Sentința penală nr. 91/2013. Plângerea împotriva soluţiilor procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată

R O M Â N I A TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

SENTINȚA PENALĂ nr. 91/F/2013

Ședința publică din data de 29 mai 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: P. A. D. ,

Președinte secția penală GREFIER: M. C. N.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud reprezentat prin SÎNGEORZAN ANGELA, procuror

Pe rol fiind judecarea plângerii împotriva ordonanței procurorului, formulată de petenta A. SA .

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nici una dintre părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care :

Dezbaterea cauze a avut loc în ședința publică din 8 mai 2013, concluziile și susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul din 15 mai 2013, pentru termenul din 22 mai 2013, iar apoi pentru termenul de astăzi când în urma deliberării s-a dat prezenta sentință :

T R I B U N A L U L

Deliberând constată :

Prin plângerea înregistrată la această instanță sub nr. de mai sus, petenta

A. S. - A., fiica lui S. și Todosia A., născută la data de_ în Năsăud, jud. B. Năsăud, având CNP.2., domiciliată în localitatea M.

, nr. 580, jud. B. Năsăud, a atacat Rezoluția nr. 795/II/2/2012 din data de_ emisă de Primul procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul B. Năsăud în dosarul nr. 912/P/2012 privind pe învinuiții K. I. D. și L.

R. B. , cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 197 alin. 1 și 3 Cod penal și art. 198 alin. 1 Cod penal, apreciind că soluția adoptată în cauză este netemeinică și nelegală.

În motivarea plângerii s-a relevat că, prin soluția pronunțată de procurorul de caz în dosarul nr. 912/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud, s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală față de cei doi învinuiți pentru săvârșirea infracțiuni de viol, apreciindu-se că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, și respectiv disjungerea cauzei cu privire la infracțiunile prev. de art. 198 alin. 1 Cod penal și art. 86alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 și trimiterea cauzei la Pachetul de pe lângă Judecătoria Năsăud în vederea continuării cercetărilor, iar prin rezoluția primului - procuror s-a respins ca tardivă plângerea petentei, cu toate că aceasta a fost introdusă în

termenul legal de 20 de zile, respectiv la data de_ și nu la_, cum în mod greșit s-a reținut.

În dovedirea acestei susțineri, petenta a depus la dosarul instanței plângerea adresată primului procuror împotriva rezoluției procurorului de caz, comunicată petentei la_, plângere ce a fost înregistrată la parchet la data de_ .

Analizând plângerea petentei în raport de actele și lucrările dosarului nr. 612/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul B. - Năsăud, instanța reține următoarele:

Prin Rezoluția din data de_ emisă în dosarul nr. 912/P/20123 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală a învinuiților K. I. D. și L. R. B. pentru infracțiunea de viol prev. de art. 197 alin. 1 și 3 Cod penal disjungerea cauzei cu privire la infracțiunile prev. de art. 198 alin. 1 Cod penal și art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 și trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud pentru continuarea cercetărilor.

În motivarea soluției s-a reținut că prin rezoluția din_ s-a început urmărirea penală față de cei doi învinuiți pentru infracțiunea de act sexual cu un minor, prev. de art. 198 alin. 1 Cod penal, iar față de învinuitul L. R. B. și pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice de către o persoană al cărei permis de conducere este anulat, prev. de art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, reținându-se că la data de_, cei doi învinuiți au întreținut câte un raport sexual normal cu partea vătămată minoră în vârstă de 13 ani, A. S.

-A., dată la care, învinuitul L. R. B. a condus un autoturism, pe drumurile publice între localitățile M., R. și Valea Vinului, deși avea permisul de conducere anulat; că la data de_ s-a început urmărirea penală față de cei doi învinuiți și pentru infracțiunea de viol, prev. de art. 197 alin. 1 și 3 Cod penal, existând indicii că învinuiții au întreținut raporturi sexuale cu minora prin amenințarea acesteia, și că, în urma extinderii cercetărilor și aprofundării probelor s-a constatat că învinuitul K. I. D. a întreținut relații sexuale cu minora cu acordul acesteia, având reprezentarea faptului că aceasta era majoră și că, învinuitul L. R. B. deși a comis infracțiunea rutieră, nu a întreținut relații sexuale cu partea vătămată.

