CSJ. Decizia nr. 1247/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1247/2003
Dosar nr. 2584/2002
Şedinţa publică din 12 martie 2003
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 10 din 29 ianuarie 2002 a Tribunalului Sibiu, inculpatul M.G. a fost condamnat la 5 ani şi 3 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen.
Totodată, tribunalul a obligat pe inculpat să plătească 63.900.000 lei despăgubiri şi 15.000.000 lei daune morale părţii civile M.N., 2.465.240 lei cheltuieli de spitalizar.
Spitalului Clinic judeţean Sibiu şi la 2.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut în fapt că în ziua de 27 decembrie 2000, inculpatul M.G., însoţit de un câine lup, a mers pe bicicletă la marginea localităţii Sibiu, având pe spate un rucsac şi o undiţă şi trecând pe la saivanul cu oi al părţii vătămate M.N., i-a cerut acesteia să plece pentru a nu fi muşcată de câine. Totodată, inculpatul a înjurat-o şi lovit-o cu o piatră. În continuare, inculpatul a scos din rucsac un cuţit cu care a aplicat părţii vătămate o lovitură în partea toracică stângă, iar din spate a lovit-o în zona omoplatului după care a părăsit locul faptei.
În urma agresiunii inculpatului, partea vătămată a suferit o plagă înjunghiată toracică stânga posterioară, penetrantă şi o altă plagă pectorală stânga, nepenetrantă, fiind necesară internarea în Clinica de chirurgie a Spitalului Sibiu, unde s-a intervenit chirurgical.
Prin Decizia penală nr. 111 din 14 mai 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia s-a respins, ca nefondat apelul declarat de inculpatul M.G. prin care susţine că nu a comis fapta şi solicită astfel a fi achitat în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii inculpatul M.G. a declarat recurs, reiterând motivele din apel referitoare la nevinovăţia sa. Totodată a susţinut, prin apărătorul său că despăgubirile la care a fost obligat sunt prea mari, temeiuri de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Din examinarea hotărârilor pronunţate în cauză şi a lucrărilor dosarului rezultă că, instanţele, întemeindu-se pe probele administrate, au stabilit şi reţinut corect starea de fapt şi vinovăţia inculpatului şi, deasemenea, au dat o corespunzătoare încadrare juridică faptei penale comise.
Participarea inculpatului la comiterea faptei rezultă fără echivoc din declaraţiile părţii vătămate care se coroborează cu declaraţiile martorilor a căror depoziţii, judiciar au fost expuse şi examinare în cuprinsul sentinţei instanţei de fond şi deciziei instanţei de apel.
În acest sens, semnificative sunt şi declaraţiile martorului V.I., cioban la saivanul de oi al părţii vătămate, care l-a văzut pe inculpat la saivan, cu bicicleta însoţit de un câine lup, acesta obişnuind să treacă pe acolo, în drum spre balta de pescuit, în timp ce intrase în saivan, a auzit strigătele părţii vătămate, după care l-a văzut plecând de la stână; ale martorului E.D. care l-a văzut pe inculpat trecând cu bicicleta şi câinele său lup în ziua respectivă şi l-a întrebat dacă a fost la pescuit precum şi ale martorului R.N. care a însoţit pe martora M.A., soţia părţii vătămate, la domiciliul inculpatului, în seara zilei respective, faţă de care inculpatul a recunoscut că a avut un incident cu partea vătămată, arătându-le şi unele leziuni suferite în acel incident.
Prin urmare, susţinerea inculpatului că nu el a comis fapta, este contrazisă prin probele sus-arătate.
Referitor la cuantumul despăgubirilor la care inculpatul a fost obligat, acesta a fost stabilit pe baza declaraţiilor martorilor S.S. şi M.O. şi adeverinţa de închiriere a unei boxe, din care rezultă că partea vătămată era producător agricol şi în preajma sărbătorilor de iarnă, avea închiriată o boxă în piaţă, unde vindea carne de la animalele sacrificate, venituri de care a fost lipsită în perioada de incapacitate 28 decembrie 2000 – 15 ianuarie 2001.
Prin urmare, criticile formulate de inculpat nefiind întemeiate, urmează a se respinge recursul declarat, ca nefondat şi a fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.G. împotriva deciziei penale nr. 111/ A din 14 mai 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1246/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 1248/2003. Penal → |
|---|
