CSJ. Decizia nr. 1743/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1743/2003
Dosar nr. 4209/2002
Şedinţa publică din 4 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 58 din 10 aprilie 2002 a Tribunalului Neamţ a fost condamnat inculpatul P.P. la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea unor drepturi pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.
În temeiul art. 14 din Legea nr. 78/2000 s-a dispus restituirea sumei de 30.000.000 lei consemnată la C.E.C., către P.V.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
Prin sentinţa civilă nr. 2379/ F din 7 septembrie 1999 pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia comercială a fost admisă cererea creditoarei S.C. B.A. S.A., sucursala Roman, s-a ridicat dreptul debitoarei S.C. R.S. S.A. de a-şi conduce activitatea, s-a dispus începerea producerii falimentului şi s-a dizolvat societatea debitoare, desemnându-se ca lichidator pe P.P., cu atribuţiile prevăzute de art. 18 din Legea nr. 64/1995, cu o retribuţie de 2% din vânzări.
În urma licitaţiei din 21 martie 2001, bunurile proprietatea S.C. R.S. S.A. au fost vândute de lichidatorul judiciar P.P. numitului P.V. care a oferit preţul global de 410.000.000 lei. În aceeaşi zi a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare în care s-a stabilit ca plata să se facă în 4 rate, la termenele din 21 martie 2001, 31 august 2001, 31 aprilie 2002 şi 31 august 2002, stipulându-se, totodată, ca în caz de întârziere la plata unei rate, cumpărătorul să plătească dobânzi penalizatoare la nivelul dobânzii practicate de B.A., iar întârzierea cu 90 de zile a ultimului termen de plată conduce la rezilierea contractului de vânzare-cumpărare, sumele plătite urmând a rămâne în patrimoniul S.C. R.S. S.A.
În acelaşi contract părţile au convenit ca în caz de nerespectare a clauzelor, rezilierea contractului să se facă de către vânzător printr-o simplă notificare a cumpărătorului, după punerea acestuia în întârziere.
În luna august 2001, între cumpărătorul P.V. şi lichidatorul judiciar P.P. a avut loc discuţii, inculpatul arătându-se nemulţumit de faptul că i-a vândut cumpărătorului bunurile la preţul menţionat în contract şi cu plata în rate, pierzând o valoare de circa 100.000.000 lei, discuţii pe aceeaşi temă având loc şi în cursul lunii următoare, ocazie cu care inculpatul a afirmat că nefiind plătită rata scadentă la 31 august 2001 „ar fi bine să dea nişte bani, dacă nu, o să rezilieze contractul de vânzare-cumpărare".
Întrucât nici în perioada următoare P.V. nu a achitat vreo sumă de bani, inculpatul a folosit diferite modalităţi de constrângere care l-au determinat pe cumpărător ca la data de 25 septembrie 2001 să-i predea suma de 30.000.000 lei. Anterior acestei date, la 13 septembrie 2001, inculpatul l-a încunoştiinţat pe P.V. că nu a respectat clauzele contractuale prevăzute în art. 3 din contractul de vânzare-cumpărare, l-a pus în întârziere şi l-a somat ca în termen de 5 zile de la primirea notificării să achite în contul S.C. R.S. suma de 170.315.068 lei, reprezentând 100.000.000 lei rata scadentă la 31 august 2001, şi 70.315.068 lei dobânzi aferente, în caz contrar va proceda la rezilierea contractului de vânzare-cumpărare.
Această adresă a fost primită de P.V. la data de 15 septembrie 2001, notificarea transmisă sporind starea de nelinişte a cumpărătorului să nu-i fie reziliat contractul şi să piardă banii pe care îi achitase.
La data de 20 septembrie 2001, inculpatul îşi continuă activitatea ilegală şi, printr-o altă notificare, îl înştiinţează pe P.V. că se reziliază contractul de vânzare-cumpărare începând cu data de 20 septembrie 2001, notificare care însă nu a ajuns la destinaţie. Fiindu-i teamă să nu-i fie reziliat contractul, P.V. a procurat banii necesari pentru a-şi achita datoriile şi în ziua de 25 septembrie 2001, s-a prezentat la domiciliul inculpatului pe care l-a înştiinţat că în cursul zilei îi va prezenta chitanţa doveditoare a plăţii ratei scadente şi va achita şi o parte din suma penalizatoare.
Şi de această dată, din comportamentul inculpatului, P.V. a înţeles că trebuie să urgenteze achitarea datoriilor pentru a nu-i fi reziliat contractul.
