Sentința penală nr. 538/2013. Plângerea împotriva soluţiilor procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 538/2013
Ședința publică de la 11 Decembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE R. M.
Grefier L. B.
S-a luat spre examinare cauza penală privind pe petentul T. J., având ca obiect plângere împotriva ordonanței de neîncepere a urmăririi penale nr. 1139/P/2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj (art.278 ind.1 C.p.p.).
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror D. M. P. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților în dezbaterea judiciară a cauzei au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 27 noiembrie 2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
T R I B U N A L U L
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de_, petentul T. J. a solicitat desființarea rezoluției cu nr. 1139/P/2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj și trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale față de numiții T. M. L., T. L., T.
I., T. H., sub aspectul infracțiunii de înșelăciune prev. de aret. 215 al. 3 și 5 C.pen.
În motivarea plângerii formulate s-a arătat, în esență, că cercetările penale s-au efectuat în mod sumar iar rezoluția dată s-a raportat exclusiv la declarațiile făptuitorilor deși acestea erau în contradicție cu declarația persoanei vătămate respectiv cu înscrisurile de la dosarul cauzei.
S-a mai arătat că în mod fals s-a reținut că banii dați făptuitorilor au fost pentru a cumpăra acțiuni din emisiunea de acțiuni din anul 2004 câtă vreme aceștia au fost remiși încă din 2003. S-a mai arătat că în mod fals s-a reținut că făptuitorii au încercat transformarea societății S.C. Farmec S.A. într-una de tip deschis prin majorarea capitalului social din 2004, contrariul rezultând din hotărârea AGEA din_ . În mod fals, de asemenea, s-a mai reținut că acțiunile societății comerciale nu puteau fi transmise către persoane străine de societate, în condițiile în care făptuitorul T. H. care nu s-a numărat printre
acționarii inițiali ai societății comerciale și nici nu a moștenit acțiuni, a putut dobândi în anul 1997 acțiuni ale S.C. Farmec S.A., prin intermediul Asociației Farmec pentru Programul Acțiunilor Salariaților (PAS). Prin urmare, pe această cale, petentul ar fi putut cumpăra în numele său acțiuni ale S.C. Farmec S.A., împrejurare ascunsă de către făptuitori. S-a mai arătat că în mod greșit s-a reținut că banii dați de către petent făptuitorilor ar fi fost cu titlu de împrumut în condițiile în care din convențiile încheiate rezultă că aceștia au fost dat pentru cumpărare de acțiuni.
Analizând plângerea formulată pe baza actelor de la dosarul cauzei și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul reține următoarele:
Prin Rezoluția cu nr. 1139/P/2010 din data de_ a Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii
T. M. L., T. L., T. I. și T. H. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1, 3 și 5 C.pen.
Împotriva acestei rezoluții, petentul Tothhalusi J. a formulat plângere pe cale ierarhică la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, respinsă la data de_ prin Rezoluția cu nr. 755/II/2/2013.
Împotriva soluției de neurmărire dispuse prin Rezoluția cu nr. 1139/P/2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, petentul a formulat prezenta plângere conform art. 2781C.pr.pen., pe care instanța de judecată o apreciază ca fiind nefondată pentru următoarele considerente:
Astfel, sub aspectul stării de fapt instanța reține că, în cursul anilor 2003 - 2005, între petentul T. J. și intimații T. L., T. O. H. T. M.
L. și T. I. Virginia s-au încheiat mai multe convenții civile prin care cel dintâi a remis celorlalți diverse sume de bani în vederea achiziționării de acțiuni la S.C. Farmec S.A. urmând ca ulterior aceste acțiuni să fie transcrise pe numele petentului sau banii să fie restituiți (f. 61-91 dos. u.p.).
Conform înțelegerilor, în cursul anilor 2003 - 2005 intimații au cumpărat cu banii împrumutați de la petent un număr total de 206.000 acțiuni la S.C. Farmec S.A. (f.93-101) iar în cursul anilor 2005-2008 intimații au remis petentului dividendele aferente celor 206.000 acțiuni achiziționate de la S.C. Farmec S.A. în sumă totală de 807.703 lei, depășind cu 292.703 lei suma totală efectiv împrumutată (515.000 lei) (f. 861 dos u.p.)
Pe parcursul anilor 2003 - 2008 nu s-a reușit transferul acțiunilor cumpărate de către intimați de la S.C. Farmec S.A. cu banii împrumutați de către petent, pe numele acestuia, întrucât, atât la momentul încheierii convenției cât și ulterior această societate comercială era de tip închis, acțiunile societății putând fi dobândite doar de către acționarii inițiali sau prin moștenire.
Petentul T. J. a susținut prin plângerea penală formulată că a fost indus în eroare cu prilejul încheierii convențiilor și că făptuitorii nu au avut niciodată intenția de a da curs obligațiilor asumate, de transcriere a acțiunilor pe numele său, în condițiile în care acestea puteau fi achiziționate de la bun început pe numele petentului, aspect pe care intimații au omis să -l aducă la cunoștință.
Potrivit art. 215 alin.1 C.pen., infracțiunea de înșelăciune constă în inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru
sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă iar potrivit alin.3, inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate.
