Sentința penală nr. 736/2013. Plângerea împotriva soluţiilor procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată

ROMÂNIA cod operator 2618 TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR. _

SENTINȚA PENALĂ nr. 736

Ședința publică din 13 decembrie 2013 Instanța constituită din :

PREȘEDINTE: B. C. - judecător

GREFIER: B. E.

MINISTERUL PUBLIC reprezentat prin procuror : B. I.

din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș

Pe rol fiind pronunțarea soluției asupra cauzei penale privind plângerea formulată de petentul C. P. (fiul lui P. și T., născut la data de_ în București, CNP 1., deținut la Penitenciarul Ploiești), împotriva ordonanței procurorului de netrimitere în judecată.

Instanța constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din 10 decembrie 2013, concluziile și susținerile reprezentantului parchetului fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată - încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Pronunțarea soluției s-a amânat pentru data de azi când, în urma deliberării, instanța a pronunțat hotărârea de mai jos.

T.

Prin plângerea formulată în numele petentului C. P. împotriva rezoluției procurorului în dosarul nr. 304/P/2012 al D.N.A. - Serviciul teritorial Baia Mare s-a arătat că s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în baza art. 10 lit.a C.pr.pen. Petentul a formulat plângere împotriva măsurilor luate. Prin

"decizia"; nr. 76/_ procurorul șef a menținut soluția. Petentul a solicitat să se reaprecieze probele și să se dispună "refacerea dosarului";, în baza art. 2781C.pr.pen.

Potrivit notei telefonice întocmite în cauză, cele două dosare menționate în plângere nu îl vizează pe petent.

In cuprinsul actului intitulat "Declarație"; trimis de Penitenciarul Ploiești petentul C. P. a arătat, pe de o parte, că își retrage plângerea, iar pe de altă parte, că aceasta nu este formulată de petent.

Față de cele de mai sus, tribunalul urmează a respinge plângerea ca fiind formulată de o persoană necunoscută pentru petent.

În temeiul art. 192 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina sa.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea formulată împotriva rezoluției procurorului de o persoană necunoscută în numele petentului C. P. , fiul lui P. și T., născut la 6 iulie 1978, deținut la Penit. Ploiești.

În baza art. 192 alin. 3 C.pr.pen., chelt. jud. avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 13 dec. 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

B. C. B. E.

c.o. semnează grefier șef secție penală

red. B.C./T.red. M.E.

2 ex./_

Tribunalul Maramureș cod operator 2618 Dosar nr._ Minută

S.P. nr. 736/_

Hotărăște

Respinge plângerea formulată împotriva rezoluției procurorului de o persoană necunoscută în numele petentului C. P. , fiul lui P. și T. ,

născut la 6 iulie 1978, deținut la Penit. Ploiești.

În baza art. 192 alin. 3 C.pr.pen., chelt. jud. avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 13 dec. 2013.

Președinte

Tribunalul Maramureș cod operator 2618 Dosar nr._ COPIE - Minută

S.P. nr. 736/_

Hotărăște

Respinge plângerea formulată împotriva rezoluției procurorului de o persoană necunoscută în numele petentului C. P. , fiul lui P. și T. ,

născut la 6 iulie 1978, deținut la Penit. Ploiești.

În baza art. 192 alin. 3 C.pr.pen., chelt. jud. avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 13 dec. 2013.

Președinte s.sindesc.

pt.conf.

ROMÂNIA - TRIBUNALUL MARAMUREȘ cod operator 2618

Secția Penală DOSAR nr. _

din 13 decembrie 2013

Către

PENITENCIARUL PLOIEȘTI

Alăturat prezentei, conform art. 360 alin.2 Cod procedură penală, vă înaintăm copia dispozitivului sentinței penale nr. 736/_ pronunțată în dosarul cu nr. mai sus indicat privindu-l pe petentul C. P. , fiul lui P. și

T., născut la 6 iulie 1978, CNP 1., deținut la Penitenciarul Ploiești.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sentința penală nr. 736/2013. Plângerea împotriva soluţiilor procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată