CSJ. Decizia nr. 1339/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1339/2003
Dosar nr. 3595/2002
Şedinţa publică din 18 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Mehedinţi, prin sentinţa penală nr. 21 din 31 ianuarie 2002, a condamnat pe inculpatul S.I.F. la 3 luni şi 15 zile închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prevăzută şi pedepsită de art. 321 alin. (1), cu aplicarea art. 71, raportat la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi, prin schimbarea încadrării juridice a faptei de tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 20 şi art. 21, raportate la art. 174, raportat la art. 175 lit. i), în infracţiunea de lovire, prevăzută şi pedepsită de art. 180 alin. (2) C. pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpat, pentru această infracţiune, cu punerea sa în libertate de îndată.
Hotărând astfel, instanţa a reţinut, în fapt, că, în dimineaţa zilei de 31 iulie 2000, inculpatul s-a întâlnit cu partea vătămată L.V., la intersecţia a două străzi din municipiul Tr. Severin, cu care a avut o altercaţie, împrejurare în care a lovit-o cu o sabie (lungă de o jumătate de metru, cu tăişul de 8 cm) în cap, în zona fronto-parietală stângă, cauzându-i o plagă tăiată de circa 5 cm, leziune pentru vindecarea căreia a necesitat 9-10 zile de îngrijiri medicale.
Faptele au fost dovedite cu plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile martorilor şi ale inculpatului, care a recunoscut că l-a lovit pe L.V., dar cu pumnul în faţă şi împingându-l, acesta s-a lovit cu capul de un indicator de circulaţie, în urma căreia a suferit o plagă tăiată. Variantă susţinută şi de către partea vătămată în instanţă.
În cursul cercetării judecătoreşti şi martorii au confirmat că, nu au văzut asupra inculpatului nici o sabie (D.D., M.I., S.V. şi M.V.), iar potrivit concluziilor Raportului medico-legal, întocmit de Institutul de Medicină Legală – Craiova, leziunea de violenţă suferită de partea vătămată putea fi produsă prin lovire cu un corp tăietor, cum ar fi sabia, dar, în acelaşi timp, putea fi produsă şi prin lovire cu pumnul urmată de lovirea victimei de un corp dur, cum ar fi marginea unui indicator rutier.
Tribunalul a apreciat că, în cauză nu poate fi reţinută vinovăţia inculpatului pentru infracţiunea de tentativă de omor, întrucât nu s-a dovedit cu certitudine faptul că acesta a lovit pe partea vătămată cu o sabie şi, în acelaşi timp, leziunea pe care i-a cauzat-o, o singură plagă tăiată la nivelul capului, fără consecinţe la nivelul craniului, nu i-a pus în primejdie viaţa.
Instanţa a mai constatat că nu se poate reţine în cauză faptul, că: „inculpatul atunci când a lovit pe partea vătămată a acţionat cu intenţia de a-l ucide, considerente pentru care se apreciază că se impune schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.".
Având în vedere că pentru această faptă, partea vătămată a arătat că s-a împăcat cu inculpatul, instanţa a dispus, conform art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., încetarea procesului penal.
Sentinţa a fost atacată cu apelul declarat, în termen legal, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, criticând-o pentru nelegalitate, în sensul greşitei schimbări a încadrării juridice a faptei, din tentativă la infracţiunea de omor calificat, în cea de lovire sau alte violenţe.
Curtea de Apel Craiova, secţia penală, prin Decizia nr. 308 din 9 iulie 2002, a admis apelul declarat de parchet, a desfiinţat sentinţa şi, în baza art. 20, raportat la art. 174 şi a art. 175 lit. i) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul S.I.F. la 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b), cu aplicarea art. 71, raportat la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Conform art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpat pentru infracţiunea, prevăzută şi pedepsită de art. 321 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată de la 15 octombrie 2001, la 1 februarie 2002 şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar, pornind de la examinarea dispoziţiilor de principiu cuprinse în art. 63 şi art. 62 C. proc. pen., a constatat, în mod judicios, că nu există un temei legal, care să creeze o ordine de preferinţă între declaraţiile succesive ale persoanei vătămate sau ale inculpatului, instanţa urmând să reţină numai pe cele care le consideră că exprimă adevărul.
În acest sens, martorii oculari audiaţi în faza de urmărire penală: M.V.; M.I.C.; R.G. şi S.V. au descris amănunţit împrejurările în care inculpatul S.I.F. a lovit cu sabia, venind din spate, pe persoana vătămată L.V., care a căzut pe asfalt, şi apoi i-a mai aplicat lovituri cu picioarele în abdomen.
Declaraţiile martorilor se coroborează cu plângerea iniţială a părţii vătămate, cu declaraţiile acesteia, cu procesul-verbal de confruntare între inculpat şi partea vătămată, dar şi cu certificatele medicale.
