CSJ. Decizia nr. 1357/2003. Penal. Contopire pedepse. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1357/2003
Dosar nr. 28/2003
Şedinţa publică din 18 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 333 din 24 septembrie 2002, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa a fost admisă cererea de contopire a unor pedepse şi măsuri educative de internare în centru de reeducare formulată de condamnatul T.V.V., aflat în detenţie la Centrul de Reeducare Găeşti.
S-au contopit pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare la care a fost condamnat T.V.V. prin sentinţa penală nr. 198 din 11 iunie 2002 a Tribunalului Dâmboviţa pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) C. pen., cu măsurile educative a internării într-un centru de reeducare dispuse prin sentinţele penale nr. 425 din 15 martie 2002 a Judecătoriei Târgovişte şi nr. 779 din 13 mai 2002 a Judecătoriei Târgovişte pentru săvârşirea a două infracţiuni de furt calificat prevăzute de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen., cu art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)
S-a stabilit ca cel condamnat să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare.
A fost anulat mandatul de executare nr. 330/2002 emis de Tribunalul Dâmboviţa şi s-a dispus emiterea unui nou mandat.
A fost menţinută starea de arest şi s-a computat din pedeapsa de executat prevenţia de la 22 martie 2002, la zi.
Împotriva sentinţei a declarat apel condamnatul criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie. A solicitat desfiinţarea hotărârii şi să se dispună executarea, ca rezultantă, a măsurii internării într-un centru de reeducare.
Secţia penală a Curţii de Apel Ploieşti a respins ca nefondat apelul prin Decizia nr. 547 din 27 noiembrie 2002, cu motivarea că din moment ce s-a admis o cerere de contopire, potrivit regulilor referitoare la concursul de infracţiuni se execută pedeapsa cea mai grea.
Nemulţumit şi de această hotărâre, condamnatul a atacat-o cu recurs, reiterând motivele de la apel.
Recursul este nefondat.
Referitor la tratamentul penal aplicabil infractorilor minori pentru săvârşirea unei pluralităţi de infracţiuni, judecate separat, legiuitorul român nu a reglementat modul de aplicare a pedepselor aşa cum a făcut-o pentru infractori majori. Avem în vedere că spre deosebire de inculpaţii majori, faţă de inculpaţii minori se pot lua măsuri preventive ori li se poate aplica o pedeapsă, aşa cum este stabilit în articolul 100 C. pen.
Practica judiciară anterioară anului 1998, când potrivit art. 3 din Decretul 218/1977 pentru infracţiunile comise în timpul minorităţii şi faţă de minor nu se putea lua decât o măsură educativă a decis că în situaţia în care şi după împlinirea vârstei de 18 ani continuă să săvârşească infracţiuni pentru care se aplică pedepse, rezolvarea nu poate fi decât cea a cumului juridic.
Astfel, dacă pentru faptele comise în timpul minorităţii s-a aplicat o măsură educativă şi s-a dispus trimiterea minorului într-o şcoală specială de muncă şi reeducare, iar pentru infracţiunea comisă după împlinirea vârstei de 18 ani s-a aplicat o pedeapsă, aplicarea sancţiunii unice se face ţinând seama de durata cea mai mare a măsurii educative sau a pedepsei.
Se aplică măsura internării dacă măsura este mai mare decât pedeapsa, şi se aplică pedeapsa dacă aceasta este egală sau mai mare decât durata trimiterii într-o şcoală specială de muncă şi reeducare.
Având în vedere această rezolvare şi cum prin abrogarea Decretului 218/1977 s-a revenit la reglementarea tratamentului sancţionator aplicabil minorilor, cărora li se pot aplica măsuri educative şi pedepse, este evident că în situaţii ca acelea deduse judecăţii în cauza dosarului de faţă, operează sistemul cumului juridic, consacrat prin art. 34 C. pen.
Aşa fiind, în mod corect instanţele au apreciat că T.V.V. urmează să execute doar pedeapsa închisorii care este mai grea decât măsura internării într-un centru de reeducare, hotărârile lor fiind legale şi temeinice.
În consecinţă, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, constatând că recursul nu este fondat, urmează să îl respingă în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.V.V. împotriva deciziei penale nr. 547 din 27 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 650.000 lei cheltuieli judiciare, din care 150.000 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1356/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 1358/2003. Penal. Contopire pedepse. Recurs → |
|---|
