CSJ. Decizia nr. 1815/2003. Penal. Strămutare. Strămutare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1815/2003
Dosar nr. 4355/2003
Şedinţa publică din 9 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 175 din 13 iunie 2002, Tribunalul Argeş a condamnat, printre alţii, inculpatul G.C. la 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Prin aceeaşi sentinţă, s-a prelungit arestarea preventivă a inculpatului şi a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, în seara zilei de 3 noiembrie 2001, partea vătămată V.F., după terminarea programului de lucru la S.C. L. S.A. Câmpulung, cu sediul în comuna Schitu Goleşti, judeţul Argeş, însoţită de numitul S.V., cu care de obicei parcurgea traseul către casă, s-au oprit la unitatea comercială din comuna Schitu Goleşti, pentru ca martorul să-şi cumpere un pachet de ţigări. În aceeaşi unitate, se aflau şi inculpaţii G.C. şi G.P.M. care văzând-o pe partea vătămată au luat hotărârea de a o determina să întreţină cu ei relaţii sexuale.
După ce, cei doi au părăsit localul, inculpaţii i-au urmărit şi i-au ajuns din urmă, au încadrat-o pe partea vătămată cu intenţia de a o determina să rămână pe loc, astfel că aceasta s-a speriat i-a rugat să o lase în pace, însă inculpatul G.C. a agresat-o lovind-o cu pumnul în faţă. În aceste condiţii, partea vătămată a scos din geantă un telefon mobil care nu mai avea unităţi pe cartelă pentru a fi folosit, cerându-i numitului S.V. să apeleze organele de poliţie, moment în care inculpatul G.C. i-a luat din mână telefonul, fără ca martorul să poată interveni.
Faţă de poziţia agresivă a celor doi inculpaţi, S.V. a apelat la ajutorul numitului M.L., care a venit la locul unde se afla partea vătămată imobilizată de către cei doi, solicitându-le să o lase în pace, că astfel îi va lovi cu toporul pe care-l avea asupra sa, împrejurare în care inculpaţii au lăsat-o pe partea vătămată.
În drum spre gară, G.C. a agresat-o din nou, pe partea vătămată, iar ajunşi la gară cei doi martori împreună cu partea vătămată au mers la impiegatul de mişcare rugându-l să le permită să dea un telefon, însă acest lucru nu s-a realizat, întrucât telefonul nu funcţiona, încât numitul M.L. a plecat considerând că partea vătămată este în siguranţă, iar martorul S.V. a ieşit din incinta gării, inculpaţii rămânând afară lângă uşa de intrare.
În momentul în care, V.F. a rămas singură a fost imobilizată din nou de către inculpaţi şi trasă în direcţia dorită de ei. Partea vătămată, pentru a scăpa, a reuşit să scoată haina pe care a abandonat-o în mâinile inculpaţilor împreună cu geanta pe care o avea pe umăr, astfel că haina a fost aruncată de G.C. pe o bancă din apropiere. Acesta a oprit geanta din care au luat o bancnotă de 500.000 lei, pentru ca apoi să abandoneze geanta.
Telefonul mobil sustras de către inculpaţi şi suma de 500.000 lei au fost găsite de către organele de poliţie.
Împotriva acestei decizii penale au declarat apel recurentul şi condamnatul în cauză G.P.M.
S-a susţinut într-un prim motiv de apel că în cauză se impune casarea hotărârii şi aplicarea prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) şi a art. 181 C. proc. pen., întrucât fapta nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni.
În cea de-a doua critică a cerut aplicarea circumstanţelor atenuante şi reducerea pedepsei.
Inculpatul G.C., a cerut schimbarea încadrării juridice a faptei de tâlhărie în infracţiunea de tăinuire.
Cea de-a doua critică vizează greşita individualizare a pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 247/ A din 24 septembrie 2002, Curtea de Apel Piteşti a admis apelurile declarate, a desfiinţat sentinţa penală numai cu privire la cuantumul pedepselor aplicate, în sensul că le-a redus de la 10 ani închisoare la 6 ani închisoare pentru inculpatul recurent G.C. şi de la 8 ani închisoare la 5 ani închisoare pentru condamnatul în cauză G.P.M.
S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate şi s-a dedus din pedeapsă, perioada executată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul G.C. În primul motiv de recurs s-a cerut schimbarea încadrării juridice a faptei de tâlhărie în tăinuire, iar în subsidiar în complicitate la infracţiunea de tâlhărie.
Într-un subsidiar îndepărtat, reţinând contribuţia minimă a inculpatului la săvârşirea infracţiunii s-a cerut reducerea pedepsei.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Susţinerea sa, potrivit căreia activitatea sa la săvârşirea faptei ar trebui caracterizată drept tăinuire sau complicitate nu poate fi primită, deoarece prin modul în care a acţionat, respectiv agresiunea faţă de V.F. pe care a lovit-o cu pumnul peste faţă şi i-a luat din mână telefonul mobil şi ulterior după o nouă imobilizare din care aceasta a reuşit să scape, acelaşi inculpat a oprit geanta din care a fost sustrasă suma de 500.000 lei cum, de altfel, declară constant martorii S.V. şi M.L., dovedesc implicarea efectivă şi directă a inculpatului în săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, care prin violenţă a deposedat-o de bunurile arătate.
Ca atare, activitatea lui fiind atât materială, cât şi morală proprie unui autor şi nu a unui tăinuitor sau complice, astfel cum a susţinut în acest sens inculpatul, motivele de recurs fiind schimbarea încadrării juridice a faptei sunt neîntemeiate.
Referitor la dozarea pedepsei aplicate, instanţa de apel a apreciat, în mod corect pericolul social al faptei, cât şi datele ce caracterizează persoana inculpatului.
Ca atare, pedeapsa de 6 ani închisoare nu poate fi considerată severă şi cu atât mai puţin exagerată, din moment ce, pentru faptele comise textul incriminator prevede posibilitatea aplicării unui maxim de până la 20 ani închisoare.
În consecinţă, pentru considerentele sus-arătate, Curtea, potrivit prevederilor art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C.
Se va computa din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 4 noiembrie 2001 la zi.
Văzând şi prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C. împotriva deciziei penale nr. 247/ A din 24 septembrie 2002 a Curţii de Apel Piteşti.
Compută din pedeapsă, durata arestării preventive a inculpatului de la 4 noiembrie 2001, la 9 aprilie 2003.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1814/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 1817/2003. Penal. Art.197 alin.3 c.pen. Recurs → |
|---|
