CSJ. Decizia nr. 1217/2003. Penal. Revizuire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1217/2003
Dosar nr. 5353/2002
Şedinţa publică din 11 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată de condamnatul S.M.F. s-a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 232/2001 a Judecătoriei Ploieşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 766 din 15 august 2001 a Curţii de Apel Ploieşti.
Cererea de revizuire a fost înregistrată la Judecătoria Ploieşti cu nr. 6566/2002 şi a fost respinsă prin sentinţa penală nr. 1423/2002.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel revizuientul şi Tribunalul Prahova, prin Decizia penală nr. 1034 din 29 august 2002, a admis apelul condamnatului şi a dispus reţinerea cauzei spre rejudecare de Tribunalul Prahova, competent a soluţiona în fond cererea de revizuire.
S-a reţinut că prin sentinţa penală nr. 232 din 25 ianuarie 2001, pronunţată de Judecătoria Ploieşti şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 766 din 15 august 2001 a Curţii de Apel Ploieşti, s-a dispus condamnarea inculpatului S.M.F. la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) şi c) C. pen., iar la data întocmirii cererii de revizuire instanţa competentă să judece infracţiunea de tâlhărie era tribunalul, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 27 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., apreciază că în mod greşit cererea de revizuire a fost soluţionată de judecătorie.
Rejudecând cauza, Tribunalul Prahova, prin sentinţa penală nr. 388 din 25 septembrie 2002, a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de condamnatul revizuient S.M.F., împotriva sentinţei penale nr. 232 din 25 ianuarie 2001 a Judecătoriei Ploieşti.
Hotărând astfel, tribunalul a reţinut că revizuientul a fost condamnat definitiv prin sentinţa penală mai sus-menţionată şi Decizia penală nr. 766 din 15 august 2001 a Curţii de Apel Ploieşti, la 5 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. d) şi c) C. pen., iar motivul invocat şi anume, că el ar fi recunoscut numai furtul, nu şi tâlhăria şi că poate să probeze susţinerile sale cu doi martori S.M. şi F.N., colegi de penitenciar, nu se regăseşte printre cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Împotriva sentinţei penale, a declarat apel revizuientul criticând-o ca fiind nelegală şi neteminică, susţinând în esenţă, că el nu a comis infracţiunea de tâlhărie, ci numai furt şi solicită să i se dea posibilitatea să probeze cu cei doi martori, această apărare.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia penală nr. 504 din 13 noiembrie 2002, a respins apelul, ca nefondat, cu motivarea că „susţinerile revizuientului, în sensul că greşit a fost încadrată fapta comisă în infracţiunea de tâlhărie şi nu în aceea de furt, nu corespunde nici uneia din situaţiile prevăzute de art. 394 C. proc. pen."
Decizia Curţii de Apel, în termenul legal, a fost atacată cu recurs de către condamnatul revizuient S.M.F., care a reiterat critica invocată şi în apel referitoare la greşita încadrare a faptei comise în infracţiunea de tâlhărie, în loc de infracţiunea de furt şi solicită audierea în acest sens a doi martori.
Recursul declarat de condamnatul revizuient, este nefondat.
După cum se constată din reglementarea revizuirii în Codul nostru de procedură penală, calea de atac a revizuirii este o cale extraordinară de atac ce nu se poate promova decât în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
În speţă, revizuientul nu a făcut dovada existenţei vreuneia dintre motivele enumerate de lege (art. 394 C. proc. pen.) astfel că, în mod corect instanţa de fond a respins cererea de revizuire prin care acesta a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei comise din infracţiunea de tâlhărie, în aceea de furt, deoarece nu s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, soluţie ce a fost menţinută şi de către instanţa de control judiciar, prin respingerea apelului.
În consecinţă, în cauză neexistând motive care să ducă la casarea hotărârilor pronunţate, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul de faţă, ca nefondat.
Văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a suportării onorariului apărătorului desemnat din oficiu, urmează a se dispune potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul revizuient S.M.F. împotriva deciziei penale nr. 504 din 13 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti.
Obligă pe recurent la plata sumei de 650.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1216/2003. Penal. întrerupere executare... | CSJ. Decizia nr. 1221/2003. Penal. Revizuire. Recurs → |
|---|
