CSJ. Decizia nr. 1275/2003. Penal. Art.289, 255 c.pen.; Decretul nr.328/1966. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1275/2003
Dosar nr. 123/2003
Şedinţa publică din 13 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 173 din 6 noiembrie 2002, Tribunalul Militar Teritorial a condamnat, printre alţii, pe inculpatul B.E.G. la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis a fost retras, anulat sau reţinut în vederea anulării prevăzută de art. 36 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), de instigare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 25, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), de uz de fals prevăzută de art. 291, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen.
În baza art. 861 şi art. 862 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de 5 ani.
S-a reţinut că, la data de 5 ianuarie 1998, inculpatul B.E.G., ca urmare a neacordării priorităţii de trecere unui piton, i-a fost reţinut permisul de conducere în vederea suspendării, pe timp limitat, a dreptului de a conduce.
Pentru a evita desfacerea contractului de muncă, inculpatul a dat unui subofiţer de poliţie suma de 50.000 lei, pentru a-i elibera o dovadă înlocuitoare a permisului de conducere.
Deşi ştia că actul este fals, inculpatul a uzat de această dovadă şi a condus în continuare autovehicule pe drumuri publice.
Susţinând că a fost condamnat pentru fapte pe care nu le-a săvârşit, cu referire la darea de mită, respectiv pe care le-a săvârşit fără vinovăţie, cu referire la uzul de fals şi conducerea de autovehicule pe drumuri publice având permisul suspendat, inculpatul a declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe.
Curtea Militară de Apel, prin Decizia penală nr. 111 din 5 decembrie 2002, a respins apelul declarat de către inculpat, ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că instanţa de fond a stabilit corect starea de fapt, în baza probelor administrate, a dat o corectă încadrare juridică a faptelor şi a individualizat just pedeapsa.
Nu poate fi primită critica privitoare la lipsa de probe concludente, în raport de împrejurarea că acest inculpat recunoaşte săvârşirea fiecăreia dintre faptele pentru care a fost condamnat.
Împotriva acestei din urmă hotărâri inculpatul a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris.
La termenul de judecată din 13 martie 2003, inculpatul, prin apărător, a susţinut că nu a ştiut că dovada eliberată de lucrătorul de poliţie este falsă şi a solicitat achitarea pentru infracţiunile de fals şi uz de fals.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Examinând cauza în raport de criticile formulate, se constată că instanţa de fond a administrat probe, a evaluat probatoriul administrat în cauză şi a stabilit corect starea de fapt.
Instanţa de control judiciar, soluţionând apelul declarat de către inculpat, a devoluat cauza şi, constatând concordanţa dintre conţinutul real al probelor, care ilustrează cu evidenţă vinovăţia acestuia, şi soluţia de condamnare, a decis în sensul respingerii apelului, ca nefondat.
Ca atare, cum soluţia adoptată este cea pe care materialul probator o susţine, hotărârile pronunţate în cauză nu sunt supuse cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
În recurs, se mai susţine însă şi săvârşirea fără vinovăţie a faptelor de fals şi uz de fals, solicitând achitarea pentru acest motiv.
Susţinerile acestuia sunt însă infirmate de propriile-i declaraţii. Pe de altă parte, calitatea sa de conducător auto, coroborată cu faptul ridicării permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumuri publice, pe timp limitat şi neformularea unei contestaţii împotriva procesului-verbal de săvârşire a contravenţiei având ca efect legal suspendarea aplicării măsurii până la soluţionarea acesteia, precum şi demersurile intrând sub incidenţa art. 255 alin. (1) C. pen., în scopul eliberării unei dovezi false de ridicare a permisului, excluzând ipotetica lipsă a vinovăţiei invocată de către recurent.
Ca atare, hotărârile atacate nu sunt supuse cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., vizat de către recurent.
Totodată, examinând cauza în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată nici motive de casare susceptibile a fi luate în considerare din oficiu.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de către inculpat, ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul-inculpat va fi obligat, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul B.E.G. împotriva deciziei nr. 111 din 5 decembrie 2002 a Curţii Militare de Apel, ca nefondat.
Obligă pe recurent să plătească statului 800.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1274/2003. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1276/2003. Penal. Art.20 rap.la art.197 c.pen.... → |
|---|
