CSJ. Decizia nr. 1355/2003. Penal. Art.215 alin.2 c.pen. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1355/2003
Dosar nr. 399/2003
Şedinţa publică din 18 martie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1245 din 15 iunie 2000, Judecătoria Slobozia a condamnat pe inculpatul D.N. la 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi la 2 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea totală a înscrisului falsificat de inculpat, respectiv a dispoziţiei de plată întocmită la 30 octombrie 1994, în care este înscrisă suma de 11.300.000 lei.
Obligă inculpatul să plătească suma de 124.527.714 lei cu titlu de despăgubiri civile, către partea civilă P.A., reprezentând contravaloarea sumei de 3940 dolari S.U.A., precum şi dobânda practicată de B.C.R., aferentă acestei sume.
Obligă inculpatul să plătească părţii civile P.A. suma de 2.300.000 lei cheltuieli judiciare, reprezentând onorariul de avocat şi onorariul pentru expertul contabil.
Pentru pronunţarea hotărârii, prima instanţă a reţinut următoarea stare de fapt:
La data de 5 iunie 1994, inculpatul D.N., patron al S.C. N.P. S.R.L Slobozia, Jud. Ialomiţa, a împrumutat de la P.A., din Bucureşti, suma de 6500 dolari S.U.A. pentru a fi rulaţi prin societatea sa.
Conform înţelegerii şi precizărilor făcute în chitanţa întocmită, împrumutul trebuia să fie restituit de către inculpat până la 21 decembrie 1994, acesta obligându-se să dea 50% din beneficiul realizat prin rulajul sumei împrumutate, iar de la 30 iunie 1994 şi suma de 700.000 lei lunar.
Până la expirarea duratei limită a restituirii, inculpatul nu a achitat părţii civile P.A. nici o sumă în valută, dar în mai multe rânduri cu dispoziţie de plată sau mandat poştal, i-a trimis, în total, suma de 3.050.000 lei.
Sumele de bani înscrise în dispoziţiile de plată, au fost înmânate personal părţii civile la locuinţa inculpatului, după ce, în faţa sa, au fost completate, într-un singur exemplar, semnat pentru primirea banilor de către P.A.
Atitudinea pasivă a inculpatului a continuat şi pe parcursul anului 1995, după multe insistenţe ale părţii civile, în ziua de 7 iunie 1995, la domiciliul acesteia din Bucureşti, D.N. restituindu-i suma de 2.560 dolari S.U.A., întocmindu-se cu acest prilej şi o chitanţă, în care s-a consemnat că în timpul cel mai scurt i se va restitui şi diferenţa până la 6500 dolari S.U.A., împrumutaţi.
La refuzul sistematic al inculpatului de a mai restitui vreo sumă de bani, în luna noiembrie 1995, acesta a fost chemat în judecată de către P.A., printr-o acţiune civilă în pretenţii, acţiune ce a făcut obiectul dosarului civil nr. 6208/1995 al Judecătoriei Slobozia.
La termenul din 15 februarie 1996, inculpatul D.N. a prezentat instanţei mai multe înscrisuri pentru a face dovada restituirii către P.A. a întregului împrumut, printre acestea aflându-se şi o dispoziţie de plată, datată 30 octombrie 1994, prin care se făcea dovada primirii şi atestării, prin semnătură de către P.A., a sumei de 11.300.000 lei.
Din încheierea şedinţei de judecată din 15 februarie 1996, rezultă că reclamantei i s-au prezentat copiile chitanţelor depuse de pârât, arătând „că semnăturile corespund, dar sumele nu sunt cele reale, solicitând a fi prezentate chitanţele în original".
Fiindu-i prezentate de către pârât chitanţele în original, reclamanta a relatat instanţei că „chitanţa în care este cuprinsă suma de 11.300.000 lei. a fost iniţial trecută suma de 300.000 lei, dar a fost trecut în faţă nr. 11, fiind semnată de ea".
Reclamanta a învederat instanţei că înţelege să formuleze împotriva pârâtului plângere penală.
În adevăr, partea civilă P.A., la 29 februarie 1996, a depus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia plângere prin care solicită cercetarea inculpatului D.N. pentru „fals", în referire la dispoziţia de plată din 30 octombrie 1994, pe care se află menţionată suma de 11.300.000 lei, menţionând că a semnat la data respectivă numai pentru suma de 300.000 lei, cifra „11" fiind adăugată ulterior, cât şi înscrisul în litere.
În urma cercetărilor efectuate, inculpatul D.N. a fost trimis în judecată şi condamnat de Judecătoria Slobozia pentru infracţiunile de fals prevăzute de art. 290, cu art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2), cu art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), motivându-se că această din urmă infracţiune s-a realizat în momentul în care inculpatul a prezentat instanţei civile în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. 6208/1995 al Judecătoriei Slobozia, dispoziţia de plată pe care a falsificat-o.
Prin Decizia penală nr. 445/ A din 27 noiembrie 2000, Tribunalul Ialomiţa a admis apelul declarat de inculpatul D.N., reducând la un an închisoare pedeapsa aplicată acestuia pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi constatând graţiată, în baza art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997 pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen.
În baza art. 81 şi art. 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de un an închisoare pe durata unui termen de încercare de 3 ani.
Au fost înlăturate dispoziţiile art. 33 şi art. 34 şi art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), fiind menţinute celelalte dispoziţii.
Prin Decizia penală nr. 224 din 21 februarie 2001, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.N. făcându-se precizarea că înşelăciunea calificată s-a realizat în momentul când inculpatul a prezentat instanţei civile actul „falsificat (dispoziţia de plată în care a modificat cifra 300.000" în „11.300.000").
Împotriva hotărârilor judecătoreşti menţionate, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, solicitând achitarea inculpatului în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., deoarece partea civilă P.A., atâta timp cât a cunoscut caracterul mincinos al celor relatate de făptuitor, nu se mai poate prevala de inducerea sa în eroare, fapta neconstituind infracţiunea de înşelăciune.
Recursul în anulare este întemeiat.
Art. 215 alin. (1) C. pen., incriminând infracţiunea de înşelăciune simplă prevede că „inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni „la 2 ani sau cu amendă".
Iar, art. 215 alin. (2) C. pen., incriminând infracţiunea de înşelăciune calificată, prevede că „Înşelăciunea săvârşită prin nume sau calităţi mincinoase ori alte mijloace frauduloase, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani".
Deci, infracţiunea de înşelăciune se săvârşeşte printr-o acţiune de amăgire, adică o acţiune de inducere în eroare prin falsificarea adevărului, cu prilejul formării, modificării sau stingerii unui raport juridic patrimonial.
Obţinerea unor sume de bani cu titlu de împrumut, sume pe care dobânditorul nu le-a mai restituit nu constituie, în baza elementului dolosiv în raporturile dintre părţi, infracţiunea de înşelăciune.
Este de principiu că, atâta vreme cât făptuitorul nu a uzat de mijloace amăgitoare, nu se poate reţine existenţa infracţiunii de înşelăciune în cazul neîndeplinirii, până la termenul convenit, a unei obligaţii de restituire a banilor împrumutaţi. Consecinţele neîndeplinirii obligaţiei de restituire în termenul şi condiţiile convenite sunt reglementate de C. civ.
În speţă, acţiunea inculpatului D.N. s-a desfăşurat în cadrul unui proces civil, unde părţile, pe lângă libertatea de a produce probe, au avut şi posibilitatea de a verifica, ele sau instanţa, din oficiu, credibilitatea şi realitatea acestora.
În cazul infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen., elementul material al laturii obiective constă în acţiunea frauduloasă de amăgire sau inducere în eroare a victimei, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, prin manopere frauduloasă (prezentare de acte false). Această prezentare frauduloasă, denaturată sau alterată a realităţii trebuie să fie aptă de a capta buna credinţă, încrederea victimei şi să o inducă în eroare, să o amăgească.
Mai mult, activitatea frauduloasă, de amăgire sau inducere în eroare a unei persoane realizează infracţiunea numai „dacă s-a pricinuit o pagubă".
Or, dacă victima a cunoscut caracterul neadevărat, mincinos al actelor şi relatările făcute de făptuitor, nu se mai poate prevala de inducerea sa în eroare.
În cauză, partea vătămată P.A. a cunoscut caracterul nereal, mincinos al înscrisului prezentat de inculpat instanţei civile, acesta reprezentând o dispoziţie de plată, iniţial reală şi confirmată de semnătura susnumitei, dar ulterior falsificată de D.N. prin înscrierea grupului de cifre „11", cu consecinţa majorării sumei plătite părţii civile de la 300.000 la 11.300.000 lei.
Această împrejurare este pe deplin dovedită prin încheierea din 15 februarie 1996 a Judecătoriei Slobozia în dosarul nr. 6208/1995, în care s-a consemnat atitudinea lui P.A., în sensul contestării realităţii dispoziţiei de plată menţionate, chiar din primul moment în care a văzut actul falsificat, urmată de manifestarea de a formula plângere penală, pentru fals, care a şi fost introdusă la 29 februarie 1996, judecarea cauzei în civil fiind suspendată conform dispoziţiilor art. 244 pct. 2 C. proc. civ.
În consecinţă, fapta săvârşită de inculpatul D.N. constituie doar infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen.
Pentru considerentele arătate, Curtea constată că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. (2), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), pentru care inculpatul va fi achitat în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., urmând a fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 1245 din 15 iunie 2000 a Judecătoriei Slobozia, deciziei penale nr. 445/ A din 27 noiembrie 2000 a Tribunalului Ialomiţa şi deciziei penale nr. 224 din 21 februarie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpatul D.N.
Casează hotărârile atacate numai cu privire la condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achită pe inculpatul D.N. pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1354/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 1356/2003. Penal → |
|---|
