CSJ. Decizia nr. 1255/2003. Penal

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1255/2003

Dosar nr. 4055/2002

Şedinţa publică din 12 martie 2003

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 520 din 28 mai 2002, a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de condamnatul M.A.M.

Revizuentul a fost obligat să plătească statului suma de 350.000 lei cheltuieli judiciare, din care 150.000 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 179 din 9 noiembrie 1995, pronunţată în dosarul nr. 3663/1994 de Tribunalul Bucureşti, revizuentul M.A.M. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 269 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) şi art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 9 din Decretul-lege nr. 3/1990 din art. 4 din Decretul-lege nr. 23/1990, s-au descontopit pedepsele de câte 5 ani închisoare aplicate pentru trei infracţiuni, 2 ani şi 6 luni închisoare şi a înlăturat sporul de 2 ani închisoare aplicat prin sentinţa penală nr. 898/1989 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti. Au fost descontopite şi cele 3 pedepse de câte 4 ani închisoare şi 2 ani închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 125/1990 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti şi s-a dispus înlăturarea sporului de câte 3 ani închisoare aplicat prin sentinţa penală nr. 167/1996 la pedepsele de câte 5 ani închisoare stabilite prin sentinţa penală nr. 1102/1989 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

În urma contopirii pedepselor rezultante din revocarea beneficiului graţierii, inculpatul urmează să execute o pedeapsă de 9 ani, o lună şi 15 zile închisoare cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

În considerentele hotărârii se arată că la data de 16 octombrie 1990, împreună cu alţi trei inculpaţi, revizuentul M.A.M. a încercat să evadeze din arestul Secţiei 22 Poliţie Bucureşti, dislocând grilajul interior al peretelui, fără a reuşi însă să îl înlăture şi pe cel exterior.

Hotărârea judecătorească a rămas definitivă pentru revizuentul M.A.M. la data de 21 octombrie 1996, prin nerecurare.

În motivarea cererii sale de revizuire, condamnatul M.A.M. a arătat că la judecarea cauzei i s-a încălcat dreptul la apărare, nu i s-au administrat probele solicitate şi nu i s-a comunicat hotărârea judecătorească, fiind privat de posibilitatea de a declara recurs.

Instanţa de fond a reţinut că motivele invocate nu fac parte dintre cele expres şi limitativ prevăzute de articolul 394 C. proc. pen.

Apelul condamnatului împotriva soluţiei instanţei de fond a fost respins de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 549 din 5 septembrie 2002.

Împotriva acestei decizii, condamnatul a declarat recurs în termen legal, fără a preciza motivele pe care se întemeiază acesta.

Examinând recursul, Curtea constată că acesta nu este întemeiat.

Hotărârile judecătoreşti pronunţate în cauză sunt legale şi temeinice, respectând dispoziţiile C. proc. pen., în materia revizuirii.

Articolul 394 C. proc. pen., prevede în mod restrictiv motivele pentru care se poate revizui o cauză penală, iar cele invocate de condamnat nu făceau parte dintre acestea, motiv pentru care singura soluţie legală şi temeinică era respingerea cererii de revizuire.

Pentru aceste considerente, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul revizuentului şi să dispună obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare, onorariul apărătorului din oficiu avansându-se din fondul Ministerului Justiţiei.

Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) şi art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul M.A.M. împotriva deciziei penale nr. 549/ A din 5 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală.

Obligă pe condamnat să plătească statului 650.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 martie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1255/2003. Penal