ICCJ. Decizia nr. 182/2003. Penal. Art.174, 176 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTEDE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.182Dosar nr.2864/2003
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2004
Asupra recursurilorde faţă.
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.218 din 19 septembrie 2002, Tribunalul Mehedinţi a condamnat pe inculpatul C.I.F. pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art.174, art.175 lit.d, art.176 lit.a cu aplicarea art.99 C.pen., la 7 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art.192 alin.2 cu aplicarea art.99 C.pen., acelaşi inculpat a fost condamnat la 1 an închisoare.
În baza art.180 alin.2 cu aplicarea art.99 C.pen., inculpatul a mai fost condamnat la 3 luni închisoare, iar în baza art.33 şi 34 C.pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 6 luni închisoare, în condiţiile art.71 şi art.64 din acelaşi cod.
În baza art.174, art.175 lit.d, art.176 lit.a C.pen. cu aplicarea art.75 lit.c din acelaşi cod, a fost condamnat inculpatul I.V. la 15 ani închisoareşi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a şi b C.pen. pe timp de 3 ani după executarea pedepsei. S-au aplicat şi prevederile art.71 şi 64 C.pen.
Inculpatul a mai fost condamnat la 2 ani închisoare, în baza art.192 alin.2 cu aplicarea art.75 lit.c C.pen. şi la 4 luni închisoare, în baza art.180 alin.2 cu aplicarea art.75 lit.c C.pen.
În baza art.33 şi art.34 C.pen., s-a dispus ca inculpatul I.V. să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare, în condiţiile art.71 şi 64 C.pen. şi3 ani interdicţia drepturilor prevăzute de art.64 lit.a şi b C.pen.
S-a menţinut starea de arest a inculpaţilor. A fost dedusă detenţia începând de la 26 septembrie 2001 la zi, pentru ambii inculpaţi.
S-a luat act că partea vătămată C.A. nu s-a constituit parte civile în cauză, iar partea civilă C.C. a renunţat la despăgubirile solicitate.
Instanţa a reţinut că, în seara zilei de 11 septembrie 2001, în timp ce victima C.P.şi soţia sa C.A. se aflau într-o camera situată la parterul locuinţei lor, au auzit zgomote şi înjurături la adresa lor. La scurt timp, uşa locuinţei lor a fost spartă cu o secure, iar în cameră auintrat inculpaţii I.V. şi C.I. C.I. care s-a repezit la cei doi bătrâni, lovindu-i cu pumnii şi picioarele şi tăind cu securea pe C.P., la mâna stângă. Inculpatul I.V. a început să-i lovească cu diverse obiecte din încăpere. Astfel, iniţial a luat o oală cu care a lovit-o în cap pe C.A., apoi a luat o găleată plină cu apă lovindu-l pe C.P., găleată ce a ricoşat în pieptul soţiei acestuia. Ulterior a luat o scândură cu care a lovit-o peste mâini şi picioare pe C.A., timp în care celălalt inculpat C.I. a luat de afară un par lung de peste 2 metri cu care a continuat să-i lovească pe ambii bătrâni în diverse zone ale corpului. Când a obosit i-a dat parul inculpatului I.V. care le-a aplicat şi el soţilor C. nenumărate lovituri, C.A. fiind mai protejată deoarece şi-a acoperit faţa cu o pernă. Inculpaţii i-au lovit pe cei doi bătrâni, pe rând, până la ora 4 dimineaţa, cele mai grave lovituri fiindu-i aplicate lui C.P., pe care în cele din urmă, l-au dat jos din pat şi au jucat cu picioarele pe el. Deşi C.A. a strigat permanent după ajutor, nu a intervenit nimeni în apărarea lor.
Acţiunea celor doi inculpaţi a fost o răzbunare împotriva soţilor C., deoarece aceştia au vândut casa lui C.C., care locuia cu soţia şi cei doi copii la etajul I al locuinţei şi nu i-au dat-o lui C.I., care este nepotul A.C., sora lui C.P.
La data de 15 septembrie 2001 C.P. a fost transportat la Spitalul Judeţean Drobeta Turnu Severin, unde a decedat 10 zile mai târziu.
Raportul medico–legal al SML Mehedinţi atestă că moartea lui C.P. a fost violentă şi s-a datorat şocului traumatic şi hemoragic, consecinţa unui politraumatism, traumatism toracic forte cu multiple fracturi costale şi ruptura pulmonului drept. Leziunile au fost produse prin lovirea repetată cu un corp dur, lovituri aplicate din faţă, lateral stânga, lateral dreapta şi din spate.
Partea vătămată C.A. a suferit leziuni ce au necesitat 5-6 zile de îngrijiri medicale.
Inculpaţii au recunoscut că au fost în locuinţa soţilor C. pentru a le aduce o plasă cu alimente primite de la C.C., dar au negat săvârşirea faptelor. Inculpatul C.I.F. a recunoscut că s-a certat cu cei doi, pe care i-a îmbrâncit, dar a pretins că ar fi plecat imediat cu I.V., iar faptele ar fi fost săvârşite de C.C. şi rudele lui.
Din examinarea declaraţiilor martorilor audiaţi, ale părţii vătămate C.A., precum şi a declaraţiilor celor doi inculpaţi, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea tuturor infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată prin rechizitor.
Prin Decizia penală nr.243 din 29 2003, Curtea de Apel Craiova, secţia penală a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi şide inculpaţi împotriva sentinţei menţionate, pe care a desfiinţat-o pe latură penală.
A descontopit pedepsele, şi a condamnat pe inculpatul C.I.F. la 10 ani închisoare, în baza art.174, 175 lit.d, 176 cu aplicarea art.99 C.pen. A condamnat pe acelaşi inculpat la 1 an şi 6 luni închisoare, în baza art.192 alin.2 cu aplicarea art.99 şi art.13 C.pen. şi la 6 luni închisoare, în baza art.180 alin.2, art.99 şi art.13 C.pen. A constatat graţiată integral şi condiţionat pedeapsa de 6 luni închisoare în baza art.1 şi 7 din Legea nr.543/2002.
În baza art.33 şi 34 C.pen., instanţa de apel a dispus ca inculpatul C.I.F. să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare.
Referitor la inculpatul I.V., curtea de apel a dispus condamnarea sa la 20 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.174,175 lit.d, 176 lit.a şi art.75 lit.c C.pen. şi la 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a şi b C.pen..
În baza art.192 alin.2, cu aplicarea art.75 lit.c şi art.13 C.pen., acelaşi inculpat a fost condamnat la 3 ani închisore.
În baza art.180 alin.2 cu aplicarea art.75 lit.c şi art.13 C.pen., inculpatul I.V. a fost condamnat la 1 an închisoare, iar în baza art.1 şi 7 din Legea nr.543/2002, a fost graţiată integral şi condiţionat această pedeapsă.
În baza art.33 şi 34 C.pen., s-a dispus ca inculpatul I.V. să execute pedeapsa cea mai grea de 20 ani închisoareşi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a şi b C.pen. A fost dedusă detenţia pentru cei doi inculpaţi de la 19 septembrie 2002 la zi, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Împotriva deciziei, au declarat recurs ambii inculpaţi, solicitând achitarea lor întrucât o altă persoană ar fi vinovată de săvârşirea faptelor (C.C.), iar în subsidiar, s-a invocat cazul prevăzut de art.3859 pct.14 C.proc.pen., solicitându-se reducerea pedepselor.
Examinând recursurile, Înalta Curte Constată că sunt nefondate pentru considerentele care urmează:
Ambele instanţe au reţinut corect starea de fapt, iar instanţa de apel a aplicatpedepse bine individualizate în raport cu prevederile art.72 C.pen.
Astfel, instanţele au reţinut pe baza tuturor probelor administrate vinovăţia ambilor inculpaţi în săvârşirea infracţiunilor de omor deosebit de grav, violare de domiciliu şi lovire, fapte recunoscute parţial şi de inculpaţi.
Începând cu procesul verbal din 5 septembrie 2001 (prin care este consemnat denunţul făcut de M.M.), plângerea şi declaraţiile părţii vătămate C.A., procesul verbal de cercetare la faţa locului, planşele foto, declaraţiile martorelor M.M. şi M.I.M., precum şi a altor martori şi terminând cu declaraţiile date de cei doi inculpaţi prin care recunosc prezenţa lor în locuinţa soţilor C. şi chiar unele conflicte cu aceştia, dar neagă participarea lor la omorârea victimei , toate probele conduc la concluzia vinovăţiei ambilor inculpaţi în săvârşirea faptelor.
Astfel, deşi iniţial inculpatul Istodor a negat prezenţa sa la locul faptei, în declaraţia dată la 11 februarie 2002, revine asupra acestor afirmaţii, acuzându-l pe inculpatul C.I. şi pretinzând că a intervenit doar pentru a-l opri pe acesta să-l mai lovească pe C.P. cu picioarele. A mai recunoscut că a lovit-o pe soţia acestuia tot pentru a-l scoate din casă pe cel de al doilea inculpat.
Inculpaţii s-au mai apărat afirmând că fapta de omor deosebit de grav ar fi fost săvârşită de C.C., dar nu au dovedit aceste afirmaţii.
Or, potrivit art.69 C.proc.pen., declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Împrejurarea că partea vătămată C.A. a depus la dosar în instanţa de fond un memoriu, prin care revenit asupra declaraţiilor date în timpul urmăririi penale, precizând că o altă persoană (C.C.),l-a dat jos din pat pe soţul său şi l-a călcat în picioare, nu poate fi luată în considerare, schimbarea declaraţiei nefiind justificată. Pe de altă parte, chiar prin acest memoriu partea vătămată nu îi exonerează pe inculpaţi de vinovăţie, precizând că, după ce au fost bătuţi de inculpaţi, ar fi venit cea de a treia persoană care l-ar fi agresat mai grav pe C.P.
C.C. nu a fost trimis în judecată penală, aşa încât instanţele de judecată nu puteau stabili, eventual, şi vinovăţia acestuia.
Totodată, atitudinea inculpaţilor a fost de la început nesinceră, ei încercând să inducă în eroare organele de urmărire penală şi de judecată pentru a scăpa de răspundere penală.
Înalta Curte reţine că acest prim motiv de recurs invocat de ambii inculpaţi (art.3859 pct.12 C.proc.pen.) este nefondat.
Şi motivul de recurs subsidiar vizând cazul prevăzut de art.3859 pct 14 C.proc.pen. este nefondat. Înalta Curte constată că pedepsele au fost corect individualizate, în raport cu prevederile art.72 C.pen., avându-se în vedere atât gravitatea faptelor (îndeosebi a infracţiunii de omor deosebit de grav, săvârşit prin cruzimi, care a avut ca urmare decesul unei persoane, rudă cu unul dintre inculpaţi),pericolul social al infractorilor (persoane violente şi nesincere), precum şi împrejurările care atenuează(minoritatea prev. de art.99 C.pen. pentru inculpatul C.I.F., şi art.13 C.pen. pentru ambii inculpaţi) sau agravează răspunderea penală (săvârşirea infracţiunii de către un infractor major împreună cu un minor, prevăzută de art.75 lit.c C.pen., vizând pe inculpatul I.V.).
Pentru argumentele expuse, recursurile inculpaţilor vor fi respinse ca nefondate.
Conform art.88 C.pen., se va deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 25 septembrie 2001 la zi.
Conform art.192 alin.(2) C.proc.pen., recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de câte 1.500.000 lei, din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.I.F. şi I.V. împotriva deciziei penale nr.243 din 29 mai 2003 a Curţii de Apel Craiova.
Deduce din pedepsele aplicate inculpatului, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 25 septembrie 2001 la 14 ianuarie 2004.
Obligă pe recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 ianuarie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 1819/2003. Penal. Art.254 alin.1 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1820/2003. Penal → |
|---|
