ICCJ. Decizia nr. 150/2003. Penal. întrerupere executare pedeapsă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.150.
Dosar nr.2316/2003
Şedinţa publică din 17 martie 2004
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.65 din 3 martie 2003, Tribunalul Bihor a respins, ca nefondată, cererea formulată de condamnata T.G.T., privind întreruperea executării pedepsei de 18 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.412/1997 a Tribunalului Cluj.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, petenta condamnată se află în executarea pedepsei de 18 ani închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prin sentinţa penală nr.412/1997 a Tribunalului Cluj, definitivă.
Expertiza medico-legală efectuată în cauză, a concluzionat că bolile de care suferă condamnata, pot fi tratate în regim de penitenciar. Ca urmare, tribunalul a constatat că nu este fondată cererea condamnatei şi a respins-o în baza art. 453 lit. a) C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel condamnata, care a criticat-o ca fiind nelegală şi netemeinică şi a solicitat desfiinţarea şi modificarea ei, în sensul admiterii cererii sale. În motivarea apelului s-a susţinut că, în mod greşit, instanţa de fond a considerat că afecţiunile de care suferă condamnata, pot fi tratate în regim de penitenciar. În realitate, nici nu i se poate asigura integral, tratamentul de care are nevoie.
Curtea de Apel Oradea, prin Decizia penală nr. 94/A/2003 din 8 mai 2003, a respins ca nefondat apelul condamantei, obligând-o la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului pentru apărarea din oficiu, care se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnata, reluând motivele formulate la instanţele de fond şi de apel.
Recursul este nefondat.
Susţinerile condamnatei sunt fără corespondent în actele dosarului.
Aşa cum este reglementată întreruperea executării pedepsei în legislaţia noastră (art.455 din Codul de procedură penală), aceasta nu poate fi dispusă, pe considerente medicale, decât „când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că cel condamnat suferă de o boală care îl pune în imposibilitate de a executa pedeapsa. În acest caz, executarea pedepsei se amână până când condamnatul, se va găsi în situaţia de a putea executa pedeapsa".
Or, în speţă, expertiza medico-legală administrată, nu arată că petiţionara ar fi pusă de boala de care suferă în imposibilitate de a-şi executa pedeapsa, ci, dimpotrivă, că boala pe care o are, poate fi tratată în condiţii de detenţie.
Aşa fiind, în mod corect, prima instanţă a respins cererea de întrerupere, iar, instanţa de apel, prin Decizia recurată, a menţinut sentinţa.
Recursul condamnatei fiind astfel nefondat, va trebui respins, ca atare, menţinându-se hotărârea atacată care este temeinică şi legală.
Văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv, a avansului onorariului pentru apărător din oficiu;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnata T.G.T. împotriva deciziei penale nr. 94/A din 8 mai 2003 a Curţii de Apel Oradea.
Obligă pe recurentă să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 17 martie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 1504/2003. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1505/2003. Penal → |
|---|