Raportat la probatoriul administrat, s-a apreciat că nu rezultă cu certitudine că s-a consumat o infracțiune de viol, în contextul în care actul medico - legal nu relevă existența vreunor leziuni care să confirme realitatea unei constrângeri fizice, iar probele nu evidențiază nici existența unei constrângeri morale, existând doar cuvântul victimei împotriva cuvântului învinuiților, situație în care dubiul le profită acestora din urmă.

Împotriva acestei soluții a formulat plângere la primul procuror petenta

A. SA relevând că procurorul de caz nu a administrat toate probele necesare în vederea aflării adevărului și că acesta a apreciat în mod eronat materialul probator existent, raportându-se doar la declarațiile învinuiților și ale martorei Poțiuș Claudia.

Această plângere a fost respinsă ca tardivă prin Rezoluția nr. 795/II/2/_ a primului - procuror, cu motivarea că petenta a depus plângerea cu depășirea termenului expres prevăzut de lege.

Pe de altă parte, analizând soluția pe fondul cauzei, s-a constatat că, pe baza probelor administrate, procurorul de caz a reținut în mod justificat, în ceea ce privește infracțiunea de viol, incidența cazului de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prev. de art. 10 lit.";d"; Cod procedură penală și a principiului "in dubio pro reo"; potrivit căruia orice dubiu îi profită persoanei cercetate, în condițiile în care, din declarațiile învinuiților, coroborate cu cele ale martorei oculare Porțius Claudia, rezultă că raportul sexual dintre fiecare din învinuiți și partea vătămată a avut loc cu acordul acesteia din urmă, iar potrivit actului de constatare medico - legală întocmit în cauză, partea vătămată nu a prezentat leziuni corporale traumatice în urma raporturilor sexuale întreținute în seara respectivă.

Ca urmare a soluției adoptate de primul procuror, partea vătămată petentă s-a adresat instanței de judecată.

Plângerea formulată de petentă este neîntemeiată.

Din analiza actelor dosarului rezultă că soluția adoptată de procurorul de caz prin Rezoluția nr. 912/P/2012 a fost comunicată părții vătămate la data de_ (f.148).

Împotriva acestei soluții s-a formulat plângere la primul procuror, plângere care, deși a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud la data de_, în fapt a fost depusă la data de_, astfel cum rezultă din mențiunile efectuate pe exemplarul petentei, exemplar ce poartă și ștampila unității de parchet amintite.

Ca atare, plângerea petentei a fost introdusă în termenul de 20 de zile prev. de art. 278 alin. 3 Cod procedură penală, context în care, respingerea plângerii ca tardivă este nejustificată.

O atare situație ar reclama restituirea dosarului la primul procuror pentru ca acesta să se pronunțe pe fondul cauzei.

Într-o astfel de ipoteză însă, în condițiile în care primul procuror s-a pronunțat deja și pe fondul pricinii - chiar dacă doar în subsidiar - o nouă soluție de respingere a plângerii este cât se poate de predictibilă.

Așa fiind, instanța a examinat cauza și pe fondul său, constatând că aceasta este întemeiată pentru considerentele ce se vor prezenta în cele ce urmează, impunându-se a se trimite dosarul procurorului, în vederea redeschiderii urmăririi penale.

La data de_ partea vătămată A. SA, prin reprezentantul legal, a sesizat organele de poliție cu privire la faptul că, în noaptea de 24/_ a fost agresată sexual de învinuiții K. I. D. și L. R. B. .

