CSJ. Decizia nr. 1214/2003. Penal. Art.249 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1214/2003
Dosar nr. 5294/2002
Şedinţa publică din 11 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Teleorman, prin sentinţa penală nr. 102 din 3 iulie 2002, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpaţii C.A.D., M.M. şi B.I., din infracţiunea de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. (1), raportat la alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 şi art. 42 C. pen., cu referire la art. 258 C. pen., în aceea prevăzută de art. 249 alin. (1) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 şi art. 42 C. pen., cu referire la art. 258 C. pen., texte de lege în baza cărora, a condamnat pe inculpaţii: C.A.D. şi M.M. la câte 7 ani închisoare, fiecare, iar pe inculpatul B.I. la 5.000.000 lei amendă.
A constatat executată pedeapsa aplicată inculpaţilor C.A.D. şi M.M.
A atras atenţia inculpatului B.I. asupra dispoziţiilor art. 631 C. proc. pen.
Inculpaţii au fost obligaţi la plata sumei de câte 3.000.000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
A respins ca nefondată, acţiunea civilă a S.C. T. S.A. Turnu Măgurele.
A dispus ridicarea sechestrului aplicat asupra bunurilor mobile şi imobile ce aparţin inculpatului C.A.D.
Hotărând astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
În perioada iulie 1998 – 31 decembrie 2000, conducerea executivă a S.C. T. S.A. Turnu Măgurele a fost asigurată, în principal, de inculpaţii C.A.D., în calitate de director comercial, M.M., director economic şi B.I., director tehnic şi în această calitate, inculpaţii au încheiat contracte cu diverşi agenţi economici, având ca obiect livrarea de îngrăşăminte chimice fără să constituie garanţie, aşa cum prevedea contractul cadru, încălcându-şi astfel atribuţiile de serviciu şi producând un prejudiciu unităţii cu mult peste 2 miliarde lei şi anume: 21.082.399.010 lei, inculpatul C.A.D.; 25.053.047.181 lei, inculpatul M.M. şi 1.605.502.949 lei, inculpatul B.I.
Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică, sub aspectul greşitei reţineri a caracterului continuat al infracţiunilor, întrucât încheierea succesivă de contracte de vânzare-cumpărare, fără constituirea de garanţii a realizat treptat acţiunea tipică ce constituie elementul material al infracţiunii consumate, indiferent de timpul care s-a scurs între momentele încheierii contractelor, având ca urmare tulburarea însemnată a bunului mers al societăţii, pentru schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, fără ca instanţa să pună acest aspect în discuţia părţilor şi pentru nededucerea din pedeapsă a timpului reţinerii, pentru inculpatul B.I.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 638 A din 2 octombrie 2002, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, a desfiinţat în parte sentinţa atacată şi rejudecând, în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus reţinerea de 24 ore, din data de 17 septembrie 2001, pentru inculpatul B.I.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de control judiciar a reţinut că prima instanţă a stabilit corect, pe baza probatoriului administrat, situaţia de fapt, dând faptelor comise încadrarea juridică corespunzătoare, iar cât priveşte critica referitoare la omisiunea instanţei de a pune în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice a faptei, a motivat că nerespectarea dispoziţiilor legale sub acest aspect, atrage sancţiunea nulităţii relative, ce poate fi invocată numai de către partea ale cărei drepturi procesuale ar fi fost vătămate; or, în cauză, inculpaţii nu au promovat apel, mai ales că, prin schimbarea încadrării juridice a faptei, li s-a creat o situaţie favorabilă şi nu una mai grea.
Instanţa de control judiciar a constatat apelul parchetului întemeiat, doar în ce priveşte critica referitoare la omisiunea de a deduce din pedeapsa aplicată inculpatului B.I. a timpului reţinerii de 24 de ore, întrucât, în baza dispoziţiilor alin. (2) al art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), scăderea reţinerii şi a arestării preventive se face şi în caz de condamnare la amendă.
În termenul legal, împotriva hotărârii instanţei de apel, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care a criticat soluţiile pronunţate în cauză, sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptelor, prin reţinerea dispoziţiilor art. 41 şi a art. 42 C. pen., la infracţiunea de neglijenţă în serviciu.