Astfel, într-o primă etapă, petentul T. J. a susținut că intimații nu i- ar fi adus la cunoștință împrejurarea că societatea comercială S.C. Farmec S.A. era de tip închis, aspect care apare puțin probabil în condițiile în care petentul în calitate de director general al S.C. Robot Import Export S.R.L. a desfășurat pe parcursul mai multor ani relații comerciale cu S.C. Farmec S.A. și, oricum, informația putea fi dobândită printr-o informare la O.R.C. Pe de altă parte, așa cum corect au reținut și organele de urmărire penală, în condițiile în care petentul nu cunoștea acest aspect, se pune problema de ce nu a dorit să achiziționeze acțiuni direct pe numele său și nu pe numele intimaților, care ulterior să fie transcrise. Or, din convențiile încheiate între părți pe parcursul anilor 2003 - 2005 rezultă că obligația asumată de intimați de a transcrie acțiunile dobândite inițial pe numele lor, pe numele petentului, era una de mijloace și nu de rezultat, în varianta neobținerii rezultatului dorit, obligația era de restituire a sumelor împrumutate.
Ulterior, petentul T. J. a susținut că intimații cu rea-credință nu i-au adus la cunoștință că de fapt, încă din anul 2003 ar fi putut să achiziționeze acțiuni direct pe numele său, făcând referire la intimatul T. H. care a devenit acționar abia în anul 1997, ulterior declarării S.C. Farmec S.A. de tip închis, în anul 1995, deși nu se număra printre acționarii inițiali ai societății comerciale, și anume prin intermediul Asociației Farmec pentru Programul Acțiunilor Salariaților (PAS). Petentul a susținut că puteau deveni membrii ai acestei asociații și alte persoane decât acționarii inițiali cum ar fi angajații societății sau colaboratorii principali ai societății, această din urmă calitate având-o și petentul care era principalul furnizor de materie primă pentru S.C. Farmec S.A. Or, acest din urmă aspect susținut de către petent este inexact, principalul furnizor de materie primă al S.C. Farmec S.A. fusese S.C. Robot Import Export S.R.L. al cărei director general era petentul T. J. și nu acesta ca persoană fizică. Astfel nu rezultă din nota de constatare încheiat de Garda Financiară (f.152 dos. u.p.), S.C. Robot Import Export S.R.L. nu a avut nici un fel de relații comercială cu niciuna dintre persoanele acționari ai S.C. Farmec S.A. și nu a acordat niciodată împrumuturi către acestea în anii 2002-2003. Prin urmare, această posibilitate de a deveni acționar în cadrul S.C. Farmec S.A., prin intermediul PAS, nu avea cum să fie folosită de către petent.
În ceea ce privește susținerea petentului că o dovadă a intenției de inducere în eroare a intimaților o constituie faptul că aceștia nu au efectuat vreun demers de modificare a statului societății comerciale, în concret a clauzei care permitea vânzarea acțiunilor doar către asociații societății, fapt confirmat de hotărârea AGEA din_, instanța de judecată apreciază că aceasta de asemenea nu poate fi reținută.
Astfel, o modificare a clauzei ce permitea vânzarea acțiunilor doar către asociații societății, în sensul transformării S.C. Farmec S.A. în societate de tip deschis, s-ar fi putut realiza eventual din inițiativa intimaților doar dacă aceștia ar
fi obținut pachetul majoritar de acțiuni al S.C. Farmec S.A. Un astfel de demers a fost probabil urmărit prin emisiunea de acțiuni din anul 2004 care însă nu s-a mai finalizat întrucât hotărârea AGEA de majorare a capitalului social printr-o nouă emisiune de acțiuni (din_ ) a fost contestată de unul dintre acționari (numitul Olăneanu Nicolae) în instanță, acțiune admisă prin Decizia Comercială nr. 522/_ a CA București care a anulat respectiva hotărâre, hotărâre rămasă definitivă prin Decizia nr. 2390 din_ a I.C.C.J). Or, o eventuală decizie de transformare a S.C. Farmec S.A. într-o societate de tip deschis le-ar fi putut aparține intimaților doar după dobândirea acționariatului majoritar, aspect ce nu s-a realizat în contextul sus expus și fără a li se putea imputa acestora vreo culpă. Prin urmare, o astfel de decizie nici nu ar fi avut cum să se regăsească în hotărârea AGEA din_ .
Împrejurarea că cu banii împrumutați de la petent au fost achiziționate acțiunii de către intimați în anul 2003 (susținut de către petent ) sau în anul 2004 (susținut de către intimați) este, din punct de vedere al întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, lipsit de relevanță, câtă vreme societatea până la urmă nu a devenit de tip deschis și acțiunile oricum nu aveau cum să fie transcrise pe numele petentului. Desigur că în varianta în care acțiunile au fost cumpărate urmare a emisiunii de acțiuni din anul 2003 acesta a determinat implicit și un beneficiu intimaților, prin sporirea numărului de acțiuni dobândit de fiecare dintre aceștia, însă oricum, în ambele variante, petentul nu a fost păgubit, fiindu-i remise de către intimați atât sumele împrumutate cât și o sumă considerabilă în plus, constând în exact contravaloarea dividendelor aferente celor 204.000 acțiuni, deși în mod evident, petentul nu a dobândit în mod legal niciodată calitatea de acționar al S.C. Farmec S.A.
Față de cele de mai sus, constatând că soluția de neurmărire dispusă în cauză față de făptuitori este legală și temeinică, în temeiul art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. a C.pr.pen., instanța de judecată va dispune respingerea plângerii ca nefondată.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin.2 C.pr.pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
În temeiul art. 278 ind. 1 al.8 lit.a C.pr.pen. respinge ca nefondată plângerea formulată de către petentul T. J. cu domiciliul în loc. C. -N., str. A. B., nr. 19, jud. C. împotriva Rezoluției cu nr. 1139/p/2010 din data de_ a Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, pe care o menține.
În temeiul art. 192 al. 2 C.pr.pen. obligă petentul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi_ .
PREȘEDINTE GREFIER
R. M. L. B.
Red. 2 ex./R.M./D.M.
_
← Sentința penală nr. 570/2013. Plângerea împotriva... | Sentința penală nr. 151/2013. Plângerea împotriva... → |
---|