Sentința penală nr. 552/2013. Plângerea împotriva soluţiilor procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ DOSAR NR. _
Cod operator de date cu caracter personal: 3184
SENTINȚA PENALĂ NR. 552/2013
Ședința publică din data de 16 decembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: L. F.
GREFIER: M. S.
S-a luat spre examinare cauza penală privind pe petentul M. V. și pe făptuitorii C. S. și C. individual de practician în insolvență "C.
S., cauza având ca obiect plângere împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată (art. 2781C.p.p.)
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă niciuna din părți.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat de procuror D. CRĂCIUNESCU.
Procedura îndeplinită, pronunțarea făcându-se fără citarea părților.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la data de 10 decembrie 2013, fiind consemnate pe larg în încheierea de ședință de la acea dată, care fac parte integrantă din prezenta, când Tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 16 decembrie 2013 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
T R I B U N A L U L
Prin rezoluția înregistrată în dosarul nr. 106/P/2012 din data de_ al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, în temeiul art. 228 alin. 6 și art. 10 lit. d C.pr.pen., art. 38 și art. 45 C.pr.pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza privind pe făptuitorii C. UL I. DE P. ÎN Î. C. S. și
C. S., cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de gestiune frauduloasă, prev. și ped. de art. 214 Cod penal, înșelăciune, prev. și ped. de art. 215 Cod penal, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. și ped. de art. 246 Cod penal, primire de foloase necuvenite, prev. și ped. de art. 256 Cod penal, fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. și ped. de art. 290 Cod penal, uz de fals, prev. și ped. de art. 291 Cod penal, abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. și ped. de art. 248 Cod penal, neglijență în serviciu, prev. și ped. de art. 249 Cod penal, denunțare calomnioasă, prev. și ped. de art. 259 Cod penal, fals intelectual, prev. și ped. de art. 289 Cod penal, fals în declarații, prev. și ped. de art. 292 Cod penal, bancrută frauduloasă, prev. și ped. de art. 143 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, gestiune frauduloasă, prev. și ped. de
art. 144 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, rap. la art. 214 Cod penal, delapidare, prev. și ped. de art. 145 din Legea nr. 85/2006, rap. la art. 2151Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, și cu privire la toate infracțiunile sesizate în
cauză, cu excepția celei de evaziune fiscală, prev. și ped. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005.
S-a disjuns cauza privind pe aceeași făptuitori cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prev. și ped. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, și conexarea acesteia la dosarul nr. 25/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.
În motivarea soluțiilor de neîncepere a urmăririi penale s-a reținut, în esență, că toate aspectele sesizate de persoana vătămată în cuprinsul plângerilor penale au fost invocate și în fața instanțelor comerciale, aspecte pe care lichidatorul judiciar le-a combătut la momentul respectiv cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanțele comerciale având în vedere susținerile ambelor părți atunci când au procedat la soluționarea cauzelor cu judecarea cărora au fost învestite.
Astfel, s-a argumentat că în cauză există înscrisuri care dovedesc faptul că suma de 2.700 euro încasată de lichidatorul judiciar de la administratorul statutar, în contul disponibilului care ar fi trebuit să se găsească în casieria societății la data deschiderii procedurii insolvenței, a fost transformată în lei și depusă în contul societății, că la convocarea adunării creditorilor au fost respectate dispozițiile legale privind publicarea convocatorului în Buletinul procedurilor de insolvență și comunicarea acestuia creditorilor prin scrisoare recomandată și că modalitatea în care anumite bunuri au fost calificate ca
"deșeuri"; a constat tocmai în aceea că ele nu au putut fi valorificate pe alte căi, astfel cum se reține și în sentința comercială nr. 1476/C/16 iunie 2008 a Tribunalului Comercial C. prin care a fost respinsă contestația formulată de creditorul A.V.A.S. București (f. 321-323d.u.p.).
În ce privește prețul de vânzare al autoturismului menționat eronat ca fiind în cuantum de 400.000 lei, în loc de 400 lei, s-a apreciat că acesta nu a fost în măsură să influențeze cuantumul sumei reprezentând pasivul rămas neacoperit, la plata căreia a fost obligat administratorul statutar și care, de altfel, este într-un cuantum mult mai mic, de 377.513,14 lei, la pronunțarea hotărârii judecătorești instanța luând în considerare acest aspect doar ca un mod de apreciere a conduitei culpabile a administratorului statutar, de vânzare și neevidențere în contabilitatea societății a unei sume de bani obținute din vânzarea bunului aparținând societății debitoare, indiferent de cuantumul acesteia.
S-a mai reținut că că toate deciziile lichidatorului judiciar, inclusiv cele privind promovarea cererii de antrenare a răspunderii materiale și formularea căilor de atac, au fost luate la solicitarea sau, după caz, după consultarea prealabilă a creditorului majoritar Administrația Finanțelor Publice C. -N., al cărui reprezentat a semnat înscrisurile întocmite în acest sens și a a participat la termenele de judecată (f. 366,396 d.u.p.).
Astfel, s-a apreciat că în cauză nu sunt indicii cu privire la săvârșirea vreunei fapte penale de către făptuitori, în condițiile în care rezultă că lichidatorul și-a îndeplinit atribuțiile care îi reveneau potrivit legii în această calitate, printre care și cele privind întocmirea și depunerea în termenul stabilit de instanță a raportului lunar cuprinzând descrierea modului în care și-a îndeplinit atribuțiile, precum și o justificare a cheltuielilor efectuate cu
administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea S.C. Capo Import Export S.R.L. C. -N. .
În ce privește corectitudinea modului în care au fost exercitate aceste atribuții, se arată că aceasta a fost apreciată de judecătorul sindic, singurul care decide asupra cererilor și activităților care se impun pe parcursul procedurii și care, în cazul constatării unor nereguli poate dispune, prin încheiere, înlocuirea lichidatorului judiciar, potrivit art. 11 alin. 1 lit. e din Legea nr. 85/2006. Sub acest aspect trebuie menționat faptul că, în prezenta cauză, toate demersurile făptuitorilor au fost efectuate numai după prealabila încuviințare a acestora de către instanța de judecată, fiecare dintre acestea, ca și rapoartele lunare menționate, fiind aprobate de judecătorul sindic doar pe baza unor documente justificative existente la dosarul comercial.
Împotriva acestei soluții (de neîncepere a urmăririi penale) a formulat plângere pe cale ierarhică, conform dispozițiilor art. 278 C.pr.pen., petentul M.
V., soluționată prin ordonanța nr. 333/II/2/2013 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj în sensul admiterii în parte a plângerii și a infirmării parțiale a rezoluției nr. 106/P/2012 din 25 februarie 2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, cu dispoziția de continuare a cercetărilor față de făptuitorii C. UL I. DE P. ÎN Î. C. S. și C. S. pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. și ped. de art. 246 Cod penal, fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. și ped. de art. 290 Cod penal, uz de fals, prev. și ped. de art. 291 Cod penal, neglijență în serviciu, prev. și ped. de art. 249 Cod penal, fals intelectual, prev. și ped. de art. 289 Cod penal, fals în declarații, prev. și ped. de art. 292 Cod penal.
Urmare a soluției de menținere a dispoziției de neîncepere a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de gestiune frauduloasă, prev. și ped. de art. 214 Cod penal, înșelăciune, prev. și ped. de art. 215 Cod penal, primire de foloase necuvenite, prev. și ped. de art. 256 Cod penal, abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. și ped. de art. 248 Cod penal, denunțare calomnioasă, prev. și ped. de art. 259 Cod penal, bancrută frauduloasă, prev. și ped. de art. 143 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, gestiune frauduloasă, prev. și ped.
de art. 144 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, rap. la art. 214 Cod penal, delapidare, prev. și ped. de art. 145 din Legea nr. 85/2006, rap. la art. 2151Cod penal, petentul M. V. s-a adresat cu plângere adresată instanței de judecată, în procedura prev. de art. 278 ind. 1 C.pr.pen.
