CSJ. Decizia nr. 1493/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr 1493/2003
Dosar nr. 2900/2002
Şedinţa publică din 11 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
„Prin sentinţa penală nr. 211 din 15 martie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat pe inculpatul T.D. la:
- 2 pedepse de câte 8 ani închisoare şi câte 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea a două tentative la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 şi art. 175 lit. c) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea şi anume 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., la care a adăugat un spor de un an închisoare, astfel că, în final, acesta va executa pedeapsa de 9 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar din pedeapsa de executat s-a dedus timpul arestării preventive de la 20 mai 2001, la zi.
În baza art. 113 C. pen., inculpatul a fost obligat să se prezinte în mod regulat la tratament psihiatric, până la însănătoşire.
În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpat a unui cuţit, folosit la săvârşirea infracţiunii.
Prin aceeaşi sentinţă inculpatul a fost obligat să plătească:
- părţii civile T.S., suma de 30.000.000 lei cu titlu de daune morale;
- Spitalului Clinic Universitar Bucureşti suma de 95.205.280 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare;
- statului suma de 4.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
Inculpatul T.D. s-a căsătorit cu partea vătămată T.S. în anul 1989 şi din căsătoria acestora au rezultat doi băieţi gemeni, în vârstă 9 ani şi anume T.G.A. şi T.S.I.
Cei doi soţi, începând cu anul 1992, au locuit într-un apartament din comuna Bragadiru.
În anul 1997, inculpatul a fost dat afară din serviciu, motiv pentru care a început să consume în mod exagerat băuturi alcoolice, fapt ce a determinat ca între el şi soţie să aibă loc numeroase certuri, aceştia separându-se în fapt pe perioade mai lungi de timp, când inculpatul locuia la părinţii săi în comuna Nomoloasa.
În această perioadă, în anul 1998, inculpatul a avut o tentativă de suicid.
1. La data de 5 ianuarie 2000, cei doi soţi au primit vizita numiţilor M.C. şi M.G., respectiv sora şi cumnatul părţii vătămate, ocazie cu care, cu toţii, au consumat băuturi alcoolice în cantităţi reduse.
După plecarea celor doi vizitatori, în jurul orelor 2000, partea vătămată T.S. a ieşit pe balcon pentru a închide geamul, moment în care inculpatul s-a apropiat de ea, a prins-o cu mâinile de picioare, din spate, după care a ridicat-o la nivelul balustradei, împingând-o către exterior.
Înainte de a cădea, partea vătămată s-a prins cu o mână de marginea balustradei, însă, inculpatul i-a desprins mâna, fapt ce a dus la dezechilibrarea acesteia şi căderea la sol.
Urmare a contactului cu solul, partea vătămată a suportat leziuni, pentru a cărei vindecare au fost necesare 75 zile îngrijiri medicale, leziuni care i-au pus în pericol viaţa, aşa cum rezultă din concluziile certificatului medico-legal.
2. În cursul zilei de 28 aprilie 2001, inculpatul a consumat singur băuturi alcoolice.
Soţia împreună cu cei doi copii, dormeau în aceeaşi cameră.
În jurul orelor 2400, inculpatul înarmat cu un cuţit a intrat în camera unde se afla soţia pe care a trezit-o din somn, cerându-i să-l urmeze în bucătărie.
Partea vătămată a ieşit în holul locuinţei, împrejurare în care inculpatul a lovit-o cu cuţitul în zona inimii, după care a trântit-o continuând să o lovească, în mod repetat în zona toracelui şi membrelor superioare.
Partea vătămată a reuşit să scape de atitudinea violentă a inculpatului şi a ieşit pe balcon strigând după ajutor, iar copii, speriaţi de cele întâmplate, au început să ţipe.
Vecinii care au auzit ţipetele de ajutor nu au putut interveni, deoarece, inculpatul a închis uşa de acces în apartament cu cheile, pe care le-a luat asupra sa.
În aceste împrejurări, vecinii au anunţat organele de poliţie, care sosite la faţa locului, nu au putut intra în apartament.
Între timp inculpatul a strâns mai multe obiecte, de îmbrăcăminte pe hol, după care le-a dat foc, fumul ieşind pe fereastra balconului.
Partea vătămată şi cei doi copii au reuşit să părăsească locuinţa, prin balconul apartamentului, situat la etajul 1, cu ajutorul poliţiştilor şi a jandarmilor.
Urmare a agresiunilor exercitate de inculpat asupra sa, partea vătămată, a suferit, leziuni traumatice, plăgi prin înjunghiere în zona gâtului, a toracelui şi pe braţul stâng ce au necesitat 35 zile îngrijiri medicale şi care i-au pus în primejdie viaţa, aşa cum rezultă din conţinutul certificatului medico-legal.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul T.D. pe care a criticat-o cu privire la greşita sa condamnare pentru fapta pretinsă a fi săvârşită la data de 5 ianuarie 2000, întrucât aceasta nu există, solicitând a se dispune achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
- încadrarea juridică a faptei comisă la data de 28 - 20 aprilie 2001, pe care o consideră ca întrunind elementele infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen., întrucât intenţia sa nu a fost de a ucide pe victimă;
- pedeapsa aplicată pe care o consideră prea severă, în cauză impunându-se a se reţine în favoarea sa, circumstanţe atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., având în vedere afecţiunile psihice de care suferă, motiv pentru care a avut mai multe tentative de suicid, aceasta dovedind că are un discernământ diminuat;
- greşita obligare la plata de cheltuieli judiciare către Spitalul Clinic Universitar, deoarece aceasta nu a dovedit existenţa pretenţiilor formulate.
Curtea de apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală, nr. 324/ A din 28 mai 2002, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul T.D. pe care l-a obligat la plata sumei de 400.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
S-a dedus timpul arestării preventive de la 2 mai 2001, la zi.
În motivarea acestei decizii instanţa de apel a arătat că:
Deşi inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei din data de 5 ianuarie 2001, susţinând că partea vătămată a căzut de pe balcon, deoarece a alunecat după ce s-a urcat pe balustradă pentru a închide balconul „susţinerea sa a fost corect înlăturată de prima instanţă, fiind contrazise de probele administrate în cauză respective, declaraţiile părţii vătămate care se coroborează cu declaraţiile celor doi copii: T.G.A. (care a fost de faţă când inculpatul a împins-o pe mama sa peste balcon) şi T.S.I. (care a aflat cele întâmplate de la fratele său), în declaraţiile martorei V.Şt. (căreia cei doi copii i-au relatat cele întâmplate) şi cu declaraţiile martorei C.F. ( care a văzut-o pe T.S. căzută în faţa blocului şi a aflat de la aceasta că soţul său a aruncat-o de la balcon, martora constatând că partea vătămată avea mâna ruptă)".
Cea de a doua critică prin care solicită schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen., întrucât nu a avut intenţia de a ucide este, de asemenea, nefondată, deoarece „potrivit certificatului medico-legal, leziunile nu au pus în primejdie viaţa victimei" însă faţă de împrejurările în care a fost săvârşită în mod corect prima instanţă a apreciat că inculpatul a acţionat cu intenţia directă de a suprima viaţa soţiei sale, deoarece aruncarea unei persoane de la balcon este de natură să ducă la moartea victimei, cu atât mai mult, cu cât din probe, a rezultat că porţiunea de sub balcon era betonată, fiind vorba despre terasa cofetăriei de la parter", iar pentru fapta din 28 aprilie 2000, s-a reţinut corect că „inculpatul a acţionat cu intenţia directă de a ucide, având în vedere că a folosit un obiect tăietor – înţepător, a lovit victima în zone vitale, după care a împiedicat ieşirea părţii vătămate şi a copiilor din casă sau pătrunderea vecinilor şi a poliţiei pentru salvarea victimei".
Referitor la critica formulată sub aspectul individualizării pedepsei, Curtea a arătat că inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă orientată spre minim, tocmai avându-se în vedere concluziile rapoartelor de expertiză medico-legală psihiatrică, iar în cauză nu se reţin alte circumstanţe care să facă posibilă aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen.
Nici critica formulată sub aspectul soluţionării laturii civile a cauzei nu este fondată, întrucât, la stabilirea despăgubirilor acordate părţii civile Spitalul Clinic Universitar Bucureşti, instanţa a avut în vedere decontul cheltuielilor de spitalizare şi relaţiile comunicate de partea civilă.
Decizia Curţii de Apel a fost atacată cu recurs de către inculpatul T.D. care sub aspectul laturii penale a cauzei a criticat-o cu privire la:
- greşita condamnare, pentru prima faptă, cea din 5 ianuarie 2000, întrucât nu a săvârşit-o, solicitând a se dispune achitarea sa;
- greşita încadrare juridică a celei de a doua fapte, respectiv din 28 aprilie 2001, întrucât intenţia sa nu a fost de a ucide pe partea vătămată, în sarcina sa urmând a se reţine infracţiunea de lovire;
- în subsidiar, dacă nu se vor primi criticile de mai sus să se reducă pedeapsa aplicată pe care o consideră prea severă.
Sub aspectul laturii civile a cauzei a solicitat înlăturarea obligării sale la plata de daune morale către partea civilă, deoarece acestea nu se justifică.
Recursul declarat de inculpat este nefondat.
Analizând actele şi lucrările de la dosar se constată că, atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au reţinut o corectă situaţie de fapt, confirmată de probele administrate în cauză, încadrând faptele comise de inculpat în textele de lege corespunzătoare, pentru care i-a aplicat pedepse cu respectarea prevederilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în măsură să satisfacă cerinţele art. 52 C. pen.
Şi în ce priveşte obligarea inculpatului la plata de daune morale către partea civilă T.S. se constată că această dispoziţie este corectă.
Referitor la criticile formulate de inculpat sub aspectul laturii penale a cauzei, se constată că acestea au fost invocate şi la judecata la instanţa de apel.
Având în vedere faptul că instanţa de apel a răspuns detaliat acestor critici, motivare care a fost redată pe larg în prezenta decizie şi pe care instanţa de recurs şi-o însuşeşte pe deplin ca fiind în acord cu probele şi dispoziţiile legale, aplicabile în cauză şi a căror reiterare nu se mai impune, urmează a se constata că acestea sunt nefondate şi a fi respinse ca atare.
În ce priveşte critica referitoare la greşita obligare la plata daunelor morale către partea civilă T.S. se constată că nu este fondată, deoarece, instanţa de fond a apreciat în mod corect că pentru suferinţele nejustificate îndurate de aceasta, ca urmare a modului violent în care a acţionat inculpatul şi multiplelor leziuni ce i-au fost cauzate, care prin gravitatea lor i-au pus viaţa în primejdie, fără ca în sarcina acesteia să se poată reţină vreo vină, acordarea lor este justificată.
Pentru considerentele mai sus-expuse, având în vedere că verificând Decizia atacată în raport şi cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în sensul că nu se identifică existenţa şi a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul T.D. este nefondat şi a fi respins ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.D. împotriva deciziei penale nr. 324/ A din 28 mai 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 2 mai 2001, la 25 martie 2003.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1491/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 1494/2003. Penal → |
|---|
