Sentința penală nr. 572/2013. Plângerea împotriva soluţiilor procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată
Comentarii |
|
ROMÂNIA cod operator - 2618
TRIBUNALUL MARAMUREȘ SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR. _
SENTINȚA PENALĂ NR.572
Ședința publică din 03 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. S. -F. - judecător
GREFIER: L. M. I.
MINISTERUL PUBLIC reprezentat prin PROCUROR: L. B. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș
Pe rol fiind soluționarea plângerii formulată de petentul C. D. M. (fiul lui I. și I., născut la data de 24 februarie 1986, deținut în Penitenciarul Iași) împotriva rezoluției de neîncepere a urmărire penală dată de procuror în dosarul nr.2773/P/2013 privind pe intimatul R. A. C. , cu domiciliul în
B. M., str. P. nr.24, județul M. .
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată faptul că s-a depus la dosar prin administrația Penitenciarului Iași un înscris din partea numitului C. D. M. din care rezultă faptul că nu el a formulat prezenta plângere și nu dorește să fie prezent la termenul de judecată, aspect pe care instanța îl pune în discuție.
Reprezentanta Ministerului Public, față de comunicarea petentului în sensul că nu a formulat el plângerea, solicită respingerea plângerii formulate de o persoană necunoscută în numele petentului.
Instanța reține cauza în pronunțare.
T.
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. de mai sus pentru petentul C. D. M. s-a formulat plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror în dosarul nr.2773/P/2013.
Pentru termenul din 03 octombrie 2013 numitul C. D. M. a depus la dosar prin administrația Penitenciarului Iași un înscris din care rezultă faptul că nu el a formulat prezenta plângere.
Având în vedere poziția petentului în sensul că prezenta plângere nu a fost formulată de acesta, instanța va respinge plângerea formulată de o persoană necunoscută în numele condamnatului C. D. M. . În temeiul art. 192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de o persoană necunoscută în numele condamnatului C. D. M. , fiul lui I. și I., născut la data de 24 februarie 1986, deținut în Penitenciarul Iași.
În baza art.192 al.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 03 octombrie 2013.
PREȘEDINTE | GREFIER | ||
A. S. -F. | L. | M. | I. |
Red.A.S.-F./T.red.L.M.I._ /2 ex.
cod operator-2618
Tribunalul Maramureș Minută
Dosar nr._ S.P.572/_
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de o persoană necunoscută în numele condamnatului C. D. M. , fiul lui I. și I., născut la data de 24 februarie 1986, deținut în Penitenciarul Iași.
În baza art.192 al.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 03 octombrie 2013. Președinte
← Sentința penală nr. 358/2013. Plângerea împotriva... | Sentința penală nr. 476/2013. Plângerea împotriva... → |
---|