CSJ. Decizia nr. 1215/2003. Penal. Contestatie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1215/2003
Dosar nr. 5326/2002
Şedinţa publică din 11 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 4514/2002 la Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, condamnatul M.I.I. a formulat contestaţie la executare privind executarea sentinţei penale nr. 57 din 9 februarie 1999, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2305 din 7 mai 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală.
În motivarea cererii condamnatul a arătat că a fost condamnat la o pedeapsă de 17 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi tâlhărie pe care o apreciază că este prea mare în raport de contribuţia sa la comiterea acestora şi în care unui alt participant i s-a aplicat o pedeapsă de numai 3 ani şi 6 luni închisoare.
Prin sentinţa penală nr. 903 din 1 octombrie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de condamnatul M.I.I. cu motivarea că aspectul invocat care a stat la baza cererii, respectiv reducerea pedepsei, nu se regăseşte între cele arătate, în mod limitativ, în art. 461 C. proc. pen. şi că a proceda în sens contrar ar însemna să se facă o nouă individualizare a pedepsei, lucru care nu este posibil, deoarece în acest fel, contrar dispoziţiilor legale, s-ar încălca principiul autorităţii de lucru judecat şi s-ar crea o instabilitate în ce priveşte executarea hotărârilor judecătoreşti rămase definitive.
Împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă a declarat apel condamnatul M.I.I. pe care a criticat-o pentru acelaşi motiv invocat şi la judecata în fond şi anume reducerea pedepsei pe care o apreciază ca fiind prea severă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 732 din 14 noiembrie 2002, a respins ca nefondat apelul declarat de condamnat cu motivarea că „Individualizarea pedepsei nu este un caz de contestaţie la executare" întrucât acesta nu se regăseşte între cele arătate în art. 461 C. proc. pen. şi care constituie temeiul juridic al unei astfel de cereri, aspectele legate de individualizarea pedepsei, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, căpătând puterea autorităţii de lucru judecat.
Decizia Curţii de apel a fost atacată cu recurs de către condamnatul M.I.I. pe care a criticat-o, ca şi la instanţa de apel, cu privire la greşita respingere a cererii, solicitând ca, prin reaprecierea materialului probator, să i se reducă pedeapsa aplicată pe care o consideră prea mare.
Recursul declarat de condamnatul M.I.I. este nefondat.
Potrivit art. 461 C. proc. pen., contestaţia contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării.
Aşa cum este de observat în art. 461 C. proc. pen. sunt arătate în mod expres motivele pentru care se poate formula contestaţie contra executării în cazul unei hotărâri rămase definitive. Cum între aceste cazuri nu se regăseşte şi cel invocat de condamnatul M.I.I., se constată că în mod justificat instanţa de fond i-a respins contestaţia, iar instanţa de apel a menţinut hotărârea celei dintâi.
Prin urmare, recursul declarat de condamnatul M.I.I. fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul contestator M.I.I. împotriva deciziei penale nr. 732 din 14 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă pe recurent la plata sumei de 650.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1214/2003. Penal. Art.249 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1216/2003. Penal. întrerupere executare... → |
|---|
