CSJ. Decizia nr. 1212/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1212/2003
Dosar nr. 2424/2002
Şedinţa publică din 11 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 107 din 19 martie 2002, Tribunalul Botoşani a condamnat, între alţii, pe inculpatul I.R.V. la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), b) şi c) C. pen.
În cauză, s-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar din pedeapsa aplicată acestuia s-a dedus timpul reţinerii şi arestării preventive de la 20 septembrie 2001, până la 3 octombrie 2001.
S-a constatat că partea vătămată H.R. a fost despăgubită.
Prin aceeaşi sentinţă, inculpatul I.R.V. a fost obligat să plătească statului suma de 1.500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
În seara zilei, de 12 august 2001, inculpatul O.C.I., condamnat în cauză, şi-a sărbătorit ziua de naştere cu inculpatul I.R.V. la discoteca organizată în Parcul M.E., iar mai târziu, noaptea, la o altă discotecă din municipiul Botoşani, unde au rămas până aproape de ora 400 dimineaţa, consumând băuturi alcoolice.
La ieşirea din discotecă, inculpatul O.C.I., dându-şi seama că nu se poate prezenta în acea stare la serviciu, a hotărât să meargă la sediul societăţii pentru a se învoi de la şeful de tură pentru ziua de 13 august. Întrucât era devreme, cei doi inculpaţi s-au oprit la un bar din zona Gării Botoşani unde au mai consumat băuturi şi unde s-au întâlnit cu partea vătămată H.R., acesta din urmă aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
La un moment dat, între partea vătămată şi un barman a avut loc un conflict, după care a intrat în discuţii cu inculpaţii pe care i-a servit cu băutură.
După ce au consumat băutura oferită de partea vătămată, inculpaţii s-au despărţit de aceasta care s-a deplasat pe liniile de cale ferată din zona gării.
În aceste împrejurări, inculpatul I.R.V. i-a propus inculpatului O.C.I. să meargă în urmărirea părţii vătămate, întrucât observaseră că aceasta avea asupra sa bani.
Propunerea a fost acceptată, astfel că, cei doi inculpaţi au mers în urma părţii vătămate şi în momentul în care au ajuns-o, între nişte vagoane aflate pe linia ferată, inculpatul I.R.V. a lovit-o, în timp ce inculpatul O.C.I. a imobilizat-o, prin spate.
După imobilizarea părţii vătămate, inculpatul I.R.V. a controlat-o în buzunare, din care i-a luat suma de 65.000 lei pe care şi-a însuşit-o.
După săvârşirea faptei, inculpaţii au fugit, ieşind în Calea Naţională unde au chemat un taxi, dar în momentul în care intenţionau să plece cu acea maşină au fost reţinuţi de un echipaj de poliţie în vederea cercetărilor.
Împotriva hotărârii pronunţată de prima instanţă au declarat apel inculpaţii I.R.V. şi O.C.I. pe care au criticat-o cu privire la pedepsele aplicate pe care le consideră ca fiind prea severe, solicitând reducerea lor, prin reţinerea de circumstanţe atenuante.
Curtea de Apel Suceava, prin Decizia penală nr. 158 din 13 mai 2002, a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţi, cu motivarea că „în cauză s-a făcut o justă individualizare a pedepselor stabilite la nivelul minimului special, ţinându-se seama, potrivit criteriilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), de periculozitatea socială ridicată a faptei comise prin urmărirea părţii vătămate şi deposedarea de banii pe care îi avea asupra ei prin violenţă, cât şi de situaţia personală a inculpaţilor care sunt tineri, I.R.V. fiind infractor primar, iar O.C.I. a fost internat într-un centru de reeducare pentru o infracţiune identică, printr-o sentinţă din anul 1998, ambii cu o comportare procesuală sinceră."
S-a mai arătat că „faţă de modul în care a fost concepută şi săvârşită fapta, prin care s-a urmărit sustragerea banilor părţii vătămate, fără a cunoaşte suma acestora, pentru realizarea scopului de reeducare, prevăzut de art. 52 C. pen., nu se justifică reducerea pedepselor prin aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen."
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de către inculpatul I.R.V. pe care a criticat-o cu privire la pedeapsa aplicată pe care o consideră prea severă, solicitând reducerea acesteia prin reţinerea în favoarea sa de circumstanţe atenuante.
Recursul declarat de inculpatul I.R.V. este fondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Analizând actele şi lucrările de la dosar se constată că instanţele de fond şi apel au reţinut o corectă situaţie de fapt, confirmată de probele administrate în cauză şi că, faptei comisă de inculpat i s-a dat o încadrare juridică corectă la data comiterii acesteia.
Cu toate acestea, în cauză se constată că, urmare a adoptării Legii nr. 169 din 10 aprilie 2002, publicată în (M.Of., nr. 261/18.04.2002), prin care s-au modificat unele dispoziţii C. pen., art. 211 alin. (2) C. pen., i s-a adus unele modificări, care pun în discuţie aplicarea dispoziţiilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), lucru neluat în seamă de instanţa de apel cu toate că la data pronunţării deciziei, actul normativ menţionat era în vigoare.
Potrivit art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale se aplică legea cea mai favorabilă.
Sub acest aspect se constată că, prin legea amintită, art. 211 C. pen., a fost modificat în sensul că după alineatul (2) s-a introdus alineatul (21), tot la litera a) fiind modificate limitele de pedeapsă în sensul că au fost stabilite între 7 şi 20 ani închisoare faţă de limitele existente în vechea reglementare care erau între 5 şi 20 ani.
Din cele arătate rezultă fără nici un dubiu că în cauză, faţă de modificările aduse Codului penal, privind infracţiunea de tâlhărie în modalitatea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen., dispoziţiile vechii reglementări, care prevedea un minim mai redus al pedepsei erau mai favorabile inculpatului şi prin urmare, se impunea aplicarea dispoziţiilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), cu atât mai mult cu cât pedeapsa aplicată inculpatului se situa sub limita minimă prevăzută de noua reglementare.
De menţionat că aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), urmează a se face din oficiu, ca urmare a verificării deciziei atacate în temeiul art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
În ce priveşte critica formulată de inculpat prin care solicită reducerea pedepsei prin reţinerea în favoarea sa de circumstanţe atenuante se constată că este favorabilă.
Fără îndoială că, la stabilirea şi aplicarea pedepsei, un rol esenţial îl are pericolul social al faptei săvârşite dar, în acelaşi timp, nu pot fi neglijate nici celelalte criterii prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi care se referă la persoana inculpatului.
În cauză nu este de minimalizat pericolul social al faptei comisă de inculpatul I.R.V. şi cu toate că instanţa de fond i-a aplicat o pedeapsă situată la limita minimă a textului de lege incriminator la data săvârşirii acesteia, se constată că totuşi, prin o analiză mai atentă a datelor referitoare la persoana acestuia, putea ajunge la concluzia că în favoarea sa se impunerea reţinerea de circumstanţe atenuante cu toate consecinţele ce decurg din aceasta şi că aplicarea unei pedepse situată sub limita minimă prevăzută de lege, este de natură să ducă la concluzia că prevederile art. 52 C. pen., se pot realiza şi în aceste condiţii.
În acest sens se impunea a se avea în vedere faptul că inculpatul este tânăr, la data comiterii faptei având vârsta de 20 ani, a recunoscut fapta, că în prezent este angajat în muncă unde are un comportament apreciat pozitiv de colectivul din care face parte, este căsătorit de curând, nu are antecedente penale, iar valoarea prejudiciului cauzat prin infracţiune este relativ mic şi a fost recuperat părţii vătămate.
Dacă instanţele de fond şi apel ar fi ţinut seama de toate aceste elemente, ar fi ajuns la concluzia că erau suficiente temeiuri ca în favoarea inculpatului se justifică reţinerea de circumstanţe atenuante şi prin urmare şi aplicarea unei pedepse sub limita minimă a textului de lege care incriminează fapta comisă de acesta.
Pentru considerentele mai sus-arătate, urmează a se constata că recursul decursul declarat de inculpatul I.R.V. este fondat, urmând a fi admis, a casa, atât Decizia atacată, cât şi sentinţa pronunţată de instanţa de fond şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul I.R.V. împotriva deciziei penale nr. 158 din 13 mai 2002, a Curţii de Apel Suceava.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr. 107 din 19 martie 2002, a Tribunalului Botoşani, cu privire la neaplicarea dispoziţiilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), referitor la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen. şi pedeapsa aplicată.
Aplică în cauză dispoziţiile art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi modifică pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în sensul că, prin reţinerea circumstanţelor atenuante, prevăzute de art. 74, raportat la art. 76 C. pen., o reduce de la 5 ani închisoare, la 2 ani şi 6 luni închisoare.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 20 septembrie 2001, la 3 octombrie 2001.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1211/2003. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1213/2003. Penal → |
|---|