Întrucât la termenul de judecată de la data de 15 octombrie 2013 instanța a admis excepția tardivității formulării plângerii adresate instanței cu privire la săvârșirea de către făptuitori a infracțiunilor de gestiune frauduloasă, prev. și ped. de art. 214 Cod penal, înșelăciune, prev. și ped. de art. 215 Cod penal, primire de foloase necuvenite, prev. și ped. de art. 256 Cod penal, abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. și ped. de art. 248 Cod penal, denunțare calomnioasă, prev. și ped. de art. 259 Cod penal, bancrută frauduloasă, prev. și ped. de art. 143 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, gestiune frauduloasă, prev. și ped. de art. 144 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, rap. la art. 214 Cod penal, delapidare, prev. și ped. de art. 145 din Legea nr. 85/2006, rap. la art. 2151Cod penal,
încheiere care face parte integrantă din prezenta, se impune ca în privința acestei părți a plângerii adresate instanței să se dispună, conform dispozițiilor art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. a C.pr.pen., a se respinge ca tardivă plângerea formulată de petentul M. V. împotriva rezoluției nr. 106/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, sub aspectul săvârșirii de către făptuitorii C. S. și C.
I. I. C. S., a infracțiunilor prev. de art. 214, art.215, art.256, art.248, art.259 C.pen., art.143 alin.2 din Legea nr.85/2006, art.144 alin.1 din Legea nr.85/2006 rap. la art.214 C.pen., și art.145 din Legea nr.85/2006.
Cu privire la infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. și ped. de art. 246 Cod penal, fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. și ped. de art. 290 Cod penal, uz de fals, prev. și ped. de art. 291 Cod penal, neglijență în serviciu, prev. și ped. de art. 249 Cod penal, fals intelectual, prev. și ped. de art. 289 Cod penal, fals în declarații, prev. și ped. de art. 292 Cod penal, se constată că urmare a soluției de admitere în parte a plângerii formulate de petentul M. V. și de dispunere a continuării cercetărilor prin ordonanța nr. 333/II/2/2013 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, făptuitorii C. S. și C. I. I. C. S. s-au adresat cu plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C., plângerea fiind admisă prin ordonanța nr. 325/II/2/2013 de la data de_, în sensul menținerii soluției inițiale de neîncepere a urmăririi penale și sub aspectul săvârșirii acestor infracțiuni.
Contrar susținerilor apărătorului petentului exprimate prin concluziile scrise atașate filelor 130-132 fond, dar și cu ocazia dezbaterilor pe fondul plângerii, instanța constată că în conformitate cu dispozițiile art. 278 alin. 1 C.pr.pen., plângerea formulată de făptuitori cu privire la soluția de infirmare a soluției de neîncepere a urmăririi penale era admisibilă și că în mod legal a fost analizată pe fond de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. . Aceasta întrucât în lumina dispozițiilor art. 278 alin. 2 ind. 1 C.pr.pen., doar plângerea formulată împotriva soluției de respingere a plângerii adresate procurorului ierarhic superior este inadmisibilă, per a contrario, plângerea împotriva soluției de admitere a plângerii devine admisibilă.
În fine, urmare a confirmării pe cale ierarhică a soluției de neîncepere a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii de către făptuitorii C. S. și C. I.
