CSJ. Decizia nr. 1494/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1494/2003
Dosar nr. 3161/2002
Şedinţa publică din 25 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 11 din 18 februarie 2002, Tribunalul Călăraşi a condamnat pe inculpatul N.I. la 12 ani închisoare şi 6 ani pedeapsa complimentară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 C. pen., raportat la art. 175 lit. c) şi i), cu aplicarea art. 74 şi a art. 76 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei din aceeaşi infracţiune, prevăzută de art. 174 C. pen., raportat la art. 175 lit. c) şi i), cu aplicarea art. 73 lit. b), a art. 74 şi a art. 76 C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Totodată, s-a făcut aplicarea şi a art. 67 C. pen., referitor la pedeapsa complimentară a degradării militare.
Pe latură civilă, s-a luat act că partea vătămată P.E. nu s-a constituit parte civilă în cauză şi inculpatul a fost obligat la plata, cu titlu de despăgubiri civile, a sumei de 8.990.652 lei către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon Bucureşti, la această sumă adăugându-se dobânda legală aferentă.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt.
Începând cu anul 1999, când părinţii au divorţat, familia inculpatului era măcinată de dese conflicte, generate de comportarea şicanatorie şi violentă a lui N.N. care, pentru fapte imaginare, fie le-a intentat procese de evacuare fostei soţii, fiicei şi soţului acesteia, fie s-a adresat cu plângeri penale, motive de frecvente certuri.
Iniţial, inculpatul a ales să locuiască cu mama sa, dar pentru că tatăl răspândise zvonul că el întreţinea relaţii intime cu mama, s-a mutat cu el, adesea fiind supus batjocurii pe ideea că nu este în stare nici să se însoare.
În anii 2000 – 2001, N.N. intrase în relaţii mai apropiate cu un nepot, acestuia promiţându-i că-i va dona casa după ce-şi va goni fiul.
În acest context, în ziua de 31 iulie 2001, după ce şi-a ajutat un consătean să construiască un perete, timp în care consumase alcool, inculpatul, odată venit acasă, a constatat că tatăl său îi demontase patul şi-l scosese în curte. Amintindu-şi de ameninţarea că va fi izgonit din casă, inculpatul a luat rama din lemn a patului, s-a dus cu ea în stradă unde tatăl său se afla aşezat pe bancă şi i-a trântit-o în faţă.
Iritat, şi-a lovit tatăl, l-a doborât la sol, a continuat să-l lovească cu picioarele şi i-a târât trupul în curtea casei, aici continuând să-l lovească cu o lopată, a cărei coadă, la un moment dat, s-a rupt.
Agresiunea asupra lui N.N. a încetat la sosirea la faţa locului, a organelor de poliţie.
Decesul victimei a avut loc la 6 august 2001, Raportul de constatare medico-legală reţinând că moartea a fost violentă şi s-a produs prin insuficienţă cardio-respiratorie survenită în evoluţia unui traumatism cranio-facial grav cu fractură dijuncţie nazo-orbitală bilaterală- pe fondul unor afecţiuni cronice preexistente: ateroscleroză sistemică, cardiomegalie cu miocardoscleroză (difuză şi disecantă) şi fenomene de insuficienţă cardiacă cronică, nefrită cronică interstiţială, sclerolipomatoză pancreatică.
S-a mai reţinut că leziunile traumatice decelate la autopsie s-au produs prin lovire cu şi de corp dur, în cadrul unei agresiuni.
Împotriva sentinţei, au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi şi inculpatul N.I.
Apelul declarat de parchet a fost motivat pe considerentul că, în cauză, nefondat, s-a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile art. 74 şi ale art. 76 C. pen., cu consecinţa netemeiniciei pedepsei.
În apelul său, inculpatul a criticat hotărârea tot pentru netemeinicia pedepsei aplicate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 396 din 9 iulie 2002, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, a desfiinţat sentinţa, a înlăturat aplicarea art. 74 şi a art. 76 C. pen. şi în baza art. 174 şi art. 175 lit. c) şi i) C. pen., l-a condamnat pe inculpat la 15 ani închisoare.
Prin aceeaşi decizie, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Nemulţumit de hotărârea pronunţată de instanţa de apel, inculpatul, în termen legal, a declarat recurs, motivele invocate fiind nelegala stabilire a situaţiei de fapt, în opinia sa impunându-se reţinerea circumstanţei atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. şi a art. 74 şi art. 76 din acelaşi cod, cu consecinţa reducerii pedepsei.
Recursul declarat de inculpat este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanţă atenuantă săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.
Existenţa stării de puternică tulburare la care se referă art. 73 lit. b) C. pen., trebuie verificată în raport cu momentul în care inculpatul a săvârşit fapta, iar nu cu împrejurări ulterioare, ce nu au relevanţă; gradul de intensitate a tulburării se apreciază ţinându-se seama, în concret, de persoana făptuitorului, de circumstanţele în care s-au comis faptele, de relaţia în care el s-a aflat şi a reacţionat.
În cauză, inculpatul cunoştea de mai mult timp că tatăl său, fire violentă şi cu o comportare şicanatorie faţă de el şi mama sau sora sa, intenţiona să-l determine să părăsească domiciliul. Simpla constatare că-i scosese patul în curte, victima, la data săvârşirii faptei, neaducându-i nici o injurie sau neproferând la adresa sa nici o imputare care să-l fi provocat, nu justifică reţinerea circumstanţei atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
Pe de altă parte însă, circumstanţele atenuante judiciare, prevăzute cu titlu enunţiativ în art. 74 C. pen., sau unele dintre împrejurările detaliate ca atare în textul de lege, în cauză, sunt incidente, respectiv conduita bună a inculpatului înainte de săvârşirea infracţiunii şi atitudinea sa în cursul procesului.
Recunoaşterea circumstanţelor atenuante fiind de atributul instanţei de judecată, deci lăsată la aprecierea acesteia, se reţine că a fost motivată de prima instanţă prin prisma materialului probator administrat nemijlocit în faza cercetării judecătoreşti.
Ca atare, pentru acest motiv, recursul declarat de inculpat fiind fondat, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va fi admis, se va casa Decizia instanţei de apel şi se va respinge apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi împotriva sentinţei, hotărâre ce se va menţine.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul N.I. împotriva deciziei penale nr. 396 din 9 iulie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează Decizia atacată, în sensul că respinge apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi împotriva sentinţei penale nr. 11 din 18 februarie 2002 a Tribunalul Călăraşi.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 8 august 2001, la 25 martie 2003.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1493/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 1495/2003. Penal → |
|---|