La data de_ organele de poliție au început urmărirea penală împotriva celor doi învinuiți pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor, prev. de art. 198 alin. 1 Cod penal, cel de al doilea învinuit fiind cercetat și pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu permisul de conducere anulat.

La aceeași dată, primul - procuror al parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud a confirmat rezoluția de începere a urmăriri penale.

Prin Ordonanța nr. 346/P/_ a Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul B. - Năsăud, sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de viol, prev. de art. 197 alin. 1 și 3 Cod penal, comisă în dauna părții vătămate de către cei doi învinuiți.

Prin referatul nr. 545/VIII/I/_ întocmit de procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul B. - Năsăud s-a dispus trimiterea dosarului la Inspectoratul de Poliție al Județului B. - Năsăud în vederea

continuării cercetărilor, a aprofundării și administrării probelor pentru dovedirea

existenței ori a inexistenței infracțiunii de viol, prev. de art. 197 alin. 3 Cod penal.

Ulterior, prin referatul din_ al organelor de urmărire penală s-a propus scoaterea de sub urmărirea penală a celor doi învinuiți pentru săvârșirea infracțiunii de viol prev. de art. 197 alin. 1 și 3 Cod penal, propunere însușită de procurorul de caz prin rezoluția din_ .

Între cele două momente, cel al trimiterii cauzei la Inspectoratul de Poliție al Județului B. - Năsăud (_ ) și cel al finalizării cercetărilor cu propunerea de scoatere de sub urmărirea penală(_ ), în cauză s-a adus la cunoștință învinuiților noua infracțiune pentru care sunt cercetați, s-au luat declarații lapidare acestora și a fost audiată martora Chariuc Paraschiva (f.63).

Așa fiind se impune a se constata că soluția adoptată în cauză se bazează pe un probatoriu insuficient și în consecință incomplet, aplicarea principiului " in dubio pro reo"; presupunând existența unui dubiu serios în condițiile epuizării probatoriului.

În aprecierea instanței se impune redeschiderea urmăririi penale și refacerea acesteia prin audierea detaliată a părții vătămate, a martorei Porțius Claudia dar și a celor doi învinuiți, sub aspectul infracțiunii de viol.

Cu ocazia acestor audieri se vor elucida toate aspectele cauzei, din materialul existent la dosar până în prezent fiind evident că și martora Porțius Claudia a prezentat aspecte nereale (a se vedea momentul la care aceasta a întreținut relații sexuale cu învinuitul L. R. B. ).

În concret, se vor stabili condițiile în care s-au executat fotografiile depuse la dosarul cauzei și la inițiativa cui; dacă și în ce context s-a discutat despre vârsta victimei în prezența învinuiților, depozițiile date fiind neconcludente; dacă pe traseul parcurs cu mașina condusă de învinuitul L.

R. B., partea vătămată a solicitat vreun moment să coboare, astfel cum susține în depoziția sa; dacă, în timp ce s-a aflat în mașină partea vătămată cu cei doi învinuiți, era sau nu aprinsă lumina în habitaclu și dacă ulterior incidentului victima s-a confesat și altor persoane.

În vederea elucidării acestor aspecte se impune ca, după audierea celor în cauză să se procedeze - dacă se va impune - la confruntarea lor, potrivit disp.art. 87 și 88 Cod procedură penală.

Pe de altă parte, în contextul în care, în cauză nu pot fi administrate prea multe probe directe, instanța consideră a fi utilă efectuarea testului poligraf asupra părții vătămate, a martorei Porțius Claudia și a celor doi învinuiți, organele de cercetare penală urmând a aprecia în consecință eventualul refuz al unora dintre cei amintiți la a se supune testului.

