CSJ. Decizia nr. 1748/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1748/2003
Dosar nr. 411/2003
Şedinţa publică din 4 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 991 din 17 octombrie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat pe inculpatul C.M. la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi b) şi art. 76 alin. (2) din acelaşi cod.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., s-a luat act că partea vătămată S.I. nu s-a constituit parte civilă, inculpatul fiind obligat să plătească despăgubiri civile în sumă de 3.648.665 lei, cu dobânda legală aferentă către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Dr. Bagdasar – Arseni din Bucureşti.
Pentru pronunţarea acestei hotărâri, prima instanţă a reţinut următoarea stare de fapt:
În seara de 24 decembrie 2000, în jurul orei 22,00, S.I. însoţit de T.I. şi I.N., după ce au cumpărat alimente şi cutii cu bere de la un magazin şi se deplasau spre domiciliul acestuia din urmă, în zona rondului Coşbuc din Bucureşti, au fost acostaţi şi au avut altercaţii cu un grup de 4 tineri în care se afla şi inculpatul C.M., timp în care s-au şi lovit reciproc. Grupul celor patru tineri a fost urmărit de ceilalţi, până ce, împreună cu inculpatul, s-au refugiat în curtea locuinţei acestuia, timp în care partea vătămată şi însoţitorii acesteia au aruncat, din stradă, cu cutii de bere, peste gard.
În aceste împrejurări, inculpatul C.M., din curte, a aruncat cu o cărămidă spre grupul în care se afla, în stradă, partea vătămată.
Cărămida aruncată de inculpat a lovit partea vătămată S.I., în cap, producându-i fracturi şi leziuni, care au necesitat circa 70 de zile îngrijiri medicale, fiindu-i pusă viaţa în primejdie, consecinţa directă a traumatismelor fiind pierderea de substanţă osoasă, ceea ce a produs o infirmitate permanentă.
Tribunalul a apreciat că fapta inculpatului de a lovi partea vătămată cu un corp contondent (cărămidă) într-o regiune anatomică vitală (regiunea temporală dreapta a craniului), producându-i victimei leziuni traumatice care i-au pus viaţa în pericol, rămânând cu o infirmitate permanentă, în condiţiile în care incidentul s-a produs în loc public (pe stradă), fapta întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen.
Prima instanţă, a apreciat că nu se poate reţine existenţa unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei, respectiv legitima apărare prevăzută de art. 44 alin. (3) C. pen., aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 169/2002, deoarece dispoziţiile acestui text de lege, care prezumă că este în legitimă apărare şi acela care săvârşeşte fapta pentru a respinge pătrunderea, fără drept, prin violenţă, a unei persoane într-un loc împrejmuit, care ţine de locuinţă, nu sunt îndeplinite, în condiţiile în care s-au produs faptele.
Prin Decizia penală nr. 840 din 17 decembrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, reţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 44 alin. (3) C. pen., aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 169/2002, întrucât partea vătămată nu a încercat să pătrundă, fără drept, în locuinţa inculpatului sau în curtea acestuia, iar individualizarea pedepsei s-a făcut corect prin efectul aplicării circumstanţelor atenuante.
Împotriva acestei decizii penale, a declarat recurs inculpatul care, prin apărător, a reiterat motivele care au fost avute în vedere de cele două instanţe de judecată, respectiv cererea de achitare prin înlăturarea caracterului penal al faptei conform dispoziţiilor art. 44 alin. (2) şi alin. (3) C. pen., el acţionând în legitimă apărare, iar în subsidiar redozarea pedepsei.
Recursul este nefondat.
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, rezultă că prima instanţă şi instanţa de apel au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, în concordanţă cu probele administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti.
În ce priveşte critica privind săvârşirea faptei, de către inculpat în condiţiile legitimei apărări, prevăzută de art. 44 alin. (3) C. pen., aceasta nu poate fi primită, deoarece din probele administrate, inclusiv declaraţiile inculpatului C.M., rezultă că partea vătămată S.I. nu a intrat în curtea locuinţei, unde se afla inculpatul, ci a aruncat de la 4 - 5 m cu cutii de bere, din stradă, în acea curte, timp în care a fost lovit în cap de cărămida aruncată de inculpat.
De asemenea, nu sunt îndeplinite nici condiţiile prevăzute de art. 44 alin. (2) C. pen., deoarece partea vătămată nu a avut un comportament de natură a provoca în psihicul inculpatului o puternică stare de tulburare, ca urmare a unui atac material, imediat, direct şi injust.
De altfel, fapta inculpatului de a arunca un obiect contondent (cărămida), apt de a produce moartea, către persoanele care se aflau în stradă, nu era singurul mijloc de a evita, pericolul creat prin agresiune, acţiunea inculpatului depăşind în mod vădit pericolul agresorilor care aruncau cu cutii de bere.
În ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului, se constată că ea a fost just individualizată, cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la dozarea acesteia, prin aplicarea circumstanţelor atenuante, avându-se în vedere, deopotrivă, pericolul social al faptelor comise, cât şi datele ce caracterizează persoana acestuia, care au fost corect avute în vedere la aplicarea şi stabilirea pedepsei, aceasta fiind orientată spre limita minimă a textelor de lege incriminatorii.
Faţă de cele arătate, având în vedere că, verificând Decizia atacată, în raport şi cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa şi a altor motive, care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpat este nefondat şi va fi respins ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive, recurentul urmând să fie obligat şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva deciziei penale nr. 840 din 17 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive de la 13 decembrie 2001, la 4 aprilie 2003.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care 300.000 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1746/2003. Penal. Art.174, 175,176 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1749/2003. Penal → |
|---|