În acest context P.V. a procurat un reportofon cu care s-a prezentat la domiciliul inculpatului, i-a prezentat chitanţa prin care achitase în contul S.C. R.S. S.A. suma de 10.000.000 lei, rată restantă la data de 31 august 2001, precum şi suma de 30.000.000 lei pe care a pus-o pe masă, pentru a rezolva problema contractului de vânzare-cumpărare. Inculpatul a acceptat banii, i-a promis lui P.V. că se va deplasa la Tribunalul Neamţ pentru a se interesa ce se poate face. Imediat însă inculpatul a depus documentaţia pentru organizarea unei noi licitaţii la Tribunalul Neamţ şi a discutat cu judecătorul sindic şi un coleg lichidator despre posibilitatea revenirii asupra rezilierii contractului, însă aceştia i-au confirmat că actele întocmite de lichidator pot fi anulate doar de instanţa de judecată.
În aceeaşi zi, P.V. s-a deplasat din nou la domiciliul inculpatului şi pentru că a aflat că nu se rezolvase problema actelor şi trebuie să participe la o nouă licitaţie, i-a cerut restituirea sumei de 30.000.000 lei, însă inculpatul a refuzat, împrejurare în care i-a comunicat inculpatului că toate discuţiile au fost înregistrate şi a sesizat Poliţia municipiului Roman.
Inculpatul P.P., după ce a aflat că au fost înregistrate discuţiile s-a dus la poliţie cu banii primiţi şi i-a predat, sesizând, totodată, aspectele petrecute.
Instanţa de fond a stabilit că inculpatul, în calitate de lichidator judiciar, este subiect activ al infracţiunii de luare de mită, având calitatea de funcţionar, calitate în care a pretins suma de 3.000 dolari S.U.A., din care a primit efectiv în ziua de 25 septembrie 2001, suma de 30.000.000 lei, în scopul de a soluţiona favorabil actele privind dobândirea bunurilor.
Situaţia de fapt expusă a fost stabilită pe baza declaraţiilor date de P.V., actelor întocmite de inculpat şi depuse la Tribunalul Neamţ, procesului verbal de transcriere a casetei audio, proceselor verbale încheiate de organele de poliţie Roman şi chitanţei de consemnare a banilor la C.E.C., depoziţiilor martorilor M.C., L.V., G.A., C.M., T.C., U.A. şi C.V., probe coroborate cu declaraţiile inculpatului.
Curtea de Apel Bacău, prin Decizia penală nr. 290 din 13 septembrie 2002, a respins apelul formulat de inculpat.
Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs prin care a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât lichidatorul, ca liber profesionist, nu poate fi subiect activ al infracţiunii de luare de mită.
În subsidiar, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de primire de foloase necuvenite şi reducerea pedepsei.
Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta:
Instanţele de fond şi de apel au stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, încadrând corespunzător din punct de vedere juridic infracţiunea comisă în dispoziţiile art. 254 C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.
Fapta inculpatului P.P., care, în calitate de lichidator judiciar pentru S.C. R.S. S.A. comuna Horia, judeţul Neamţ, a pretins de la cumpărătorul P.V. suma de 3.000 dolari S.U.A. din care a primit efectiv, în ziua de 25 septembrie 2001, în locuinţa sa din municipiul Roman suma de 30.000.000 lei (pe care a şi refuzat să o restituie la solicitarea expusă terţului cumpărător) în scopul de a soluţiona în mod favorabil actele referitoare la dobândirea bunurilor (anularea rezilierii şi încheierea actului adiţional) constituie infracţiunea de luare de mită, aşa cum bine au reţinut şi primele instanţe, şi nu ale infracţiunii de primire de foloase necuvenite.
Obiectul luării de mită îl constituie sumele de bani sau foloasele pe care cel mituit le primeşte pentru a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act referitor la îndatoririle sale legale, sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri. În prezenţa acestui scop, este indiferent dacă banii sau foloasele, în total sau în parte, au fost primite înainte sau după îndeplinirea actului în vederea căruia s-au dat; fapta comisă în atare condiţii îndeplineşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită şi nu acelea de primire de foloase necuvenite.
Apărarea formulată de inculpat, în sensul că nu poate fi subiect al infracţiunii de luare de mită, întrucât calitatea în care a acţionat, aceea de lichidator, nu se suprapune cu noţiunea de funcţionar, nu poate fi reţinută şi urmează a fi înlăturată.
Potrivit Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, organele care aplică procedura sunt, printre alţii, instanţele judecătoreşti, judecătorul sindic, administratorul şi lichidatorul, lichidatorul fiind desemnat prin hotărâre de judecătorul sindic care are controlul asupra activităţii acestuia şi în cazul în care este necesar poate să dispună înlocuirea sa, iar articolul 23 din lege reglementează atribuţiile lichidatorului.
Pe de altă parte, Ordonanţa nr. 79/1999 privind organizarea activităţii practicienilor în reorganizare şi lichidare (M. Of., nr. 421/31.08.1999) prevede că activitatea de reorganizare şi lichidare se îndeplineşte de către persoanele fizice şi juridice care au calitatea de practician în reorganizare şi lichidare, fiind consideraţi ca practicieni, conform art. 2 alin. (2) din actul normativ mai sus arătat, administratorii judiciari şi lichidatorii.
Potrivit aceleiaşi ordonanţe, practicianul în reorganizare şi lichidare, persoană fizică, trebuie să îndeplinească o serie de condiţii care sunt specifice funcţionarului sau altei persoane care acuză o anumită demnitate (să aibă capacitate de exerciţiu deplină, nu a suferit nici o condamnare, să fie licenţiat în studii economice sau în drept, să aibă cel puţin 5 ani de activitate, să fi promovat examenul de dobândire a calităţii de practician în reorganizare şi lichidare), iar după înscrierea în Tabloul Uniunii depune un jurământ prin care se obligă să păstreze secretul profesional şi să aducă la îndeplinire cu conştienciozitate îndatoririle ce-i revin.
Rezultă, aşadar, din economia textelor menţionate că lichidatorul, persoană fizică, acţionează în numele unei autorităţi statale, el fiind desemnat de judecătorul sindic, şi îndreptăţit, prin hotărârea aceleiaşi instanţe, să îndeplinească acte importante în procedura falimentului judiciar, inclusiv valorificarea bunurilor aparţinând unei societăţi supusă procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului, acte pentru care este remunerat în condiţiile legii (art. 12 din Ordonanţa nr. 79/1999), iar încălcarea unora din atribuţiile ce îi revin atrăgând răspunderea disciplinară, administrativă, civilă sau penală, după caz.
În speţă, lichidatorul, în calitate de persoană care concură la instituirea, realizarea şi finalizarea unei proceduri judiciare, în condamnare şi sub supravegherea autorităţii judecătoreşti, a acţionat în cadrul unei instituţii publice de interes naţional şi din acest punct de vedere îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 254 C. pen.
În acelaşi sens sunt şi prevederile capitolului 1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, care prevăd în art. 1 că legea se aplică, printre altele, şi persoanelor care, indiferent de calitatea lor realizează tranzacţii comerciale interne sau internaţionale, precum şi persoanelor care acordă asistenţă specializată autorităţilor publice şi participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa.
Lichidatorul, în calitate de organ care aplică procedura reorganizării şi lichidării judiciare (conform art. 5 din Legea nr. 64/1995) are potrivit art. 22 din Legea nr. 64/1995 două atribuţii ce cad sub incidenţa art. 1 din Legea nr. 78/2000 şi anume: conduce în tot sau în parte activitatea debitorului, fiind deci o persoană care ia decizii şi încheie tranzacţii, atribuţii a căror încălcare atrage şi aplicarea dispoziţiilor legii speciale de combatere a faptelor de corupţie şi la care au făcut referire şi instanţa de fond şi cea de apel.
În raport de aceste considerente elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită sunt realizate, lichidatorul persoană fizică având competenţa de a efectua acte de felul celor care ocazionează săvârşirea acestei infracţiuni, motiv pentru care şi sub acest aspect hotărârile pronunţate sunt legale.
Hotărârile urmează a fi însă modificate în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei.
În conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanţa de judecată are obligaţia să evalueze datele cauzei conform probelor din dosar şi intimei sale convingeri.
Din actele aflate în dosar rezultă că inculpatul nu are antecedente penale, nu are vicii, are o familie organizată şi a avut o conduită bună înainte de săvârşirea faptei.
Rezultă, de asemenea, că inculpatul a cooperat cu organele de urmărire penală şi a depus stăruinţă pentru a înlătura consecinţele faptei, restituind sumele primite de la P.V.
Toate aceste elemente de circumstanţiere ale faptei şi făptuitorului conduc la concluzia că îndreptarea acestuia este posibilă şi prin aplicarea minimului de pedeapsă prevăzut de textul sancţionator, motiv pentru care se vor casa hotărârile pronunţate numai cu privire la individualizarea pedepsei care va fi redusă la 3 ani închisoare.
Se va computa perioada arestării preventive şi vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul P.P. împotriva deciziei penale nr. 290 din 13 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bacău.
Casează Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 58/ P din 10 aprilie 2002 a Tribunalului Neamţ, numai cu privire la individualizarea pedepsei.
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului P.P. de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului P.P. timpul arestării preventive de la 16 iunie 2002, la 4 aprilie 2003.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1742/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 1744/2003. Penal → |
|---|