I. C. S. a infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. și ped. de art. 246 Cod penal, fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. și ped. de art. 290 Cod penal, uz de fals, prev. și ped. de art. 291 Cod penal, neglijență în serviciu, prev. și ped. de art. 249 Cod penal, fals intelectual, prev. și ped. de art. 289 Cod penal, fals în declarații, prev. și ped. de art. 292 Cod penal, petentul M. V. a formulat plângere adresată instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 278 ind. 1 C.pr.pen., plângerea fiind dată în competența de soluționare a instanței Tribunalului C., fiind admisibilă și formulată în termenul legal, astfel cum s-a concluzionat prin încheierile de ședință de la datele de_ și respectiv_, care fac parte integrantă din prezenta.
Analizând pe fond plângerea formulată de petentul M. V. cu privire la soluția de neîncepere a urmăririi penale față de făptuitorii C.
S. și C. I. I. C. S. a infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. și ped. de art. 246 Cod penal, fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. și ped. de art. 290 Cod penal, uz de fals, prev. și ped. de art. 291 Cod penal, neglijență în serviciu, prev. și ped. de art. 249 Cod penal, fals intelectual, prev. și ped. de art. 289 Cod penal, fals în declarații, prev. și ped. de art. 292 Cod penal, instanța reține următoarele:
Prin plângerea penală înregistrată la data de 20 ianuarie 2012 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, numitul M. V., în calitate de administrator statutar al S.C. Capo Import Export S.R.L. C. -N., a solicitat tragerea la răspunderea penală a făptuitorilor C. ul I. de I. C. S. și a reprezentantului legal al acestuia, C. S., în nume personal, pentru săvârșirea infracțiunilor de gestiune frauduloasă, prev. și ped. de art. 214 Cod penal, înșelăciune, prev. și ped. de art. 215 Cod penal, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. și ped. de art. 246 Cod penal, primire de foloase necuvenite, prev. și ped. de art. 256 Cod penal, fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. și ped. de art. 290 Cod penal și uz de fals, prev. și ped. de art. 291 Cod penal (f. 8-15).
Prin înscrisul intitulat "Revenire și completare la plângere"; din data de 19 iunie 2012 persoana vătămată a formulat o serie de precizări din conținutul cărora rezultă solicitarea tragerii la răspundere penală a făptuitorilor menționați și sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. și ped. de art. 248 Cod penal, neglijență în serviciu prev. și ped. de art.249 Cod penal, denunțare calomnioasă, prev. și ped. de art. 259 Cod penal, fals intelectual, prev. și ped. de art. 289 Cod penal, fals în declarații, prev. și ped. de art. 292 Cod penal, bancrută frauduloasă, prev. și ped de art. alin. 2 din Legea nr. 85/2006, gestiune frauduloasă, prev și ped. de art. 144 alin. 1 din
Legea nr. 85/2006, rap. la art. 214 Cod penal, delapidare, prev. și ped. de art. 145 din Legea nr. 85/2006, rap. la art. 2151Cod penal și evaziune fiscală, prev. și ped. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 (f.16-23).
La data de 05 iulie 2012 persoana vătămată a formulat o plângere similară și la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial C., înregistrată sub nr.94/P/2012, plângere a cărei competență de soluționare a fost declinată în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj unde a fost conexată la prezentul dosar (f.8,40)
Din examinarea conținutului plângerilor penale formulate cât și a tuturor înscrisurilor intitulate "Revenire și completare la completare la plângere"; depuse în cursul cercetărilor penale rezultă că persoana vătămată sesizează faptul că făptuitorul C. S., atât în nume personal cât și în calitate de reprezentant legal al C. ului I. de P. în I. C. S., desemnat în calitate de lichidator judiciar al S.C. Capo Import Export C. -N. prin sentința comercială nr. 172 din data de 13 februarie 2006 a Tribunalului Comercial C., și-ar fi însușit bani și bunuri din patrimoniul societății, patrimoniu pe care l-ar fi gestionat în mod fraudulos și care, diminuat fiind, nu a mai fost suficient pentru a acoperi totalitatea datoriilor acumulate, lichidatorul judiciar solicitând în mod
abuziv antrenarea răspunderii materiale a administratorului statutar M. V. pentru a acoperi diferența neachitată din pretențiile creditorilor.