În acest sens, potrivit concluziilor Raportului medico-legal nr. 567 din 10 august 2000, întocmit de Laboratorul de Medicină Legală Mehedinţi, partea vătămată a prezentat o plagă longitudinală, de cca. 5 cm cu urme de sutură chirurgicală, fronto-parietal uşor paramediană stâng. Leziunea traumatică a putut fi produsă prin lovire cu corp cu marginile tăietoare, ce necesită pentru vindecare 9-10 zile îngrijiri medicale de la data producerii.
Noul Raport medico-legal nr. 884 din 6 noiembrie 2001, întocmit de acelaşi laborator, pentru a răspunde cu privire la versiunea avansată de partea vătămată L.V., după care „a fost lovit pe la spate cu pumnul în urechea dreaptă, iar în cădere, s-a lovit de stâlpul unui indicator „STOP", menţine concluziile primului raport, cu următoarea precizare: „Leziunea traumatică pe care sus-numitul a prezentat-o, a putut fi produsă prin lovire cu corp cu marginile tăietoare, posibil sabia, corp delict. Sediul leziunii pledează pentru mecanism activ de producere şi nu prin cădere".
Reţine, de asemenea, instanţa de control judiciar că, inculpatul nu a negat existenţa conflictului cu partea vătămată, iar din declaraţiile martorilor D.F.; C.I.; M.T. şi M.D., rezultă că inculpatul solicita taxă de protecţie, purta asupra sa un cuţit, iar în cauza de faţă, o sabie.
Totodată, Curtea de Apel Craiova a constatat că, din probele dosarului nu rezultă că inculpatul S.I.F. ar fi comis în public acte sau gesturi ori ar fi proferat cuvinte sau expresii ori că s-ar fi dedat la manifestări prin care să aducă atingere bunelor moravuri sau care să fi produs scandal public, situaţie în care a dispus achitarea sa pentru infracţiunea, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.
În termen legal, Decizia a fost atacată cu recursul declarat de inculpat, prin care o consideră ca netemeinică, cu privire la greşita reţinere a situaţiei de fapt, faţă de revenirea martorilor în faza de cercetare judecătorească asupra declaraţiilor iniţiale, susţinând de această dată că i-au văzut pe cei doi, lovindu-se cu pumnii şi cu picioarele.
Se solicită ca, prin admiterea recursului şi casarea deciziei, să se menţină ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de prima instanţă.
Examinând Decizia atacată, în raport de cazurile de recurs, prevăzute de art. 3859alin. (1) pct. 18 şi pct. 17 C. proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând a fi respins.
1. Hotărârile sunt supuse casării, potrivit cazului de recurs invocat, referitor la comiterea de către instanţă a unei erori grave de fapt, în situaţia în care, contrar probelor neîndoielnice, neechivoce, existente în cauză, instanţa a condamnat sau a achitat pe inculpat ori a încetat procesul penal faţă de acesta [(astfel cum prevăd dispoziţiile cuprinse în art. 345 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la rezolvarea acţiunii penale)] în temeiul unor fapte reţinute în mod vădit greşit.
În alţi termeni, reţinându-se, ca urmare a unei erori grave de fapt, o situaţie contrară realităţii, instanţa a pronunţat una dintre soluţiile evidenţiate în cele ce preced, care este infirmată, nu corespunde probelor administrate în cauză, ori, în raport cu împrejurările în care a fost comisă fapta, corespunde altei încadrări juridice decât cea avută în vedere de către organele judiciare.
Totodată, atât organul de urmărire penală, cât şi instanţa de judecată au obligaţia să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe, în vederea aflării adevărului.
Convingerea instanţei asupra realităţii situaţiei de fapt se formează prin examinarea şi coroborarea fiecărei probe în raport cu celelalte, numai în măsura în care ele ajută la aflarea adevărului.
2. Revenind la cauză, din coroborarea probelor, rezultând din mijloacele de probă dispuse şi administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în mod direct nemijlocit, în cea a cercetării judecătoreşti, instanţa de control judiciar a apreciat că probele din faza de urmărire penală sunt verosimile, ele au ajutat la aflarea adevărului, şi anume că, inculpatul a lovit pe partea vătămată cu intensitate, într-o zonă vitală şi cu un instrument apt de a ucide (sabie), ceea ce din punct de vedere obiectiv şi subiectiv corespunde conţinutului constitutiv al infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 20 şi art. 21, raportate la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen.
Aşa fiind, situaţia de fapt, împrejurările desfăşurării ei, vinovăţia inculpatului, precum şi încadrarea juridică a faptei, au fost corect apreciate de către instanţa de control judiciar, care nu a comis nici o eroare gravă de fapt.
În consecinţă, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, constatând neîndeplinite cerinţele cazurilor de recurs invocate, în baza art. 38515alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de inculpatul S.I.F., va deduce din pedeapsa aplicată perioada executată prin arest preventiv de la 15 octombrie 2001, la 1 februarie 2002 şi-l va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.I.F. împotriva deciziei penale nr. 308 din 9 iulie 2002 a Curţii de Apel Craiova.
Deduce din pedeapsa aplicată, perioada executată prin arest preventiv de la 15 octombrie 2001, la 1 februarie 2002.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1338/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1341/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174 alin.1... → |
|---|