Examinând hotărârile atacate, în raport cu motivul de casare invocat, prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor şi a materialului din dosar, recursul fondat, urmând a fi admis.
Definind infracţiunea continuată, textul art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), precizează că acţiunile (sau inacţiunile) componente trebuie să fie săvârşite „în realizarea aceleiaşi rezoluţii", unitatea de rezoluţie fiind factorul principal care determină considerarea unei pluralităţi de acte materiale (două sau mai multe acţiuni sau inacţiuni), drept o unitate infracţională.
Ţinând seama de aceste caracteristici, se poate spune că în cazul infracţiunii continuate, prin „rezoluţie" se înţelege voinţa făptuitorului de a săvârşi în mod repetat (succesiv) acţiunile sau inacţiunile ce vor forma activitatea sa infracţională (factorul volitiv), precum şi prevederea de ansamblu a acestei activităţi şi a urmărilor ei (factorul intelectiv); prin noţiunea de „rezoluţie" înţelegându-se aşadar, elementul subiectiv al infracţiunii intenţionate, în ambii săi factori, volitiv şi intelectiv şi deci, această noţiune este incompatibilă cu aceea de culpă, infracţiunea continuată neputând fi săvârşită decât cu intenţie.
Or, infracţiunea prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), reţinută în sarcina inculpaţilor, se săvârşeşte numai din culpă şi se consumă atunci când, urmare a neîndeplinirii îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirii lor în mod defectuos, s-au produs rezultatele prevăzute de lege, nefiind susceptibilă de forma continuată, prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În măsura în care funcţionarul îşi îndeplineşte în mod defectuos, din culpă, atribuţiile ce-i revin, potrivit fişei postului, provocând o tulburare însemnată bunului mers al societăţii, el va răspunde pentru o faptă unică de neglijenţă în serviciu.
În speţa de faţă, în cazul celor trei inculpaţi, încheierea succesivă de contracte de vânzare-cumpărare fără constituirea de garanţii, a realizat treptat acţiunea tipică ce constituie elementul material al infracţiunii de neglijenţă în serviciu, indiferent de perioada de timp în care s-au încheiat contractele, deoarece urmarea produsă şi anume, tulburarea însemnată adusă activităţii societăţii comerciale, s-a realizat o dată cu încheierea ultimului contract de vânzare-cumpărare.
Aşa fiind, Curtea constată întemeiată critica formulată de parchet cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), referitor la infracţiunile de neglijenţă în serviciu, reţinute în sarcina inculpaţilor C.A.D., M.M. şi B.I., dispoziţii pe care le va înlătura.
Analizând soluţiile pronunţate în cauză şi sub aspectul individualizării pedepselor, se constată că aceasta este judicios realizată, în strictă conformitate cu dispoziţiile art. 72 şi art. 52 C. pen. şi drept urmare, va menţine pedepsele aplicate celor trei inculpaţi.
În consecinţă, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, va casa Decizia atacată, precum şi hotărârea primei instanţe numai cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), referitor la infracţiunile de neglijenţă în serviciu reţinute în sarcina inculpaţilor, prevăzute de art. 249 alin. (1) teza I, cu referire la art. 258 C. pen., pe care le va înlătura şi va menţine pedepsele aplicate inculpaţilor.
Onorariile apărătorului desemnat din oficiu pentru cei trei inculpaţi, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 638 A din 2 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe inculpaţii C.A.D., M.M. şi B.I.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr. 102 din 3 iulie 2002 a Tribunalului Teleorman numai cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), referitor la infracţiunile de neglijenţă în serviciu reţinute în sarcina inculpaţilor, prevăzute de art. 249 alin. (1) teza I, cu referire la art. 258 C. pen., pe care le înlătură.
Menţine pedepsele aplicate inculpaţilor.
Onorariile apărătorului desemnat din oficiu, în sumă totală de 900.000 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 11 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1213/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 1215/2003. Penal. Contestatie la executare.... → |
|---|
