Sentința penală nr. 93/2013. Strămutare
Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._
SENTINȚA PENALĂ NR. 93/2013
Ședința publică din 12 septembrie 2013 Instanța constituită din :
PREȘEDINTE | : I. | M. |
GREFIER | : L. | C. |
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, reprezentat prin PROCUROR: VIOLETA TRĂISTARU
S-a luat spre examinare - în vederea pronunțării - cererea de strămutare formulată de petentul G. S. C., cu privire la dosarul nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Baia Mare.
La apelul nominal făcut în cauză, lipsă părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
făcut referatul cauzei după care, instanța constată că mersul dezbaterilor și cuvântul părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 10 septembrie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin cererea înregistrată la data de 7 iunie 2013 petentul G. S. C., a solicitat în temeiul art.55 C.proc.pen. desemnarea unei alte instanțe în vederea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului penal nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Baia Mare, având ca obiect ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice (art.321 C.pen), apreciind că imparțialitatea judecătorului ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei și a calității părților.
În motivarea cererii s-a arătat următoarele:
Prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare s-a dispus trimiterea sa în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prevăzută și pedepsită conform prevederilor art.321 C.pen., reținându-se că, în data de _
, cu ocazia participării la ședința ordinară a Consiliului Local al com. Groși, a avut o atitudine verbală agresivă, amenințând și aducând acuze tuturor celor prezenți, în special la adresa primarului comunei Groși, Lupan G., precum și la adresa instituțiilor de pe raza comunei Groși, jud. Maramureș.
Această stare de fapt este contrazisă,susține petentul, în mare măsură de declarațiile părților prezente, care susțin că replicile dure au fost declanșate de către primar, primarul fiind cunoscut ca fiind o persoană căreia îi place să îl provoace în mod constant. Este de remarcat faptul că, deși martorii au afirmat că numitul Lupan G. este cunoscut că îl provoacă deseori la discuții neprincipiale și că îi adresează cuvinte injurioase și jigniri (lucru care s-a întâmplat și cu ocazia ședinței Consiliului Local Groși din data de_ ), acesta participă în proces în calitate de martor și nu de inculpat, cum ar fi corect.
Se mai arată că între el și primarul Lupan G. au avut loc mai multe litigii, atât de natură penală, cât și de natură civilă, astfel cum rezultă din extrasul de pe portalul Judecătoriei Baia Mare, pe care1-a anexat cererii.
Se mai arată în cerere că în perioada când avea calitatea de consilier local și secretar al Comisiei Buget-Finanțe și membru al Comisiei juridice, Sport și învățământ din cadrul Consiliului Local Groși, sesizând mai multe nereguli în administrarea finanțelor comunei Groși, a formulat mai multe plângeri penale împotriva primarului Lupan G. și a altor membri ai Consiliului Local Groși, a formulat mai multe sesizări adresate DNA-ului cu privire la aceste nereguli, dar toate plângerile au fost soluționate prin ordonanțe de scoatere de sub urmărire penală sau neîncepere a urmăririi penale. Cu toate acestea, a continuat să strâng probe, constând în înscrisuri și înregistrări audio-video, pentru a putea proba cele susținute în conținutul plângerilor, le-a depus odată cu aceste plângeri, dar nu li s-au dat eficiență.
În acest sens a depus Rezoluția din data de_ dată de procuror C. Roxana A. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții Lupan G., primarul comunei Groși și Balaj Teodor - preot paroh al comunei Groși, sub aspectul săvârșirii de către aceștia a infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (246 C.pen), gestiune frauduloasă (214 alin.l C.pen) și înșelăciune (215 alin.l C.pen). De asemenea s-a depus Rezoluția din data de_ dată de procuror C. Roxana A. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului Ciocotișan I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de corupție sexuală, deși din probele existente la dosar rezulta în mod cert săvârșirea infracțiunii și se impune trimiterea acestuia în judecată.
