CSJ. Decizia nr. 1603/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1603/2003
Dosar nr. 4422/2002
Şedinţa publică din 28 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 663 din 2 iulie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus condamnarea inculpatului D.M. la pedeapsa de 7 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a dedus din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 19 ianuarie la zi.
S-a luat act că prejudiciul creat părţii vătămate C.A. a fost acoperit integral prin restituire, în baza art. 118 lit. a) C. pen., s-a confiscat de la inculpat suma de 1.000.000 lei şi a fost obligat inculpatul la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt, următoarele:
La data de 19 ianuarie 2002, aflat în incinta Colegiului Spiru Haret, inculpatul a acostat pe partea vătămată C.A. (elev), l-a forţat să-l însoţească în Parcul Politehnicii, unde l-a deposedat, prin ameninţare cu cuţitul, de o geacă din piele, în valoare de 3.000.000 lei.
Inculpatul a vândut apoi geaca martorului R.G., cu un milion de lei. Deşi martorul a restituit geaca, nu s-a constituit parte civilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul D.M., criticând-o, în sensul că în mod greşit a fost condamnat pentru infracţiunea de tâlhărie reţinută în sarcina sa, deoarece nu este autorul acesteia. A solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii şi în principal, achitarea sa pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen.
Prin Decizia penală nr. 566 din 19 septembrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
A fost computată prevenţia de la 19 ianuarie 2002 la 19 septembrie 2002.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul D.M., solicitând admiterea lui, casarea hotărârilor şi reducerea pedepsei aplicate.
Recursul declarat nu este fondat, pentru considerentele ce urmează.
Din examinare actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că instanţele au reţinut corect situaţia de fapt în raport de materialul probator administrat şi au aplicat inculpatului o pedeapsă just individualizată.
Astfel, potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Raportând cauzei acest text de lege, se reţine că la individualizarea pedepsei, instanţa de fond cât şi cea de apel au avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei, modalitatea şi împrejurările comiterii lor şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, care este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat anterior tot pentru comiterea aceluiaşi gen de infracţiuni, a avut o poziţie oscilantă în timpul urmăririi penale, nerecunoscând fapta comisă, prejudiciul l-a acoperit prin restituirea gecii furate, părţii civile şi se află la o vârstă tânără.
Aşa fiind, pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată inculpatului, se încadrează în limitele legale prevăzute de textul de lege incriminator, fiind în măsură să asigure reeducarea lui, în vederea reinserţiei în comunitate şi prevenţia generală, conform scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de inculpatul D.M. să fie respins ca nefondat.
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 19 ianuarie 2002 la 28 martie 2003.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează ca recurentul inculpat să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.M. împotriva deciziei penale nr. 566 din 19 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 19 ianuarie 2002 la 28 martie 2003.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 martie2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 158/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 168/2003. Penal. Plângere. Recurs → |
|---|
