CSJ. Decizia nr. 1650/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1650/2003
Dosar nr. 4297/2002
Şedinţa publică din 1 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 864/ P din 5 octombrie 2000 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului sg. maj. F.F. pentru săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită, prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) din acelaşi cod.
S-a reţinut că, în noaptea de 2 aprilie 1997, aflat în serviciu împreună cu plt. M.I., inculpatul l-a oprit pentru control pe cetăţeanul moldovean C.R., aflat la volanul microbuzului, încărcat cu marfă. După ce a examinat actele prezentate şi autovehiculul, inculpatul i-a cerut conducătorului auto 15 dolari S.U.A., pentru a nu-l amenda contravenţional şi că şoferul a acceptat cererea pentru ca în acest fel să-şi poată continua cursa.
S-a mai reţinut că după două săptămâni, în noaptea de 17 aprilie 1997, acelaşi C.R. a fost oprit pentru control de către inculpat, care era în ţinută civilă.
După ce a controlat autovehiculul, l-a întrebat pe B.A. dacă are declaraţii vamale pentru marfă, iar acesta i-a răspuns că la vamă nu i s-a cerut să facă declaraţie vamală.
În continuare inculpatul i-a reproşat lui B.A. (patronul firmei D.B., al cărei angajat era conducătorul auto C.R.) că asigurarea pe care i-a prezentat-o are unele modificări şi că trebuie să plătească o amendă de 150.000 lei. B.A. a spus că nu are această sumă de bani, iar inculpatul pentru a-i permite să plece i-a pretins suma de 20 dolari S.U.A., sumă pe care până la urmă denunţătorul a fost nevoit să o plătească.
Aceste aspecte au fost percepute şi de martorii C.G. şi A.S., aflaţi şi ei în autovehiculul încărcat cu marfă.
În aceeaşi seară, în discuţii cu partenerul de afaceri martorul D.F., i-a relatat cele întâmplate şi sfătuit de acesta la 22 aprilie 1997, s-a prezentat la Poliţia municipiului Vaslui unde a reclamat cele petrecute.
Situaţia de fapt a fost reţinută pe baza denunţului făcut de B.A., declaraţiilor martorilor C.R., C.G., A.S., D.F., procesului-verbal încheiat la recunoaşterea din grup, declaraţiilor inculpatului şi a subofiţerilor A.A., C.F. şi HG
Prin sentinţa nr. 34 din 27 decembrie 2001 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., inculpatul F.F. a fost achitat pentru cele două infracţiuni.
Împotriva sentinţei a declarat apel Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti care a criticat-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
S-a susţinut prin motivele de apel că printr-o interpretare trunchiată a probelor administrate în cauză s-a ajuns la concluzia că inculpatul nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor de luare de mită.
Prin Decizia nr. 25 din 28 februarie 2002, pronunţată de Curtea Militară de Apel, Bucureşti, apelul parchetului a fost respins ca nefondat.
Curtea a motivat că prima instanţă a administrat toate probele necesare aflării adevărului şi le-a dat o justă şi completă apreciere, iar concluzia că inculpatul nu este vinovat a fost corect trasă din materialul probator.
A reţinut că susţinerile principalului martor pe care se bazează apărarea, respectiv B.A., potrivit căruia inculpatul care era echipat în uniformă, în noaptea de 17 aprilie, este una şi aceeaşi persoană, cu cea care i-a pretins în noaptea de 3 aprilie, 15 dolari, sunt infirmate de toate celelalte probe administrate, care atestă că în noaptea de 17 aprilie, inculpatul a exercitat serviciul îmbrăcat civil şi s-a aflat tot timpul în preajma subofiţerului de poliţie.
În fine este de remarcat că acelaşi martor atunci când a fost pus să-l recunoască din grup pe cel care i-a pretins bani, înainte de a se opri la inculpat a mai indicat alţi patru subofiţeri ca fiind autori ai faptelor reclamate.
În termen legal, Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel a declarat recurs, prin care solicită casarea hotărârilor prin care s-a făcut o greşită aplicare a legii şi condamnarea inculpatului pentru cele două infracţiuni de luare de mită cu care instanţele au fost sesizate.
Examinând hotărârile atacate în raport cu motivul de recurs invocat, Curtea constată, în baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, recursul fondat, urmând a fi admis.
Concluzia la care ajunge prima instanţă este urmarea interpretării trunchiate a probelor administrate şi a unor aspecte neelucidate sau mai bine spus nelămurite în cursul anchetei judecătoreşti.
Din declaraţiile date de B.A., C.R., C.G., A.S. şi D.F., rezultă fără dubiu că cel care a pretins mită atât în seara de 2 aprilie, cât şi în seara de 17 aprilie este inculpatul.
Dacă B.A., în prima declaraţie nu face referire la modul în care era îmbrăcat inculpatul, în toate celelalte declaraţii referindu-se la fapta din 17 aprilie, a arătat că inculpatul era îmbrăcat civil.
Martorul D.F. audiat la 22 aprilie 1997, a arătat că a mers cu B.A. să vadă care sunt poliţiştii care i-au mită şi ajunşi la locul cu pricina au găsit un poliţist şi 2 jandarmi, iar B:A. i-a spus că un poliţist lipseşte. Audiat la 27 iunie 1997, D.F. repetă cele declarate şi face precizarea că B.A. i-a spus că unul din poliţiştii din patrulă era îmbrăcat civil în noaptea de 17 aprilie. A precizat că atunci când au mers să-i arate care poliţişti au luat banii, ajunşi la locul unde se afla plutonierul M.I. şi cei doi jandarmi, B.A. la întrebarea dacă M.I. a luat bani a negat, făcând precizarea că a dat banii celui care era în ţinută civilă.
