosarul cu nr. mai sus indicat, privind pe condamnatul A. M. I. , fiul lui
I. și M., născut la_, CNP 1., deținut în Penitenciarul pentru minori și tineri Tg.Mureș.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. O. M. C. M.
← Decizia penală nr. 1162/2013. Contestatie la executarea pedepsei | Sentința penală nr. 382/2013. Contestatie la executarea pedepsei → |
---|