În susținerea acestor aspecte persoana vătămată a invocat faptul că valoarea patrimoniului societății predate lichidatorului depășea valoarea creanțelor societății, că sunt diferențe între totalul încasărilor declarate în instanță și suma declarată în planul de distribuire, diferențe pe care lichidatorul judiciar și le-ar fi însușit, că lichidatorul nu utilizează un mod clar și transparent de evidență a încasărilor pentru a ascunde situația reală, că a efectuat încasări în valută pe bază de chitanță de mână încasând în patru tranșe suma totală de 2 700 euro de la persoana vătămată cu titlu "restituire disponibil casă";, sumă care nu ar fi fost depusă în contul de acumulare al societății debitoare, că ar fi subevaluat valoarea bunurilor mobile și imobile societății și ar fi sustras o mare parte dintre acestea, că a folosit în calitate de evaluator o persoană angajată în cadrul lichidatorului judiciar care nu ar fi avut pregătirea și autorizarea corespunzătoare, că ar fi depus înscrisuri care atestau în mod nereal convocarea adunării creditorilor, că ar fi catalogat ca "deșeuri"; bunurile societății și, astfel, le-ar fi valorificat sub valoarea totală de piață obținând sume mult mai mici în dauna creditorilor. De asemenea, a mai arătat și faptul că în motivarea recursului declarat împotriva sentinței comerciale nr. 8156/29 noiembrie 2010 a Tribunalului Comercial C., prin care s-a respins cererea lichidatorului de obligare a persoanei vătămate la plata pasivului societății debitoare, făptuitorii ar fi declarat în mod fals prețul de vânzare al autoturismului marca "Talbot Horizont"; care a aparținut acesteia ca fiind în sumă de 400.000 RON, deși prețul înscris în contractul de vânzare-cumpărare este de numai 400 RON (4.000.000. ROL), împrejurare care ar fi fost avută în vedere la judecarea recursului și la obținerea unei hotărâri defavorabile administratorului statutar care, astfel, a fost obligat la plata sumei de 377.513,14 lei, reprezentând o parte din pasivul societății debitoare.
Urmare acestei conduite apreciate drept ilicite, făptuitorii ar fi cauzat creditorilor și administratorului statutar un prejudiciu în valoare totală de 536.551,09 lei.
Având în vedere limitele controlului instanței asupra soluțiilor de neîncepere a urmăririi penale, astfel cum au fost trasate urmare a admiterii excepției de tardivitate, ceea ce interesează prezenta analiză este fapta în materialitatea ei de indicare a valorii eronate de 400.000 lei a autoturismului marca Talbot Horizont, în sensul de a stabili dacă acesteia i se pot acorda conotații penale așa cum solicită petentul.
În acest sens, vom reține în fapt că din cercetările penale efectuate în cauză a rezultat că prin sentința comercială nr. 172 din data de 13 februarie 2006 a Tribunalului Comercial C. a fost admisă cererea formulată de către debitoarea
S.C. Capo Import Export S.R.L. C. -N. și s-a dispus deschiderea procedurii falimentului față de aceasta, fiind desemnat în calitate de lichidator judiciar S.C. Saberna Plan S.R.L. C. -N. . La aceeași dată a fost ridicat și dreptul debitoarei de a-și mai conduce activitatea aceasta urmând a fi condusă în totalitate de către lichidatorul judiciar (f. 174 d.u.p.).
Ulterior, ca urmare a modificărilor dispozițiilor legale în materie, lichidatorul judiciar și-a schimbat denumirea în C. ul I. de P. în I.
C. S., reprezentat legal prin făptuitorul C. S. .
În cursul judecării acestei proceduri, la data de 15 aprilie 2009, a fost înregistrată cererea prin care lichidatorul judiciar a solicitat obligarea administratorului statutar M. V. la plata întregului pasiv al societății în cuantum de 370.528,64 lei și 9.287,09 USD, motivată pe faptul că reprezentanții
D.G.F.P. C. au formulat declarație de creanță prin care solicitau înscrierea în tabloul creditorilor cu suma de 365.265 lei, reprezentând sume de bani datorate bugetului de stat cu diferite titluri, respectiv TVA, contribuții CAS, CASS, șomaj angajator și angajați, cu dobânzile și penalitățile aferente, sume care rezultă ca fiind încasate în urma rapoartelor comerciale derulate de societate și, respectiv, reținute cu acest titlu de la angajați, dar care ulterior nu au mai fost virate către bugetul consolidat al statului, fiind folosite de administratorul societății. În susținerea acestei cereri lichidatorul judiciar mai arăta și faptul că potrivit evidenței contabile a debitoarei, exista un disponibil în casieria și conturile bancare ale societății în cuantum de 563.520.000 ROL, care nu a fost niciodată predat lichidatorului judiciar și nici nu au fost prezentate documente justificative cu privire la modul în care aceste sume de bani ar fi fost folosite (f. 117-119 d.u.p.).
La data de 23 aprilie 2010 această cerere este precizată în sensul solicitării obligării administratorului statutar doar la plata sumei de 377.513,14 lei, reprezentând pasivul rămas neacoperit în urma distribuirilor de sume în favoarea creditorilor (f 120-121 du.u.p.).
Inițial această cerere a fost respinsă prin sentința comercială nr. 8156 din data de 29 noiembrie 2010 a Tribunalului Comercial C., cu motivarea că aceasta nu este dovedită, dat fiind faptul că, în lipsa unei expertize tehnice de specialitate, necerută de niciuna dintre părți, nu se poate susține că administratorului statutar i s-ar putea imputa vreun pasiv al societății, dubiu care profită pârâtului (f. 133).
Recursul declarat împotriva acestei sentințe de lichidatorul judiciar a fost admis prin decizia civilă nr. 3314 din data de 20 septembrie 2011 a Curții de Apel C. - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, în sensul admiterii cererii formulate de lichidatorul judiciar și obligării pârâtului M.
V. la plata sumei de 377.513,14 lei, reprezentând o parte din pasivul societății debitoare S.C. Capo Import Export S.R.L. C. -N., decizie irevocabilă (f. 187-
189 d.u.p.). Contestația în anulare formulată împotriva acestei hotărâri judecătorești a fost respinsă ca nefondată prin decizia civilă nr. 35 din data de 23 aprilie 2012 a Curții de Apel C. - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal (f. 415-416 d.u.p.).
Prin sentința civilă nr. 4886 din data de 03 octombrie 2011 Tribunalului Comercial C. s-a dispus închiderea procedurii de faliment deschisă față de debitoarea S.C. Capo Import Export S.R.L. C. -N. și radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, sentință rămasă definitivă și irevocabilă ca urmare a respingerii recursului declarat împotriva acesteia prin decizia civilă nr. 3148 din data de 24 aprilie 2012 a
Curții de Apel C. - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal (f.405-407, 422-424 d.u.p.). Cererea de revizuire formulată de pârâtul M. V. împotriva acestei hotărâri judecătorești a fost respinsă ca tardivă prin decizia civilă nr. 92 din data de 26 octombrie 2012 a Curții de Apel C. - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal (f. 432-433d.u.p.).
Față de situația de fapt expusă, în scopul analizei temeiniciei plângerii formulate de petentul M. V. este esențială stabilirea poziției subiective a făptuitorilor C. ul I. de I. C. S. și a reprezentantului legal al acestuia, C. S., cu privire la indicarea valorii autoturismului Talbot Horizont, astfel cum această poziție subiectivă poate fi abstrasă din desfășurarea obiectivă a faptelor.
