CSJ. Decizia nr. 1651/2003. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1651/2003
Dosar nr. 4369/2002
Şedinţa publică din 1 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 376 din 24 octombrie 2001, pronunţată de Tribunalul Iaşi, a fost condamnat, printre alţii, inculpatul M.C., după cum urmează:
- 3 ani şi 4 luni închisoare pentru complicitate la furt calificat, prevăzută de art. 26 raportat la art. 208 alin. (1) şi art. 209 lit. a), g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 75 lit. c) C. pen.;
- 3 ani şi 4 luni închisoare pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 4 luni închisoare.
În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate pe termenul de încercare de 5 ani şi 4 luni.
S-a reţinut că inculpatul M.C. a fost angajat cu contract de muncă la S.C. G.S. S.R.L. Iaşi, ca agent de pază. În urma încheierii contractului de prestări servicii între firma S.C. G.S. S.R.L. Iaşi şi partea vătămată S.C. T. S.R.L. Iaşi, la data de 27 martie 2000, inculpatul M.C. a fost repartizat ca agent de pază la depozitul S.C. T. S.R.L. din B-dul Tudor Vladimirescu.
În cursul lunii iunie 2001, inculpaţii B.F.D. şi N.G. au hotărât să sustragă baxuri cu bere din incinta depozitului S.C. T. S.R.L. Iaşi.
În acest sens, cei doi inculpaţi au luat legătura cu M.C. care asigura paza, solicitându-i acestuia să le permită să sustragă baxuri cu bere din depozit, oferindu-i suma de 300.000 lei pentru acest serviciu.
Inculpatul M.C. le-a permis celor doi coinculpaţi să sustragă la data de 18 iunie 2001, 10 baxuri cu bere H.K., 10 baxuri cu bere S.A., descuind lacătul depozitului.
Pentru acest serviciu inculpatul M.C. a primit suma de 300.000 lei.
Acelaşi lucru s-a întâmplat şi la 22 iunie 2001, când pentru suma de 250.000 lei M.C. le-a facilitat coinculpaţilor N.G. şi B.F. să sustragă din depozit alte 15 baxuri cu bere.
În seara de 2 iulie 2001, M.C. pentru suma de 200.000 lei le-a permis celor 2 coinculpaţi, însoţiţi de data aceasta şi de inculpatul minor C.I.D., să sustragă 65 baxuri cu bere.
Prejudiciul cauzat în sumă de 19.306.560 lei, a fost acoperit prin restituirea bunurilor sustrase.
Reţinând vinovăţia inculpatului pentru infracţiunile de luare de mită şi complicitate la furt calificat, instanţa de fond a aplicat pedepse orientate către minimul prevăzut de lege şi în raport de lipsa antecedentelor penale, poziţia sinceră a inculpatului, de valoarea prejudiciului care a şi fost recuperat a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile pentru a dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate.
Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicată inculpatului M.C., a fost admis prin Decizia penală nr. 265 din 19 septembrie 2002 a Curţii de Apel Iaşi.
Cu privire la inculpatul M.C. s-a dispus înlăturarea dispoziţiilor art. 861, 862, 863 şi 864 C. pen., dispunând executarea pedepsei în detenţie. S-a dedus arestarea preventivă de la 3 iulie 2001, la 29 octombrie 2001.
A motivat instanţa de apel că în raport de dispoziţiile art. 861 alin. (2) C. pen., care prevăd că suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi acordată şi în cazul concursului de infracţiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani, aplicarea dispoziţiilor art. 861 pentru pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare, este nelegală.
Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul şi a solicitat reducerea pedepselor aplicate într-un cuantum care să permită aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Pericolul social al faptelor comise, evidenţiat şi de împrejurările în care au fost comise, inculpatul agent de pază al depozitului, a consimţit să înlesnească sustragerea de bunuri, pentru diverse sume de bani, chiar din depozitul pe care trebuia să-l păzească, sunt aspecte care imprimă faptelor comise de el un grad de pericol sporit, care justifică pe deplin tratamentul sancţionator aplicat.
În conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge recursul declarat de inculpat, ca nefondat.
Se va deduce din pedeapsa aplicată, perioada executată prin arest preventiv.
Recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.C. împotriva deciziei penale nr. 265 din 19 septembrie 2002 a Curţii de Apel Iaşi.
Deduce din pedeapsă perioada executată prin arest preventiv de la 3 iulie 2001, până la 29 octombrie 2001.
Obligă inculpatul la 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 aprilie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1650/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 1652/2003. Penal → |
---|