În fine, urmează a se administra orice probă a cărei utilitate ar fi relevată de urmărirea penală pentru ca, în final, toate acestea coroborate între ele dar și cu împrejurările stabilite deja (starea de virginitate a părții vătămate până la

acea dată; faptul că, până la momentul săvârșirii faptelor victima și învinuiții nu se cunoșteau,etc.), să poată conduce la stabilirea unei corecte stări de fapt. În raport de cele ce preced, în baza disp.art. 278 ind.1 alin. 8 lit.";b"; Cod procedură penală, plângerea petentei va fi admisă, rezoluțiile atacate vor fi desființate și se va trimite cauza procurorului în vederea redeschiderii urmăririi

penale.

Văzând și disp.art. 192 alin. 3 Cod procedură penală

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

În baza disp.art. 278 ind. 1 alin. 8 lit.";b"; Cod procedură penală

Admite plângerea formulată de partea vătămată A. S. - A., fiica lui S. și Todosia A., născută la data de_ în Năsăud, jud. B. Năsăud, având CNP.2., domiciliată în localitatea M., nr. 580, jud. B. Năsăud, împotriva Rezoluției din data de_ emisă în dosarul nr. 912/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud, desființează rezoluția atacată precum și Rezoluția din data de_ emisă de Primul - procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul B. - Năsăud în dosarul nr.795/II/2/2012 și trimite cauza procurorului în vederea redeschiderii urmăririi penale.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE GREFIER

P. A. D. M. C. N.

red.jud.PAD dact.gref.MCN _

R O M A N I A TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD

4. B. , str. Alba I., nr.1, Județul B. -Năsăud tel: +40-(_ 28; fax + 40-(_ 09

E-mail: tribunalul - bistritanasaud-info@just.ro

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._ Emisă la .................

C ă t r e ,

Parchetul de pe lângă Tribunalul B. -Năsăud

din B., str. Ion R., nr. 7, jud. B. - Năsăud

Vă trimitem alăturat dosarul nostru cu nr. _ privind pe petenta A.

SA întrucât prin Sentința penală nr. 91/F/_ pronunțată în dosarul cu nr. de mai sus s-a dispus trimiterea cauzei procurorului în vederea redeschiderii urmăririi penale.

Dosarul conține ………….file și mai are atașate dosarul cu nr. 795/II/2/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul B. - Năsăud (5 file) și dosarul cu nr. 912/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul B. - Năsăud și dosarul 346/P/_ al Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud (ambele având 149 file).

PREȘEDINTE GREFIER

P. A. D. M. C. N.

R O M Â N I A TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

Copia dispozitivului Sentinței penale nr. 91/F/2013

În baza disp.art. 278 ind. 1 alin. 8 lit.";b"; Cod procedură penală

Admite plângerea formulată de partea vătămată A. S. - A., fiica lui S. și Todosia A., născută la data de_ în Năsăud, jud. B. Năsăud, având. CNP.2., domiciliată în localitatea M., nr. 580, jud. B. Năsăud, împotriva Rezoluției din data de_ emisă în dosarul nr. 912/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud, desființează rezoluția atacată precum și Rezoluția din data de_ emisă de Primul - procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul B. - Năsăud în dosarul nr. 795/II/2/2012 și trimite cauza procurorului în vederea redeschiderii urmăririi penale.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE GREFIER

P. A. D. M. C. N.

Pentru conformitate cu originalul

R O M Â N I A TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

Minuta Sentinței penale nr. 91/F/2013

În baza disp.art. 278 ind. 1 alin. 8 lit.";b"; Cod procedură penală

Admite plângerea formulată de partea vătămată A. S. - A., fiica lui S. și Todosia A., născută la data de_ în Năsăud, jud. B. Năsăud, având. CNP.2., domiciliată în localitatea M., nr. 580, jud. B. Năsăud, împotriva Rezoluției din data de_ emisă în dosarul nr. 912/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud, desființează rezoluția atacată precum și Rezoluția din data de_ emisă de Primul - procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul B. - Năsăud în dosarul nr. 795/II/2/2012 și trimite cauza procurorului în vederea redeschiderii urmăririi penale.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

P. A. D.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sentința penală nr. 91/2013. Plângerea împotriva soluţiilor procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată