CSJ. Decizia nr. 1817/2003. Penal. Art.197 alin.3 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1817/2003
Dosar nr. 5021/2002
Şedinţa publică din 9 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 127 din 11 iunie 2002 a Tribunalului Buzău, inculpatul minor A.B.D. a fost condamnat la câte un an închisoare (două pedepse) pentru infracţiunile prevăzute de art. 200 alin. (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 99, 74, art. 76 şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi respectiv art. 197 alin. (3) cu aplicarea art. 99 şi art. 74 şi art. 76 C. pen., urmând să execute conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., pedeapsa de un an închisoare, din care s-a dedus reţinerea de o zi (20 iulie 2001).
Totodată, tribunalul a luat act că părţile vătămate nu s-au constituit părţi civile şi l-a obligat pe inculpat la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut în fapt că inculpatul, în vara anului 2000, a invitat acasă pe partea vătămată G.C., minor în etate de 8 ani, căruia i-a propus să aibă relaţii sexuale anale, dar după ce s-a dezbrăcat, acesta a fugit. Ulterior, la câteva zile, inculpatul a invitat din nou pe partea vătămată la locuinţa sa şi a întreţinut cu acesta raport sexual anal.
În luna iulie 2001, inculpatul a întreţinut un alt raport sexual anal cu minorul G.C.I, în etate de 3 ani.
Prin Decizia penală nr. 450 din 4 octombrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, inculpatul A.B.D. şi reprezentantul părţilor vătămate minore, G.A., referitor la modul de individualizare a pedepsei.
Împotriva acestei decizii, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a declarat recurs reiterând motivele din apel referitoare la pedeapsa pe care o consideră blândă, temei de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Recursul declarat nu este fondat.
Din examinarea hotărârilor pronunţate în cauză şi a lucrărilor dosarului rezultă că instanţele, întemeindu-se pe probele administrate, au stabilit şi reţinut corect starea de fapt şi vinovăţia inculpatului şi, de asemenea, au dat o corespunzătoare încadrare juridică faptelor penale comise.
De asemenea, la aplicarea pedepsei, instanţele au avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în care sens au ţinut seama atât de gradul sporit de pericol social al infracţiunilor comise (3 acte infracţionale), dar şi de datele care caracterizează persoana inculpatului (minor, îngrijit şi crescut de bunica maternă de la vârsta de 2 luni, deoarece a fost abandonat de părinţi şi care i-a asigurat o pregătire şcolară corespunzătoare, nu a mai comis fapte penale), astfel că pedeapsa stabilită în limitele prevăzute de lege, cu executare în regim de deţinere, este de natură să asigure reeducarea sa şi să prevină comiterea altor infracţiuni.
În consecinţă, urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat de parchet.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpatului se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împotriva deciziei penale nr. 450 din 4 octombrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, privind pe inculpatul A.B.D.
Onorariul de avocat în sumă de 300.000 lei pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1815/2003. Penal. Strămutare. Strămutare | CSJ. Decizia nr. 1819/2003. Penal. Art.254 alin.1 c.pen. Recurs → |
|---|
