Sentința penală nr. 9/2013. Plângerea împotriva soluţiilor procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ PENAL
SENTINȚA PENALĂ NR. 9
Ședința publică de la 31 Ianuarie 2013 Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ț. D. B., judecător
: O. I. -M., grefier șef secție penală
Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj este reprezentat de Bogdan R., prim procuror adjunct.
S-a luat în examinare plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.) formulată de petentul
C. D. L. din Z., str. P. I. S., nr.33, bl.P-17, ap.16, jud.Sălaj.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă Tarba Anda, consilier juridic în cadrul D.G.F.P.-Sălaj.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care;
Instanța învederează d-nei Tarba Anda, consilier juridic în cadrul D.G.F.P.- Sălaj faptul că plângerea penală a fost formulată față de L. O. E., din dosarul de urmărire penală rezultă că DGFP Sălaj nu are nici o calitate în cauză, pentru a putea fi reprezentată de consilier juridic.
Instanța întreabă dacă există cereri prealabile ori excepții de invocat.
D-na Tarba Anda, consilier juridic în cadrul D.G.F.P.-Sălaj solicită instanței ca, pe viitor, L. O. E. să nu mai fie citat la locul de muncă.
Instanța învederează d-nei Tarba Anda, consilier juridic în cadrul D.G.F.P.- Sălaj faptul că L. O. E. a fost citat la locul de muncă în conformitate cu prevederile art. 177 al. 1 C.p.p., la data formulării plângerii împotriva soluției procurorului nefiind indicată adresa de domiciliu a intimatului.
Procurorul invocă din oficiu excepția de necompetență materială a Tribunalului Sălaj în soluționarea plângerii, având în vedere că infracțiunea prev.de art.246 Cod penal este de competența judecătoriei, motiv pentru care solicită declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Z.
.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
T R I B U N A L U L,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin ordonanța din_, dată în dosar nr. 365/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, s-a dispus confirmarea propunerii de neîncepere a urmăririi
1
penale față de L. O. E., cercetat, în urma plângerii formulate de C. D.
L., sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. și ped. de art.246 C.p.
Împotriva soluției a formulat plângere petentul C. D. L., conform prevederilor art. 278 al.3 C.p.p., prin rezoluția nr.385/II/2/2012, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj respingând plângerea ca neîntemeiată.
Împotriva rezoluției nr. 385/II/2/2012 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, petentul C. D. L. a formulat plângere în conformitate cu prevederile art. 2781al. 1 C.p.p., plângere ce a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj la data de_, cu nr._ .
La termenul de judecată din data de_, procurorul a invocat excepția necompetenței materiale a tribunalului în soluționarea prezentei cauze, solicitând declinarea competenței de judecare a cauzei în favoarea Judecătoriei Z. .
Potrivit prevederilor art. 25 C.p.p., judecătoria judecă în primă instanță toate infracțiunile, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe.
Conform prevederilor art. 2781al. 1 C.p.p., "după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 Cod procedură penală împotriva rezoluției de
neîncepere a urmăririi penale ... persoana vătămată poate face plângere la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță" .
În dosar nr. 365/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, cercetările penale și soluția dată în_ a vizat infracțiunea prev. de art. 246 C.p.
Cum infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor nu se regăsește printre infracțiunile date prin lege în competența altor instanțe decât judecătoria, se constată că, în prezenta cauză, competentă material și teritorial în soluționare este Judecătoria Zalău.
În raport de situația de fapt reținută și de dispozițiile legale invocate, se constată întemeiată excepția de necompetență materială a Tribunalului Sălaj în soluționarea prezentei cauze, excepție care urmează a fi admisă, iar în baza art.42
C.p.p. rap. la art. 25 C.p.p., cauza va fi declinată în favoarea Judecătoriei Z., căreia îi va fi trimis dosarul spre competentă soluționare.
În baza art. 192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, HOTĂRĂȘTE:
Conform art.39 alin.1 Cod procedură penală, admite excepția de necompetență materială a Tribunalului Sălaj.
În baza art.42 C.p.p. rap. la art. 25 C.p.p., art. 2781al. 1 C.p.p., cu referire la art. 246 C.p.,declină, în favoarea Judecătoriei Z., cauza privind plângerea
împotriva soluției procurorului dispusă în dos. nr. 365/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj.
Trimite dosarul acestei instanțe, pentru competenta soluționare.
2
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din data de _ | , la sediul Tribunalului Sălaj. | |
Președinte, | Grefier, | |
Ț. | D. B. O. | I. -M. |
Red.Ț.D.B./ _
Dact.I.O./_
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.
3
← Sentința penală nr. 73/2013. Plângerea împotriva soluţiilor... | Sentința penală nr. 179/2013. Plângerea împotriva... → |
---|