CSJ. Decizia nr. 1853/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1853/2003
Dosar nr. 5328/2001
Şedinţa publică din 10 aprilie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 4771 din 17 decembrie 1997, Judecătoria Timişoara, a condamnat pe inculpaţii:
- A.S.M. la 3 ani şi 6 luni închisoare şi pe
- G.J. la 3 ani închisoare, ambii pentru infracţiunea de contrabandă, prevăzută de art. 72 lit. a) din Legea nr. 30/1978, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- F.M. şi
- A.S.H. la câte 2 ani şi 6 luni închisoare fiecare, pentru complicitate la infracţiunea de contrabandă, prevăzută de art. 26, raportat la art. 72 lit. a) din Legea nr. 30/1978.
Totodată, inculpaţii A.S.M. şi G.J. au mai fost condamnaţi fiecare la câte 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de rupere de sigilii, prevăzută de art. 243 alin. (1) C. pen., câte un an închisoare, pentru infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen. şi câte un an închisoare, pentru uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., iar inculpaţii F.M. şi A.S.H. la câte un an închisoare fiecare, pentru fals material în înscrisuri oficiale [(art. 288 alin. (1) C. pen.)] şi uz de fals (art. 291 C. pen.), toate cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), pedepse constatate graţiate conform art. 1 din Legea nr. 137/1997.
Inculpaţii au fost obligaţi să plătească în solidar, părţii civile Direcţia Regională a Vămilor Timişoara, o sumă de bani cu titlu de despăgubiri şi penalităţi de întârziere de la 14 august 1995, până la achitarea prejudiciului.
S-a reţinut că, în perioada februarie – martie 1994, inculpaţii A.S.M. şi G.J., fiind ajutaţi de coinculpaţii F.M. şi A.S.H., prin falsificarea documentelor contabile, au introdus fraudulos în ţară diverse cantităţi de ţigări, producând Direcţiei Regionale a Vămilor o pagubă de 1.479.970.198 lei.
Tribunalul Timiş, prin Decizia nr. 1148 din 28 septembrie 1998, admiţând apelurile declarate de procuror, inculpaţi şi de o parte civilă (S.C. A.B.C. N.D. S.R.L. Timişoara, în prezent S.C. P. A.B.C. S.R.L.) a redus pedepsele aplicate inculpaţilor la câte 2 ani închisoare şi conform art. 81 şi art. 82 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării acestora.
În temeiul art. 170 C. proc. pen., a dispus restituirea către partea civilă a unei cantităţi de ţigări, iar dacă aceasta nu este posibilă în natură, să i se plătească contravaloarea bunurilor la preţul actualizat.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia nr. 8848 din 31 mai 1999 a admis recursul declarat de partea civilă S.C. A.B.C. N.D. S.R.L. Timişoara şi a trimis dosarul spre rejudecare Judecătoriei Timişoara, pentru a fi introdusă în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente, Ministerul Finanţelor Publice.
Totodată, au fost respinse recursurile declarate de procuror şi de către inculpaţii A.S.M. şi G.J.
Judecătoria Timişoara, prin sentinţa atacată cu recurs în anulare (nr. 1872 din 12 iunie 2000) a introdus în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Timiş care, în baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., a obligat-o să plătească părţii civile recurente o sumă de bani cu titlu de despăgubiri.
De asemenea, Ministerul Finanţelor a fost îndreptăţit să ridice de la C.E.C. Timişoara diverse sume de bani consemnate la dispoziţia instanţei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că partea civilă, la data de 22 aprilie 1994, a cumpărat de la inculpaţi cu forme legale şi cu acte înregistrate în evidenţa contabilă la mai multe cartuşe de ţigări care i-au fost lăsate în custodie.
Ulterior, la 21 iunie 1994, lucrătorii de poliţie au ridicat întreaga cantitate de ţigări de la partea civilă care le-a avut în custodie şi le-a predat altei societăţi comerciale pentru valorificare.
S-a concluzionat că Ministerul Finanţelor reprezintă statul ca subiect de drepturi şi obligaţii în raporturile juridice şi ca atare, are calitate procesuală pasivă.
Tribunalul Timiş a respins apelurile declarate de procuror şi de partea responsabilă civilmente Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Timiş, iar Curtea de Apel Timişoara a respins recursul declarat de aceeaşi parte responsabilă civilmente (deciziile nr. 1872/2000 şi, respectiv nr. 326/2001).
Împotriva acestor hotărâri, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, considerând că nu sunt legale sub aspectul modului de soluţionare a laturii civile.
În acest sens, s-a susţinut că, în mod greşit prima instanţă a introdus în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente Ministerul Finanţelor Publice şi obligată la plata unor despăgubiri.
Recursul în anulare este fondat.
Potrivit art. 24 alin. (3) C. proc. pen., persoana chemată în procesul penal să răspundă, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta învinuitului sau inculpatului se numeşte parte responsabilă civilmente.
De asemenea, conform art. 16 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., introducerea în procesul penal a persoanei responsabile civilmente poate avea loc la cerere sau din oficiu, fie în cursul urmăririi penale, fie în faţa instanţei de judecată până la citirea actului de sesizare.
Persoana responsabilă civilmente poate interveni în procesul penal până la terminarea cercetării judecătoreşti, la prima instanţă luând procedura din stadiul în care s-a aflat în momentul intervenţiei.
Ca atare, partea responsabilă civilmente răspunde din punct de vedere civil pentru fapta altuia, respectiv a inculpatului prin care a cauzat un prejudiciu material.