Este stabilit şi chiar inculpatul a spus că era îmbrăcat în civil, în noaptea de 17 aprilie, aşa încât, prima instanţă a înlăturat greşit declaraţia martorului B.A., potrivit căruia inculpatul era îmbrăcat în uniformă şi în acea ţinută i-a pretins bani.
Atât instanţa de fond, cât şi cea de apel reţin pe baza declaraţiilor unor martori poliţişti şi audiaţi că, B.A. a fost ezitant când a arătat înspre inculpat, spunând că seamănă cu cel căruia îi dăduse banii şi că ar fi indicat şi alte persoane.
Cele două instanţe nu au avut în vedere însă actul scris (procesul-verbal) întocmit de organele de poliţie în 22 aprilie 1997, când se consemnează că fiind introdus într-o sală în care se găseau 18 poliţişti, B.A. în faţa martorilor asistenţi l-a recunoscut primul pe M.I. iar apoi pe inculpatul F.F.
S-a mai consemnat că în primul moment denunţătorul a arătat că a dat banii lui M.I., însă după recunoaşterea lui F.F. a declarat în faţa celor 18 subofiţeri şi a martorilor că banii i-a dat lui F.F. şi nu lui M.I., care era şi el de faţă, împreună cu cei doi jandarmi.
Un aspect neanalizat este cel privind controlul autovehicului, dacă s-a făcut cum s-a făcut şi dacă s-au încheiat procese-verbale de contravenţie.
Din rapoartele celor doi soldaţi jandarmi din 18 aprilie 1997, I.C. şi P.C., rezultă că plutonierul M.I., după ce a controlat autovehiculul s-a deplasat în faţa maşinii pentru ca contravenientul să achite amenda. Martorul P.C. a consemnat „Domnul plutonier a venit şi ne-a spus că i-a dat amendă şi au plecat în sector".
Atâta timp cât martorii care îl însoţeau pe B.A. au arătat că cel care i-a controlat a fost persoana îmbrăcată în civil, iar plutonierul M.I. purta uniformă şi câtă vreme nu există nici un act de constatare a vreunei contravenţii este evidentă încercarea de a-l apăra pe inculpat.
Semnificativ este raportul şefului Poliţiei Municipiului Vaslui lt. col. G.A. din 24 aprilie 1997 către I.P.J. Vaslui.
În raport, se arată că din primele verificări efectuate a rezultat faptul că, în noaptea de 17 aprilie 1997, de serviciu în postul A.I., se afla plt. M.I. cu un jandarm, iar pentru întărirea dispozitivului de pază acţiona sg. maj. F.F. în civil cu un jandarm. Subofiţerii, deşi nu au recunoscut fapta comisă, au confirmat că au oprit maşina pentru control, în schimb nu au aplicat nici o sancţiune contravenţională.
În fine, se mai arată în raport, că s-a procedat la recunoaşterea din grup, iar B.A. l-a indicat pe M.I. şi sg. maj. F.F. ca fiind poliţiştii cărora le-a dat 20 dolari S.U.A. şi o cutie cu ness.
Rezultă din analiza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi instanţă că, inculpatul a pretins şi primit la 2 ianuarie 1997 şi 17 aprilie 1997, sume de bani în valută, în timpul efectuării serviciului ordonat, astfel că se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
În consecinţă, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, în baza art. 38515alin. (2) lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial şi va casa hotărârile cu reţinerea cauzei pentru rejudecare.
Urmează ca în baza art. 254 alin. (2) C. pen., inculpatul să fie condamnat la două pedepse de câte 3 ani închisoare, pentru infracţiunile săvârşite.
Având în vedere că de la data săvârşirii faptelor au trecut 6 ani, că inculpatul nu a mai săvârşit fapte antisociale, iar înainte de săvârşirea infracţiunilor a avut o comportare corectă în familie şi societate, Curtea apreciază că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privare de libertate, urmând ca prin aplicarea art. 861 C. pen., să se dispună suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, fixând un termen de încercare de 5 ani.
În baza art. 254 alin. (3) C. pen., se va dispune confiscarea sumei de 35 dolari S.U.A. şi va fi obligat inculpatul la plata echivalentului în lei la data plăţii către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 25 din 28 februarie 2002 a Curţii Militare de Apel Bucureşti, privind pe intimatul inculpat F.F.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 34 din 27 decembrie 2001 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti cu privire la dispoziţia de achitare a inculpatului pentru două infracţiuni de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen.
În baza art. 254 alin. (2) C. pen., condamnă pe inculpatul F.F. la câte 3 ani închisoare şi câte un an interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi un an interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 861 C. pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani.
Pe durata termenului de încercare inculpatul urmează să:
a) se prezinte, în prima zi de marţi a fiecărei luni, la Judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la alte organe stabilite de instanţă;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În baza art. 254 alin. (3) C. pen., dispune confiscarea sumei de 35 dolari şi obligă la plata echivalentului în lei la cursul valutar de la data plăţii.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1649/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 1651/2003. Penal → |
|---|