În acest sens, două aspecte apar ca fiind relevante cauzei: pe de o parte recunoașterea făcută de făptuitorul C. S. în fața instanței cu ocazia dezbaterilor asupra fondului plângerii de la data de_, în sensul că valoarea contabilă a autoturismului marca Talbot era diferită de valoarea indicată în cererea de recurs (ceea ce acreditează susținerea petentului M. V. în sensul că valoarea contabilă înregistrată în evidențele societății era de 3.310 lei-
f. 15 fond, așadar fără nici o asemănare de formă cu suma de 400.000 lei și care să justifice o eventuală eroare de consemnare) și că la momentul redactării cererii de recurs nu a avut la dispoziție și nici măcar nu văzuse contractul de vânzare-cumpărare auto folosit în care se consemna ca valoare a autoturismului suma de 4.000.000 lei ROL. De altfel, această recunoaștere este susținută nu doar de poziția exprimată de petent, ci și de mențiunile din cuprinsul acestui contract, unde la rubrica vânzător apare denumirea societății SC CAPO C. numai după efectuarea corecturilor olografe, inițial calitatea de vânzător fiind atribuită petentului M. V. în calitate de persoană fizică. Or, la rubrica adresa de domiciliu (sau de sediu) a vânzătorului figurează adresa petentului, indicată și în cuprinsul plângerii ca loc de citare în România, fără legătură cu sediul societății comerciale, de unde concluzia logică în sensul că în realitate vânzarea a fost făcută de petent în calitate de persoană fizică, sens în care actul doveditor nici nu a fost prezentat lichidatorului judiciar.
În aceste condiții, se ridică întrebarea legitimă dacă indicarea sumei de
400.000 lei ca și valoare a autoturismului pretins însușită fără drept de către petentul M. V., în calitatea sa de administrator statutar a fost sau nu premeditată de către făptuitorul C. S., mai ales în contextul în care la întrebarea expresă a instanței de judecată, acesta nu a putut justifica de unde a apărut această sumă în redactarea motivelor de recurs.
Or, în condițiile în care angajarea răspunderii patrimoniale a administratorului statutar (conform dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006) se face până la concurența pasivului rămas ne acoperit, cercetarea valorii reale și justificate a acestui prejudiciu nu este în nici un caz lipsită de relevanță. În acest context, din motivarea deciziei nr. 3314/2011 a Curții de Apel C. rezultă împrejurarea că a fost analizată exclusiv condiția conduitei culpabile a administratorului statutar în sensul că a folosit în interes personal (o parte) din bunurile societății, apreciindu-se ca fiind lipsită de relevanță evaluarea
prejudiciului, care ar rezulta din actele depuse la dosar de lichidatorul judiciar (în persoana făptuitorului).
Or, obiectul prezentei cauze penale îl formează tocmai cercetarea caracterului real, sau dimpotrivă, ticluit sau fals al acestor înscrisuri, mai ales că întâmplător (sau nu), valoarea indicată a autoturismului pretins însușită de petent este mai mare decât valoarea pasivului rămas neacoperit.
În aceste condiții, instanța apreciază că pentru pronunțarea unei soluții legale și temeinice în prezenta cauză se impunea ca organele de cercetare penală să administreze proba cu expertiza complexă (contabilă și evaluatorie) a bunurilor societății SC CAPO IMPORT EXPORT SRL, pentru a se putea stabili pe de o parte caracterul cert al prejudiciului și valoarea acestuia, cu relevanță asupra caracterului premeditat sau nu a indicării valorii de 400.000 lei a autoturismului marca Talbot Horizont în cuprinsul cererii de recurs formulată de făptuitorul C. S. .
Față de considerentele expuse, se va admite plângerea formulată de același petent M. V. împotriva rezoluției nr. 106/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, sub aspectul săvârșirii de către făptuitorii C. S. și C. I. I. C. S. a infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290; uz de fals, prev. de art.291; abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art.246; neglijență în serviciu, prev. de art.249; fals intelectual, prev. de art.289 și fals în declarații, prev. de art.292 C.pen.
Se va desființa în parte rezoluția atacată, numai cu privire la soluția de neîncepere a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii de către făptuitori a infracțiunilor prev. de art. 290, art.291, art.246, art.249, art.289 și art.292 C.pen. și va dispune trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj în vederea începerii urmăririi penale față de făptuitorii C. S. și C. I. I.
S. pentru săvârșirea infracțiunilor menționate, cu indicația ca organele
de urmărire penală să efectueze în cauză o expertiză co mplexă (contabilă și
evaluatorie) a bunurilor societății SC CAPO IMPORT EXPORT SRL , care a făcut obiectul procedurii de insolvență, procedură condusă de făptuitori în calitate de lichidatori judiciari, pentru a se putea stabili pe de o parte caracterul cert al pasivului rămas neacoperit și valoarea acestuia, cu evidențierea corectitudinii operațiunilor de conducere a evidenței contabile și de valorificare a bunurilor societății de către făptuitori.
În baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen., va fi obligat petentul la plata în favoarea statului a sumei de 200 lei cheltuieli judiciare avansate cu ocazia soluționării plângerii de la pct. 1.
În baza art. 193 alin. 6 C.pr.pen., cu referire la dispozițiile art. 453 alin. 2 NCPC se va respinge ca neîntemeiată cererea de obligare a petentului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial, formulată de făptuitori, apreciindu-se ca având relevanță sporită împrejurarea admiterii plângerii adresată instanței, chiar numai parțială fiind.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
În baza art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. a C.pr.pen., respinge ca tardivă plângerea formulată de petentul M. V., domiciliat în C. -N., str. Aurel
V. nr. 38, bl. V8, ap.9, jud. C. împotriva rezoluției nr. 106/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, sub aspectul săvârșirii de către făptuitorii C. S. domiciliat în C. -N., str. I. nr. 4, jud. C. și C. I.
I. C. S., cu sediul în C. -N., C. D. nr. 3, et. 3, cam. 3, jud.
C. a infracțiunilor prev. de art. 214, art.215, art.256, art.248, art.259 C.pen., art.143 alin.2 din Legea nr.85/2006, art.144 alin.1 din Legea nr.85/2006 rap. la art.214 C.pen., și art.145 din Legea nr.85/2006.
În baza art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. b C.pr.pen., admite plângerea formulată de același petent M. V. împotriva rezoluției nr. 106/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, sub aspectul săvârșirii de către făptuitorii C. S. și C. I. I. C. S. a infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290; uz de fals, prev. de art.291; abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art.246; neglijență în serviciu, prev. de art.249; fals intelectual, prev. de art.289 și fals în declarații, prev. de art.292 C.pen.
Desființează în parte rezoluția atacată, numai cu privire la soluția de neîncepere a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii de către făptuitori a infracțiunilor prev. de art. 290, art.291, art.246, art.249, art.289 și art.292 C.pen. și dispune trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj în vederea începerii urmăririi penale față de făptuitorii C. S. și C. I. I. C.
S. pentru săvârșirea infracțiunilor menționate.
În baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen., obligă petentul la plata în favoarea statului a sumei de 200 lei cheltuieli judiciare avansate cu ocazia soluționării plângerii de la pct. 1.
În baza art. 193 alin. 6 C.pr.pen., respinge ca neîntemeiată cererea de obligare a petentului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial, formulată de făptuitori.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la data de_ .
PREȘEDINTE GREFIER
L. F. M. S.
Red. 2 ex./L.F./D.M.
_
← Decizia penală nr. 108/2013. Plângerea împotriva soluţiilor... | Decizia penală nr. 31/2013. Plângerea împotriva soluţiilor... → |
---|