Prin urmare, va exista răspunderea părţii responsabile civilmente, numai dacă se stabileşte că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru existenţa răspunderii civile proprii a inculpatului.
În sfârşit, o altă condiţie importantă în vederea atragerii răspunderii pentru altul, este aceea a preexistenţei anumitor raporturi, expres prevăzute de lege între autorul faptei ilicite şi el chemat să răspundă civil pentru acesta.
Dispoziţiile legale în vigoare care instituie şi reglementează răspunderea civilă pentru fapta altuia, determinând implicit calitatea de parte responsabilă civilmente a celui astfel răspunzător sunt cuprinse în art. 1000 C. civ., art. 32 lit. d) C. fam., precum şi Legea nr. 22/1969 şi Legea nr. 136/1995.
Analizând aceste dispoziţii şi hotărârile atacate cu recurs în anulare, se constată că nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de aceste norme legale.
Astfel, introducerea în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente a Ministerului Finanţelor Publice nu a fost făcută înainte de citirea actului de sesizare ci, cu ocazia folosirii căii de atac a recursului.
În atare situaţie, au fost vătămate interesele acesteia, deoarece nu a avut posibilitatea să administreze probe în primă instanţă şi apel pentru a dovedi că nu are această calitate procesuală şi că partea civilă respectivă nu a fost un cumpărător de bună-credinţă.
Semnificativă este împrejurarea că în primă instanţă şi în apel, partea civilă nu a cerut introducerea în cauză a părţii responsabile civilmente ci, doar a solicitat restituirea ţigărilor confiscate, deoarece s-a considerat „cumpărător de bună-credinţă”.
În acest sens, Tribunalul Timiş, admiţând apelul declarat de parte civilă a făcut aplicarea art. 170 C. proc. pen. şi a dispus restituirea bunurilor aflate în custodie la o altă societate comercială.
Totodată, fără o verificare temeinică a hotărârilor, instanţele au reţinut numai faptul că partea civilă a cumpărat, cu forme legale, aceste ţigări de la o societate aparţinând inculpatului A.S.H. care este ginerele patronului părţii civile.
În atare situaţie, instanţele nu au verificat condiţiile în care au fost întocmite actele şi nu au ţinut seama de relaţiile dintre părţi.
Pe de altă parte, acţiunea civilă poate fi exercitată atunci când, prin infracţiune a fost lezat un drept subiectiv sau un interes legitim şi s-a cauzat o pagubă materială.
De asemenea, acţiunea civilă aparţine oricărei persoane care a suferit un prejudiciu prin infracţiune şi se poate exercita nu numai împotriva celor care au săvârşit fapta penală ci, şi contra părţilor civilmente responsabile sau a moştenitorilor acestora.
În speţă, pe de o parte, între acţiunea inculpaţilor ce au comis infracţiunea de contrabandă şi prejudiciul reclamat de partea civilă nu există nici un raport de cauzalitate, iar pe de altă parte, fapta poliţiştilor care au luat bunurile din custodia acelei părţi civile şi le-au predat pentru valorificare unei alte societăţi comerciale, nu face obiectul acestui proces penal.
Mai mult, Ministerul Finanţelor Publice nu poate răspunde în calitate de parte responsabilă civilmente pentru faptele unor persoane ce nu au fost trimise în judecată.
Este adevărat că, în sens larg, Ministerul Finanţelor Publice, aşa cum au reţinut instanţele, reprezintă statul în litigiile cu persoanele fizice sau juridice, însă în procesul penal poate răspunde în calitate de parte responsabilă civilmente numai pentru pagubele provocate pentru fapta inculpaţilor, ceea ce presupune existenţa unui raport de prepuşenie în condiţiile art. 1000 alin. (3) C. civ.
În speţă, nu există nici un raport de cauzalitate între fapta inculpaţilor şi prejudiciul produs părţii civile şi ca atare, acţiunea civilă promovată de aceasta nu este admisibilă în acest proces penal.
Pentru eventualele pagube produse prin fapta poliţiştilor, partea păgubită avea calea unei acţiuni civile separate.
Admiţând totuşi că Ministerul Finanţelor Publice ar fi avut calitatea de parte responsabilă civilmente, trebuia să fie introdus în cauză până la citirea actului de sesizare a instanţei.
Obligând Ministerul Finanţelor Publice ca în calitate de parte responsabilă civilmente să plătească despăgubiri fără a avea calitatea respectivă, instanţele au pronunţat hotărâri nelegale.
În consecinţă, recursul în anulare urmează să fie admis şi înlăturate dispoziţiile referitoare la introducerea în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente a Ministerului Finanţelor Publice şi la obligarea acesteia la plata către partea civilă a unei sume de bani cu titlu de despăgubiri.
Onorariul apărătorului din oficiu, va fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei nr. 1872 din 12 iunie 2000 a Judecătoriei Timişoara, deciziei nr. 804 din 17 noiembrie 2000 a Tribunalului Timiş şi deciziei nr. 326 din 12 aprilie 2002 a Curţii de Apel Timişoara, privind pe inculpaţii A.S.M., G.J., F.M. şi A.S.H.
Casează hotărârile atacate numai cu privire la greşita soluţionare a laturii civile prin introducerea în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente a Ministerului Finanţelor Publice, Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Timiş şi obligarea acesteia la plata sumei de 2.270.245.059 lei cu titlu de despăgubiri către partea civilă S.C. P. A.B.C. S.R.L. Timişoara, dispoziţii pe care le înlătură.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu în sumă de 450.000 lei, va fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1852/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 1854/2003. Penal → |
|---|
