CSJ. Decizia nr. 1700/2003. Penal

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1700/2003

Dosar nr. 3997/2002

Şedinţa publică din 2 aprilie 2003

Asupra recursului în anulare de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 791 din 14 martie 2001, Judecătoria Timişoara l-a achitat pe inculpatul C.G., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) C. pen., cu referire la art. 100 şi art. 103 din Legea nr. 58/1934.

În baza art. 346 alin. (3) C. proc. pen., a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă.

A fost obligată SC G. SA Giroc la 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Instanţa a reţinut, în fapt, că, prezentându-se ca reprezentant al SC S.C. SRL Parţa, inculpatul C.G. la data de 5 aprilie 2000 a încheiat contractul nr. 414 cu SC G. SA Giroc, în baza căruia a primit ţevi sudate în valoare de 30 milioane lei, obligându-se să achite c/valoarea în numerar până la 20 aprilie 2000. Întrucât avea asupra sa actele şi ştampila societăţii, inculpatul pentru a garanta efectuarea plăţii, a completat, ştampilat şi semnat un bilet la ordin, cu scadenţă la data de 25 mai 2000.

Văzând că inculpatul nu achită c/valoarea ţevilor la termenul stipulat în contract, SC G. SA a introdus, la scadenţă, biletul la ordin în bancă, fiind returnat cu menţiunea „lipsă disponibil".

Nici până în prezent prejudiciul nu a fost recuperat.

Pentru a dispune achitarea, instanţa a reţinut că biletul la ordin este un titlu comercial de valoare care se aseamănă cu o recunoaştere de datorie, conţinând o obligaţie abstractă, autonomă şi necondiţionată de plată a unei sume de bani de către semnatarul său.

Biletul la ordin, spre deosebire de C.E.C., poate fi emis şi în lipsa provizionului, necesar fiind doar că acesta să existe la data scadenţei, dar inexistenţa acestuia nu constituie infracţiunea de înşelăciune ci fapta atrage cel mult o răspundere civilă.

Apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, vizând nulitatea hotărârii, conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen., pentru neparticiparea procurorului la judecată la unul dintre termene, precum şi cel al părţii civile SC G. SA Giroc privind netemeinicia achitării inculpatului, au fost respinse prin Decizia penală nr. 597 din 28 septembrie 2001 a Tribunalului Timiş.

Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş referitor la greşita achitare a inculpatului a fost respins prin Decizia penală nr. 133 din 13 februarie 2002 a Curţii de Apel Timişoara.

Împotriva acestor hotărâri, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, invocând motivul de casare prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I pct. 8 C. proc. pen., respectiv achitarea inculpatului C.G. fiind consecinţa unei erori grave de fapt.

Se susţine, astfel, că sus-numitul inculpat s-a folosit de calitatea mincinoasă de director general al SC S.C. SRL, pe care şi-a reţinut-o prin prezentarea ştampilei societăţii şi pe care a aplicat-o pe contract, precum şi prin remiterea garanţiei pe care o constituie biletul la ordin.

Aceste manopere sunt cele care, având aparenţa de tenacitate, au determinat partea civilă să încheie contractul cu inculpatul.

Valorificând în analiză doar aspectele legate de biletul la ordin, soluţia instanţelor este rezultatul unei viziuni unilaterale a situaţiei de fapt şi nu a totalităţii împrejurărilor de fapt.

Constatând că din materialul probator administrat, rezultă că inducerea în eroare a părţii civile s-a realizat, atât prin mijloace frauduloase, cât şi cu prilejul încheierii contractului de vânzare cumpărare, fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen.

Verificând hotărârile atacate pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul în anulare este fondat.

În adevăr, instanţele nu au dat semnificaţia reală tuturor împrejurărilor în care s-a realizat acordul pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

Aşa cum rezultă din mijloacele de probă, SC S.C. SRL Parţa are ca asociat unic şi administrator pe numita C.V., mama inculpatului C.G., societate înmatriculată în registrul comerţului conform încheierii nr. 917 din 28 septembrie 1998 a judecătorului delegat.

Conform adresei nr. 1531415/2000 a Serviciului de Evidenţă Informatizată a Persoanei – Timiş, inculpatul C.G. apare în evidenţe ca cetăţean român cu domiciliul în Austria din anul 1989, ultimul paşaport fiindu-i emis la 28 noiembrie 1996.

Din contractul nr. 414 din 5 aprilie 2000, rezultă că inculpatul s-a prezentat părţii civile SC G. SA Giroc ca având calitatea de director general al SC S.C. SRL Parţa, încheind convenţia pentru această societate, a cărei ştampilă a folosit-o şi în numele căreia a emis ca garanţie biletul la ordin.

Este, astfel, neîndoielnic că inculpatul s-a folosit de o calitate mincinoasă, pe care şi-a susţinut-o cu prezentarea ştampilei şi a formularului de bilet la ordin şi numai în considerarea acesteia partea civilă a luat dispoziţia patrimonială prin livrarea produselor în condiţiile din contract, cu plata ulterioară a c/valorii.

Scopul urmărit de către inculpat a fost acela de a obţine, pe această cale, un folos material injust, în paguba părţii civile şi acesta rezultă, pe de o parte, din dispoziţia inculpatului după săvârşirea faptei, nemaiputând fi găsit şi fără să achite suma datorată, iar pe de altă parte, din declaraţia numitei C.V., potrivit căreia fiul a fost în ţară în perioada încheierii acestei afaceri, despre care însă nu i-a comunicat nimic.

Fapta inculpatului C.G., săvârşită în condiţiile de mai sus, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen.

Soluţia de achitare la care a ajuns instanţa de fond şi menţinută în căile de atac este consecinţa examinării, din ansamblul manoperelor folosite de inculpat pentru reuşita faptei, numai a celei de emitere a biletului la ordin, ca şi cum făptuitorul ar fi avut legal vreo calitate pentru angajarea SC S.C. SRL Parţa în afaceri şi să elibereze un astfel de titlu comercial.

Dacă ar fi luat în considerare totalitatea împrejurărilor de fapt şi le-ar fi instanţele ar fi constatat că inculpatul şi-a asumat o calitate mincinoasă de reprezentant legal al unei societăţi comerciale, că a săvârşit, evident fără drept, acte de angajare a acesteia în raporturi comerciale şi că, dacă ar fi cunoscut toate acestea, partea civilă nu ar fi încheiat convenţia.

În raport de cele ce preced, Curtea va admite recursul în anulare, va casa hotărârile pronunţate şi va proceda la rejudecarea cauzei.

Constatând vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., acestuia i se va aplica o pedeapsă, al cărei cuantum va fi stabilit în raport cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 791 din 14 martie 2001 a Judecătoriei Timişoara, deciziei penale nr. 597/ A din 28 septembrie 2001 a Tribunalului Timiş şi deciziei penale nr. 133/ R din 13 februarie 2002 a Curţii de Apel Timişoara, privind pe inculpatul C.G.

Casează hotărârile.

În baza art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., condamnă pe inculpatul C.G. la 3 ani închisoare.

Face aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

Obligă pe inculpat la plata sumei de 30.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă SC G. SA Timişoara şi la 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul de avocat în sumă de 300.000 lei pentru apărarea din oficiu a inculpatului se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 aprilie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1700/2003. Penal