Mai mult, pe fondul neînțelegerilor generate de plângerile formulate de mine, a fost agresat fizic de două ori, suferind vătămări care au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, și amenințat cu moartea. Urmare acestor incidente, a formulat plângere penală împotriva făptuitorilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire și amenințare, dar și de aceste dați soluțiile au fost de neîncepere a urmăririi penale, respectiv de scoatere de sub urmărire penală. S-a anexat Ordonanța din data de_ dată de procuror Alexandru Brânzei din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților Hauși Dumitru (fiul), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe și amenințare și neînceperea urmăririi penale față de Hauși Dumitru (tatăl) sub aspectul săvârșirii
infracțiunii de amenințare. S-a apreciat că nu se impune trimiterea în judecată și că rolul preventiv poate fi asigurat și prin aplicarea ambilor învinuiți a sancțiunii cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1000 lei. S-a depus și Ordonanța din data de_, dată de procuror Buda Dorel I. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare în dosar nr.1133/_ prin care s-a respins plângerea formulată de petent împotriva ordonanței de neîncepere a urmăririi penale (dată de procuror C. Roxana în data de_ ) față de
făptuitorii Berindan Avram și PașcaTeodor sub aspectul săvârșirii de către aceștia a infracțiunii de lovire și alte violențe (180 alin.l Cpen), apreciindu-se că fapta săvârșită de către aceștia nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, fiind suficientă aplicarea unor sancțiuni cu caracter administrativ pentru reeducarea făptuitorilor.
Atitudinea organelor de urmărire penală și a instanțelor de judecată, în sensul soluționării în mod nefavorabil sau a respingerii plângerilor formulate sau acțiunilor introduse de petent, i-au creat suspiciunea că această cauză nu s-ar bucura de o justă soluționare din partea completului de judecată. Aceasta cu atât
mai mult cu cât în cauza dedusă judecății, deși probele nu sunt în defavoarea sa, s-a dispus trimiterea sa în judecată, iar dosarele în care s-a cercetat lovirea și amenințarea acestuia s-a dispus neînceperea urmăririi penale sau scoaterea de sub urmărire penală. Aceasta cu atât mai mult cu cât infracțiunea de ultraj pentru care a fost trimis în judecată are la baza doar câteva cuvinte adresate pe un ton puțin mai ridicat, în contextul unor discuții între persoane implicate politic și pe teme care au legătură cu calitatea de oameni politici ale părților prezente. Spre exemplificare, a cerut primarului o dare de seamă cu privire la modul în care a fost tranzacționată pășunea din comuna Groși, acesta deținând înscrisuri din care rezultă încălcări ale legii. Primarul nu a înțeles să dea explicații ci s-a rezumat la a-i adresa injurii și ulterior a părăsit ședința, deranjat de întrebări la care nu voia să răspundă.
Este de menționat încă un aspect esențial pentru admiterea acestei cereri, respectiv faptul că numitul Lupan G. este primarul comunei Groși, membru al Partidului PNL Maramureș, fiind o figura importantă în viața politică din județul Maramureș, aspecte care au generat suspiciunea sa cu privire la influența politicului în înfăptuirea justiției.
Mai mult, litigiile dintre părțile mai sus menționate au fost intens mediatizate, fiind publicate numeroase articole în presa scrisă despre modul defectuos în care au fost administrate probele puse la dispoziție organelor de urmărire penală și instanțelor de judecată de către petent, despre soluțiile mai mult sau mai puțin legale date în cauze.
Pentru toate aceste considerente, petentul apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru a putea fi încuviințată cererea sa și a se dispune strămutarea prezentei cauze în vederea soluționării ei de către o altă instanță. Circumstanțele cauzei și calitatea de om politic a numitului Lupan G.
, precum și intensa mediatizare dosarelor aflate pe rol, precum și soluționarea plângerilor formulate de acesta sunt de natura să atragă suspiciunea că imparțialitatea judecătorului ar putea fi afectată și că această cauză nu va fi cercetată cu aplicarea echitabilă a prevederilor legale.
Analizând cererea formulată prin prisma textelor în materie instanța va constata că aceasta este nefondată.
Strămutarea reprezintă un remediu procesual reglementat în scopul înlăturării situațiilor care pun în pericol normala desfășurare a procesului penal. Legiuitorul se referă la motive temeinice care pot servi la solicitarea strămutării, suspiciunea creată fiind provocată de un climat neprielnic ori de o ambianță nefavorabilă.
În dosarul în care inculpatul este cercetat, cesta este trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prevăzută și pedepsită conform prevederilor art.321 C.pen., reținându-se că, în data de_, cu ocazia participării la ședința ordinară a Consiliului Local al com. Groși, a avut o atitudine verbală agresivă, amenințând și aducând acuze tuturor celor prezenți, în special la adresa primarului comunei Groși, Lupan G., precum și la adresa instituțiilor de pe raza comunei Groși, jud. Maramureș.
Se precizează că este în relații de dușmănie cu primarul Lupan G.
,împotriva căruia a formulat mai multe plângeri penale,dar toate s-au soluționat cu neînceperea urmăririi penale,astfel că apreciază că acesta în calitate de om politic are influență asupra oamenilor care înfăptuiesc actul de justiție în județul Maramureș.
Chiar dacă aceste relații de dușmănie ar fi adevărate ,se constată însă că acesta are calitatea de martor în acea cauză,astfel că declarația acestuia în această calitate va fi apreciată de către instanță în ansamblul materialului
probator al cauzei ,neavând astfel un rol definitoriu în soluția care se va da în cauză.
Pe de altă parte ,văzând modul în care s-a desfășurat până în acest moment cercetarea judecătorească la nivelul Judecătoriei Baia Mare ,se constată că aceasta s-a desfășurat cu respectarea tuturor normelor de procedură și a garanțiilor procesual penale,neexistând motive de a se aprecia că judecătorul cauzei ar favoriza în vreun fel pe cineva. Cu atât mai mult cu cât,așa cum s-a arătat mai sus ,numitul Lupan G. este martor și nu parte în cauză.
Potrivit art.55 alin. 1 Cod procedură penală, Curtea de Apel strămută judecarea unei cauze de la o instanță competentă la o altă instanță egală în grad, în cazul în care imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților, când există pericolul de tulburare a ordinii ori când una dintre părți are o rudă sau afin până la gradul patru inclusiv printre judecători sau procurori, asistenții judiciari sau grefierii instanței.
În cauză, niciuna dintre cerințele art.55 alin.1 nu sunt întrunite, aspectele invocate de petent necircumscriindu-se situațiilor care, potrivit textului de lege invocat, justifică strămutarea cauzei.
În acest sens, se constată că suspiciunile petentului în sensul că imparțialitatea și obiectivitatea magistraților ar putea fi afectate datorită calității de om politic a unui martor în cauză, nu sunt susținute de probe,neputând constitui motive de suspiciune cu privire la posibila părtinire a instanței învestită cu soluționarea cauzei, având în vedere modul de derulare a cercetării judecătorești până la acest moment.
De asemenea,faptul că petentul a formulat mai multe plângeri penale împotriva atât a numitului Lupan G. cât și a altor persoane (așa cum rezultă din actele depuse la dosar de către petent),care s-au soluționat la procuror prin neînceperea urmăririi penale ,nici acesta nu este un argument de a se considera că imparțialitatea instanței investite cu soluționarea cauzei a cărei strămutare se cere,ar fi afectată în vreun fel.
În cazul de față, Curtea, în raport de prevederile art.55 alin. 2 Cod procedură penală și de datele expuse, apreciază că temerile petentului nu sunt justificate, membrii instanței fiind magistrați de profesie, prezumați a fi lipsiți de orice prejudecată sau de parțialitate,supuși numai legii. Dată fiind probațiunea administrată, nu există indicii de părtinire din partea instanței. Mai mult, conflictele dintre părți nu sunt de natură a influența soluția din cauză iar presiunile pretinse din partea mass media nu sunt argumente de a influența soluționarea cauzei.
Ca atare, neexistând motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, cererea va fi respinsă.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
H O T A R A Ș T E:
În baza art. 55 și urm. Cod proc.penala.
Respinge cererea de strămutare formulata de petentul G. S. C. domiciliat în S. Nou de Jos nr.215, jud. Maramureș, CNP 1. .
Obligă petentul la 100 lei cheltuieli judiciare in favoarea statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 septembrie 2013 .
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. L. C.
Dact.I.M./Dact.S.M 3 ex./_
← Sentința penală nr. 121/2013. Strămutare | Sentința penală nr. 137/2013. Strămutare → |
---|