CSJ. Decizia nr. 1017/2003. Penal. întrerupere executare pedeapsa. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1017/2003
Dosar nr. 5308/2002
Şedinţa publică din 27 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 134 din 22 iulie 2002, Tribunalul Giurgiu a respins cererea formulată de condamnatul F.P. prin care a solicitat întreruperea executării pedepsei de 9 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 21/2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 623/2002 a Curţii Supreme de Justiţie.
S-a reţinut, din referatul de anchetă socială efectuată în cauză, că deşi situaţia familiei condamnatului este grea, prin întreruperea executării pedepsei aplicate pe o durată de cel mult 3 luni, nu s-ar putea evita consecinţele grave pentru familia condamnatului, prevăzute în art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 748/A din 18 noiembrie 2002, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul F.P.
Petiţionarul a declarat recurs.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă, într-adevăr, că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 453 lit. c) C. proc. pen., din economia cărora rezultă că, întreruperea executării pedepsei se dispune numai atunci când se dovedeşte că din cauza unor împrejurări speciale, continuarea executării pedepsei ar avea consecinţe grave pentru condamnat sau familia acestuia.
Or, în cauză, nu s-a dovedit că prin întreruperea executării pedepsei situaţia grea familială se poate schimba.
În consecinţă, urmează a se respinge recursul condamnatului F.P., ca nefondat, cu obligarea lui la cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul, declarat de condamnatul F.P. împotriva deciziei nr. 748 din 18 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, ca nefondat.
Obligă pe recurent să plătească statului 650.000 lei cheltuieli judiciare în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 150.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 27 februarie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1016/2003. Penal. întrerupere executare... | CSJ. Decizia nr. 1018/2003. Penal. Conflict de competenta.... → |
---|