CSJ. Decizia nr. 1744/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1744/2003
Dosar nr. 3931/2002
Şedinţa publică din 4 aprilie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Judecătoria Buftea, prin sentinţa penală nr. 1889 din 14 decembrie 2000, a condamnat pe inculpata D.M. la 1.000.000 lei amendă pentru infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 74 şi art. 76 din acelaşi cod.
S-a reţinut că inculpata, în calitate de factor poştal la oficiul poştal nr. 36 Tamaşi din comuna Corbeanca, a primit la 2 aprilie 1999, în baza listei de distribuire, motivarea sentinţei civile nr. 738/1999 a Judecătoriei Buftea, pe care urma să o înmâneze numitului C.S., sau să efectueze procedura de comunicare la domiciliul acestuia.
Inculpata a consemnat că la 2 aprilie 1999 a întocmit procedura de comunicare prin afişare a sentinţei civile sus-menţionată către partea C.S., deşi nu o realizase.
În realitate, inculpata a efectuat procedura de comunicare la 13 aprilie 1999, când la solicitarea lui C.S. a aplicat şi ştampila P.T.T.R., cu această dată.
Tribunalul Bucureşti, prin Decizia penală nr. 242 din 15 februarie 2001, a luat act de retragerea apelului declarat de persoana interesată, apelantul C.S.
Judecătoria Buftea, prin încheierea din 5 aprilie 2001, a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de părţile vătămate N.E., V.I., O.N. şi S.N. şi a dispus îndreptarea erorii materiale din dispozitivul sentinţei penale menţionate, în sensul că la alin. (6) al dispozitivului după cuvintele „întocmită cu data de 2 aprilie 1999" se vor adăuga cuvintele „în ce priveşte ştampila cu data de 13 aprilie 1999". Aceeaşi menţiune s-a efectuat şi pentru alin. (1) şi (3) din aceeaşi hotărâre.
Tribunalul Bucureşti, prin Decizia penală nr. 1303/ A din 10 septembrie 2001, a admis apelurile declarate de inculpata D.M. şi numitul C.S., a desfiinţat încheierea de şedinţă din 5 aprilie 2001 a Judecătoriei Buftea şi, pe fond, a respins cererea de îndreptare a erorii materiale.
S-a reţinut că inculpata a completat dovada de comunicare a copiei sentinţei civile cu data de 2 aprilie 1999 şi a menţionat că a afişat-o la domiciliul numitului C.S., deoarece nici una dintre persoanele nominalizate la pct. 1 al dovezii nu a fost găsită, după care a restituit dovada de comunicare oficiului poştal şi judecătoriei deşi, în realitate, nu a efectuat această procedură.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia penală nr. 1719 din 19 noiembrie 2001, a admis recursurile declarate de părţile vătămate N.E., S.N., V.G., I.N. şi E.T. şi a menţinut încheierea din 5 aprilie 2001 a Judecătoriei Buftea.
S-a reţinut că, în sens material, actul falsificat este procedura de comunicare a motivării sentinţei civile nr. 738/1999 a Judecătoriei Buftea, iar dovada de pornire şi procesul-verbal de predare poartă data de 2 aprilie 1999 (cu ştampila poştei din aceeaşi dată).
De asemenea, comunicarea aceleiaşi sentinţe civile poartă atât ştampila din data de 2 aprilie 1999, cât şi cea din 13 aprilie 1999 ca fiind data înmânării către destinatar, deşi procedura fusese efectuată prin afişare la data de 2 aprilie 1999 şi depusă la dosar.
S-a mai reţinut că încheierea din 5 aprilie 2001 a Judecătoriei Buftea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 92 şi art. 100 C. proc. civ., potrivit cărora comunicarea efectuată pe 13 aprilie 1999 fiind lipsită de semnătura destinatarului este nulă, conform art. 100 alin. (3) din acelaşi cod.
Împotriva deciziei penale nr. 1719 din 19 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, în baza art. 409 şi art. 410 alin. (2) C. proc. pen., a declarat recurs în anulare procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, pentru greşita aplicare a art. 195 C. proc. pen.
Recursul în anulare este întemeiat.
Potrivit art. 195 C. proc. pen., erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreaptă de însuşi organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată care a întocmit actul, la cererea celui interesat ori din oficiu.
Rezultă din cuprinsul acestui text că îndreptarea unei hotărâri pentru erori materiale, nu poate avea loc decât în cazul în care greşeala este evidentă în sensul că rezultă în mod cert din însăşi actele cauzei, nefiind nevoie, pentru a contesta, de administrarea sau reaprecierea unor probe şi că această modalitate de îndreptare a greşelilor nu ar putea fi folosită pentru erori care privesc conţinutul actului, adică înţelesul celor cuprinse în actul procedural.
Tot aşa, în conformitate cu art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), falsul intelectual se realizează, printre altele, prin falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului.
Din economia acestui text rezultă, pe de o parte, că atestarea este acea consemnare care se efectuează cu prilejul întocmirii unui înscris oficial referitor la existenţa anumitor fapte sau împrejurări determinate, iar pe de altă parte, că atestarea este necorespunzătoare adevărului atunci când faptele sau împrejurările asupra cărora se face menţionarea nu au existat sau ele s-au petrecut cu totul altfel decât s-a făcut consemnarea.
În speţă, aşa cum s-a arătat, s-a cerut îndreptarea sentinţei penale nr. 1889 din 14 decembrie 2000 a Judecătoriei Buftea, în sensul de a se însera în dispozitivul acesteia, după cuvintele „întocmită cu data de 2 aprilie 1999" a expresiei „în ce priveşte ştampila cu data de 13 aprilie 1999".
Din examinarea hotărârii, a cărei îndreptare s-a cerut, rezultă că, dispunând condamnarea inculpatei D.M. pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), instanţa de fond a reţinut în sarcina sa că, în calitate de factor poştal, a întocmit o procedură de comunicare a unei hotărâri judecătoreşti deşi, în realitate, procedura de comunicare către numitul C.S. nu se realizase la acea dată, respectiv 2 aprilie 1999. În acest sens, instanţa a dispus corect şi anularea înscrisului falsificat, respectiv procedura de comunicare a motivării sentinţei civile întocmite cu data de 2 aprilie 1999.
În acest context, este evident că, în speţă, cererea de îndreptare depăşeşte cadrul unei rectificări în sensul art. 195 C. proc. pen. şi că prin ea se tinde la schimbarea stării de fapt avută în vedere la trimiterea în judecată şi condamnarea inculpatei, modificare ce nu putea fi făcută decât prin exercitarea unei căi de atac ordinare împotriva acestei hotărâri.
Aşa fiind, soluţia legală ce se impunea era cea de respingere a cererii, aşa cum în mod corect a hotărât instanţa de apel.
De aceea, soluţia contrară dată în fond de judecătorie şi menţinută în recurs de curtea de apel au fost pronunţate cu încălcarea legii.
Astfel, hotărând admiterea cererii, prima instanţă se referă la însăşi conţinutul actului, întrucât vizează existenţa infracţiunii deduse judecăţii, circumstanţele de timp în care a fost săvârşită, iar nu la anumite inexactităţi materiale, scriptice notorii ceea ce conduce la inexistenţa condiţiilor de aplicare a dispoziţiilor art. 195 C. proc. pen.; materialitatea şi evidenţa erorii.
Tot astfel, confirmând soluţia menţionată, instanţa de recurs şi-a fundamentat hotărârea pe aspecte ce exced cauzei cu care a fost sesizată, respectiv conformitatea procedurii de comunicare din 13 aprilie 1999 cu dispoziţiile legii procesual civile. Procedând în acest mod, instanţa şi-a încălcat nu doar competenţa, dar a ignorat că se află în prezenţa unei situaţii de fapt investită cu autoritate de lucru judecat prin rămânerea definitivă a sentinţei penale nr. 1889 din 14 decembrie 2000 a Judecătoriei Buftea, urmare retragerii apelului declarat în cauză şi care reprezintă o modalitate atipică de comunicare a unui act procedural.
Or, îndreptând în sensul arătat sentinţa penală nr. 1889/2000 a Judecătoriei Buftea, s-a ajuns în situaţia în care „culpa" inculpatei D.M. pentru care a fost sancţionată penal să fie imputată lui C.S. care va suporta consecinţele procesuale ale unei comunicări inexistente. Altfel spus, un ilicit penal consfinţit cu putere de lucru judecat nu va avea efectele prevăzute de art. 22 C. proc. pen., în faţa instanţelor civile.
În mod concret, urmările rămânerii în această formă a dispozitivului sentinţei penale nr. 1889 din 14 decembrie 2000 sunt deosebite pentru numitul C.S., destinatarul actului falsificat.
Astfel, din Decizia civilă nr. 1565 din 26 aprilie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti (anexată la recursul în anulare) rezultă că instanţele de control judiciar, apreciind data de 13 aprilie 1999 ca cea reală a comunicării sentinţei civile, au respins excepţia nemotivării în termen a apelului şi, rejudecând cauza, au schimbat în totalitate sentinţa civilă nr. 738/1999 a Judecătoriei Buftea.
Or, anulându-se procedura întocmită cu data de 13 aprilie 1999 s-ar crea posibilitatea casării în totalitate a deciziei civile menţionate, precum şi deciziei civile nr. 359/ A din 15 decembrie 1999 a Tribunalului Bucureşti pe calea revizuirii, a admiterii excepţiei nemotivării în termen a apelului de către C.S., având ca rezultat rămânerea definitivă a sentinţei civile nr. 738 din 19 februarie 1999 a Judecătoriei Buftea, care, aşa cum s-a dovedit este greşită.
Ca urmare, instanţa de recurs admiţând recursul şi casând Decizia instanţei de apel, care, fiind pronunţată printr-o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 195 C. proc. pen., era legală şi temeinică, a pronunţat o hotărâre contrară legii.
În consecinţă, recursul în anulare, fiind întemeiat, urmează a se admite şi a se casa Decizia atacată, menţinându-se Decizia dată în apel prin care a fost respinsă cererea de îndreptare a erorii materiale formulată în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei penale nr. 1719 din 19 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, privind pe intimata inculpată D.M.
Casează Decizia penală nr. 1719 din 19 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, şi menţine Decizia penală nr. 1303/ A din 10 septembrie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, prin care s-a respins cererea de îndreptarea erorii materiale.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1743/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 1745/2003. Penal → |
|---|
