Sentința penală nr. 8/2013. Plângerea împotriva soluţiilor procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată

ROMÂNIA Cod operator 2618

TRIBUNALUL MARAMUREȘ SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR. _

SENTINȚA PENALĂ NR. 8

Ședința publică din 10 ianuarie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE :A. S. -F. - judecător

GREFIER: L. M. I.

MINISTERUL PUBLIC reprezentat prin PROCUROR: L. B. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș

Pe rol fiind soluționarea plângerii împotriva rezoluției procurorului formulată de petentul S. V. A. , fiul lui V. și Aurelia, născut la _

, deținut în Penitenciarul Bârcea Mare.

La apelul nominal făcut în ședința publică de astăzi lipsește petentul. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța constată faptul că a fost înaintată prin Administrația Penitenciarului Bârcea Mare cererea petentului S. V. A. care arată că nu își menține cererea indicând numărul prezentului dosar.

Reprezentanta parchetului solicită a se lua act de cererea petentului prin care arată că nu își menține plângerea.

Instanța reține cauza în pronunțare.

T.

Asupra plângerii împotriva rezoluției procurorului, de față,

Prin cererea înregistrată sub numărul de mai sus, condamnatul S.

V. A. , fiul lui V. și Aurelia, născut la_, deținut în Penitenciarul Bârcea Mare a arătat că formulează plângere împotriva rezoluției nr.388/II/2/2012 din_ a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș.

În motivarea cererii a arătat că soluția dată de procuror este nelegală și netemeinică dovedind o rea-credință date fiind calitățile procesuale -

petentul fiind o persoană privată de libertate, care a fost încarcerat în Penitenciarul Baia Mare, iar învinuitul funcționar public la Penitenciarul Baia Mare. După ce a făcut plângerea, a fost transferat la Penitenciarul Bârcea Mare.

Prin cererea înaintată instanței cu adresa nr.P100298/PDHD a Penitenciarului Bârcea Marea, petentul-condamnat S. V. a arătat că nu își menține cererea formulată în dosar nr._ .

Având în vedere poziția condamnatului și ținând seama de dreptul acestuia de a dispune de cererea sa, instanța va lua act de retragerea plângerii formulate de condamnat.

În baza art. 192 alin.2 C.pr.penală condamnatul va fi obligat să plătească statului cheltuielile judiciare ocazionate cu procesul.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Ia act de retragerea plângerii împotriva rezoluției procurorului formulată de petentul S. V. A., fiul lui V. și Aurelia, născut la _

, deținut în Penitenciarul Bârcea Mare.

În temeiul art.192 al.2 C.pr.penală, obligă petentul să plătească statului 50 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din _

.

PREȘEDINTE

GREFIER

A. S. -F.

L.

M.

I.

Red.A.S.-F./T.red.L.M.I._ /2 ex.

cod operator 2618

Tribunalul Maramureș COPIE- Minută Dosar nr._ S.P.8/_

Hotărăște:

Ia act de retragerea plângerii împotriva rezoluției procurorului formulată de petentul S. V. A., fiul lui V. și Aurelia, născut la _

, deținut în Penitenciarul Bârcea Mare.

În temeiul art.192 al.2 C.pr.penală, obligă petentul să plătească statului 50 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte s.s.indesc.

pt.conf.

ROMÂNIA - TRIBUNALUL MARAMUREȘ Cod operator 2618

DOSAR NR._ din 10 ianuarie 2013

Către

PENITENCIARUL BÂRCEA MARE

Alăturat prezentei, conform art. 360 alin.2 Cod procedură penală, vă trimitem copia dispozitivului sentinței penale nr.8 din 10 ianuarie 2013, pronunțată în dosarul cu nr. mai sus indicat, privind pe petentul S. V.

A., fiul lui V. și Aurelia, născut la_, deținut în Penitenciarul Bârcea Mare.

PREȘEDINTE, GREFIER,

ROMÂNIA - TRIBUNALUL MARAMUREȘ Cod operator 2618

DOSAR NR._ din 10 ianuarie 2013

Către

PENITENCIARUL BÂRCEA MARE

Alăturat prezentei, conform art. 360 alin.2 Cod procedură penală, vă trimitem copia dispozitivului sentinței penale nr.8 din 10 ianuarie 2013, pronunțată în dosarul cu nr. mai sus indicat, privind pe petentul S. V.

A., fiul lui V. și Aurelia, născut la_, deținut în Penitenciarul Bârcea Mare.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sentința penală nr. 8/2013. Plângerea împotriva soluţiilor procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată