CSJ. Decizia nr. 1745/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1745/2003
Dosar nr. 583/2002
Şedinţa publică din 4 aprilie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea au fost trimişi în judecată inculpaţii M.C., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen. şi art. 25 raportat la art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), şi Z.P., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) şi art. 26 raportat la art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen.
În esenţă, actul de sesizare reţine că inculpatul M.C. a indus în eroare conducerea SC V. SA Panciu, cu prilejul încheierii şi derulării unui contract de comision, cauzând părţii vătămate un prejudiciu de 141.426 dolari SUA şi a determinat-o pe coinculpata Z.P. să facă la notar declaraţie necorespunzătoare adevărului, în sensul că se află în posesia unei instalaţii de prelucrat asfalt, cu care garanta livrarea mărfurilor de către partea vătămată, modalitate în care coinculpata Z.P. l-a ajutat pe inculpatul M.C. să inducă în eroare pe partea vătămată.
S-a reţinut în actul de sesizare că, la data efectuării declaraţiei în faţa notarului public de către Z.P., în calitate de reprezentantă a SC P. SRL, instalaţia respectivă nu se afla în patrimoniul firmei administrată de inculpată.
Tribunalul Braşov, prin sentinţa penală nr. 180 din 7 iunie 2001 a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpaţilor:
- M.C., pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 din acelaşi cod, prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen. şi pentru instigare la infracţiunea de fals în declaraţii prevăzută de art. 25 raportat la art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP);
- Z.P., pentru infracţiunea de complicitate la înşelăciune prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 din acelaşi cod, prin schimbarea încadrării juridice din art. 26 raportat la art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen. şi pentru infracţiunea de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen.
Inculpatul M.C. a fost obligat la despăgubiri civile în sumă de 141.426,8 dolari SUA sau echivalentul în lei la data plăţii, către partea civilă SC V. SA Panciu, judeţul Vrancea.
A fost menţinută măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor inculpatului până la concurenţa sumei de 141.426,8 dolari SUA şi s-a dispus ridicarea măsurii asiguratorii a sechestrului instituită asupra bunurilor inculpatei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Între inculpatul, director al SC C.C.G. SRL Iaşi, şi partea civilă SC V. Panciu au existat relaţii comerciale, în derularea cărora, în 30 iulie 1996 s-a încheiat un contract de comision (nr. 38) având ca obiect livrarea către firma inculpatului a cantităţii de 500.000 sticle de 750 ml vin spumant, în vederea exportului.
În 12 decembrie 1996, o parte din valoarea contractului a fost garantată cu o instalaţie de preparat mixturi asfaltice la cald, printr-o declaraţie notarială dată de inculpata Z.P., reprezentantă a SC P. SRL în proprietatea căreia se afla respectiva instalaţie (instalaţia fusese achiziţionată în 31 iulie 1996 de firma inculpatului şi vândută ulterior coinculpatei, în 25 noiembrie 1996, iar ulterior, prin stornare, bunul a revenit în patrimoniul primei inculpate, care o înstrăinează către S.C. M.J. SRL).
Prima instanţă a stabilit că cei doi inculpaţi nu sunt vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii.
În ce priveşte infracţiunea de înşelăciune a reţinut că existenţa acestei infracţiuni presupune că inculpatul M.C. să fi acţionat în scopul inducerii în eroare a părţii vătămate cu ocazia încheierii contractului nr. 38 din 30 iulie 1996, în sensul neachitării mărfurilor livrate de partea vătămată. Or, între partea vătămată şi SC C.C.G. SRL s-au derulat contracte şi anterior celui în discuţie, aspect confirmat de martorul T.A., director al SC V. SA Panciu. Între cele două firme au existat îndelungi relaţii comerciale bazate pe corectitudine, că cei doi inculpaţi au încercat să ofere părţii vătămate diverse soluţii pentru acoperirea debitului, dar care nu au fost acceptate de către reprezentanţii părţii civile.
Ori, în condiţiile în care, înainte cu mai mult de un an, inculpaţii au depus diligenţe pentru acoperirea debitului, însă au fost refuzaţi, nu se poate vorbi de existenţa infracţiunii de înşelăciune.
Se mai reţine că partea vătămată a formulat plângerea penală împotriva inculpaţilor la data de 6 octombrie 1998, iar discuţiile pentru acoperirea debitului au fost declanşate de inculpat la începutul anului 1997, ceea ce demonstrează că inculpaţii nu au fost de rea credinţă şi nu au acţionat în scopul inducerii în eroare a părţii vătămate pentru a obţine un folos material injust.
Referitor la infracţiunea de fals în declaraţii s-a motivat că, în speţă, contractul de gaj nu respectă forma scrisă prevăzută de art. 478 C. com., iar declaraţia dată de inculpata Z.P. notarului public este reală, deoarece la acea dată bunul, instalaţia de preparat mixturi asfaltice, se afla în proprietatea SC P. SRL, notarul, potrivit prezumţiei absolute, neputând autentifica această declaraţie, în lipsa facturii referitoare la acel bun.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, inculpaţii M.C. şi Z.P., precum şi partea civilă SC V. SA Panciu.
Parchetul a criticat hotărârea cu privire la greşita achitare a inculpaţilor sub aspectul tuturor infracţiunilor deduse judecăţii şi la modul de suportare a cheltuielilor judiciare.
Partea civilă a criticat soluţia primei instanţe de respingere a pretenţiilor civile privitoare la despăgubirile băneşti pentru folosul de care a fost lipsită, respectiv dobânda bancară.
Inculpaţii, prin apelul formulat, au solicitat achitarea lor pentru infracţiunea de înşelăciune, pe considerentul că această faptă nu a existat.
Curtea de Apel Braşov, prin Decizia penală nr. 260/ Ap din 12 decembrie 2001, admite apelurile declarate de inculpaţi şi desfiinţează sentinţa numai în ce priveşte temeiul achitării acestora pentru infracţiunea de înşelăciune, soluţionarea acţiunii civile şi măsura asiguratorie a sechestrului.
Rejudecând în aceste limite, pentru infracţiunile prevăzute de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), pentru inculpatul M.C. şi, respectiv, prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), pentru inculpata Z.P., schimbă temeiul achitării din art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., în cel prevăzut de art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 346 alin. ultim C. proc. pen., a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă formulată de SC V. SA Panciu.
Totodată, a dispus, în baza art. 165 C. proc. pen., ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor inculpatului M.C.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Prin aceeaşi decizie au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de parchet şi de partea civilă.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că în cauză suntem în prezenţa nerespectării unor obligaţii strict comerciale, ceea ce rezultă din existenţa unor relaţii contractuale anterioare derulate fără incidente, existenţa unor deficienţe calitative ale mărfurilor livrate de partea civilă inculpatului M.C., faptul că inculpaţii au iniţiat discuţii cu partea vătămată pentru acoperirea debitului, iar aceasta a obţinut titlu executoriu pentru recuperarea prejudiciului prin formularea unor acţiuni în faţa instanţei civile.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi partea civilă SC V. Panciu.
Parchetul a criticat atât hotărârea primei instanţe, cât şi cea a instanţei de apel cu privire la greşita achitare a inculpaţilor sub aspectul tuturor infracţiunilor deduse judecăţii.
În ce priveşte partea civilă, aceasta a solicitat casarea deciziei atacate şi rejudecând cauza, obligarea inculpaţilor în solidar la 141.426,8 dolari S.U.A. şi 38.953 dolari S.U.A. reprezentând beneficiul nerealizat.
Examinându-se însă Decizia instanţei de apel, din oficiu, în lumina cauzelor de casare arătate în art. 3859 alin. (2) C. proc. pen., se constată că aceasta este afectată de cazul de casare înscris în art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen.
După cum s-a arătat, în apelul său, procurorul a criticat sentinţa cu privire la greşita achitare a inculpaţilor sub aspectul tuturor infracţiunilor deduse judecăţii.
Or, din partea expozitivă şi din dispozitivul deciziei atacate nu rezultă dacă instanţa de apel a examinat motivul prin care procurorul a susţinut că inculpaţii nu trebuiau achitaţi pentru infracţiunea de fals în declaraţii, respectiv fapta de instigare la această infracţiune.
Cum, potrivit art. 378 alin. (3) C. proc. pen., „instanţa de apel este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor de apel invocate", Decizia atacată este contrară legii, fiind supusă astfel cazului de casare înscris în art. 3859 alin. (1) pct. 171 din acelaşi cod.
Chiar dacă motivul de casare invocat de procuror, asupra căreia instanţa de apel a omis să se pronunţe, priveşte numai unele din infracţiunile deduse judecăţii, casarea deciziei urmează a fi totală şi nu doar parţială, atât în ce priveşte latura penală, cât şi cea civilă. Aceasta pentru că, între infracţiunile deduse judecăţii există o legătură atât de strânsă în speţă, fiind vorba şi de infracţiunea de înşelăciune săvârşită prin folosirea unui act fals, prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen., încât logic, de rezultatul verificării şi stabilirii dacă soluţia de achitare a inculpaţilor pentru infracţiunea de fals în declaraţii, respectiv, fapta de instigare la această infracţiune este sau nu corectă, depinde însăşi soluţionarea justă a cauzei, atât cu privire la elementele acestei variante speciale de înşelăciune, cât şi cu privire la rezolvarea acţiunii civile în cauză.
Astfel fiind, ambele recursuri urmează a fi admise pentru acest motiv, fără a mai fi necesară examinarea celorlalte motive de recurs, casându-se Decizia atacată, cu trimitere la aceeaşi curte de apel, spre rejudecarea apelurilor declarate în cauză.
Cu ocazia rejudecării, instanţa va analiza şi susţinerile recurenţilor care privesc fondul cauzei, întrucât această curte nu le mai verifică faţă de motivul de casare pentru care admite recursurile de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi partea civilă SC V. SA Panciu împotriva deciziei penale nr. 260/ Ap din 12 decembrie 2001 a Curţii de Apel Braşov, privind pe inculpaţii M.C. şi Z.P.
Trimite cauza pentru rejudecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, de inculpaţii M.C. şi Z.P. şi de partea civilă SC V. SA Panciu împotriva sentinţei penale nr. 180 din 7 iunie 2001 a Tribunalului Braşov, la Curtea de Apel Braşov.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1744/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 1746/2003. Penal. Art.174, 175,176 c.pen. Recurs → |
|---|
