CSJ. Decizia nr. 1901/2003. Penal. Art.257 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1901/2003
Dosar nr. 4785/2002
Şedinţa publică din 15 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul întocmit la data de 16 ianuarie 2002 de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, secţia de combatere a corupţiei şi a criminalităţii organizate, a fost trimisă în judecată inculpata V.M. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.
În fapt s-a reţinut că, în cursul lunilor august – septembrie 2000, numitul B.I.G., zis „G.” din comuna Godineşti, jud. Gorj, s-a străduit să găsească o persoană influentă care să intervină pentru obţinerea unor acte medicale prin care să dovedească că fiul său B.G.G., zis „E” (arestat preventiv la 31 iulie 2000, în dosarul nr. 797/P/2000 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj pentru tentativă de omor) a suferit leziuni şi că, în realitate, a fost victima conflictului pentru care este cercetat, sperând să fie pus în libertate.
În acest scop, B.I.G. s-a plâns şi fostului său consătean D.T. (cu ultimul domiciliu în municipiul Tg. Jiu, proprietar al unor buticuri în localităţile Tg. Jiu şi Rovinari, precum şi lăutar cunoscut în zonă) rugându-l să-i recomande pe cineva care îl poate ajuta, relatându-i că fiul său a suferit leziuni grave, stare în care a fost încarcerat.
D.T. i-a promis că va discuta cu acea persoană pe care o cunoaşte, precizându-i că va merge mai întâi să vorbească cu o persoană (fără să spună numele, funcţia sau instituţia unde lucrează) şi că încearcă să-i stabilească o întrevedere pentru ziua următoare.
Întrucât locuia la ţară, B.I.G. l-a dus pe D.T. la apartamentul norei sale, B.R. (soţia fiului arestat) din municipiul Tg. Jiu pentru a i-o prezenta, stabilind ca aceasta să-l însoţească şi să discute cu persoana cunoscută de D.T.
Înainte de a părăsi apartamentul lui B.R., D.T. le-a sugerat acesteia şi socrului ei că ar fi bine să-i dea ceva bani să cumpere un cadou persoanei la care va interveni, pentru că nu se poate duce „cu mâna goală”.
Primind suma de un milion lei de la B.R., în aceeaşi zi, în jurul orei 17,00, D.T. s-a deplasat la domiciliul inculpatei V.M., care în acea perioadă era prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru, dar locuia în municipiul Tg. Jiu şi care l-a primit în bucătăria apartamentului său. D.T. i-a expus motivul vizitei, respectiv situaţia arestatului B.G.G. aşa cum îi fusese prezentată de familia acestuia şi a rugat-o să o primească şi să discute cu soţia arestatului, să vadă dacă poate să o ajute în vreun fel. Totodată, D.T. i-a dat inculpatei suma de un milion lei, scuzându-se că nu a ştiut ce cadou să-i cumpere din partea familiei B. Se susţine că inculpata a primit suma oferită, a acceptat ca D.T. să vină împreună cu soţia arestatului în seara următoare, dar ca aceasta să mai aducă încă 5 milioane lei, promiţând că îi va ajuta.
În aceeaşi seară, D.T. a comunicat familiei B. rezultatul întrevederii şi i-a sfătuit să facă rost de suma pretinsă şi să i-o ducă în dimineaţa următoare inculpatei, ocazie cu care le va face cunoştinţă cu aceasta.
A doua zi dimineaţă, D.T. i-a dus cu autoturismul său pe B.I.G. şi B.R. la blocul în care locuia inculpata, ajungând în momentul în care aceasta coborâse din bloc pentru a pleca la serviciu. După ce D.T. i-a prezentat persoanele care îl însoţeau, ca fiind cele despre care îi vorbise în seara precedentă, B.I.G. i-a înmânat inculpatei plicul cu 5 milioane lei, iar aceasta l-a primit, l-a băgat în geantă şi le-a comunicat să vină seara, să discute cazul, motivând că se grăbeşte să ajungă la serviciu. După plecarea inculpatei, D.T. le-a precizat că persoana cu care s-au întâlnit este procuror la Motru şi se numeşte d-na V.M.
În aceeaşi seară, D.T. împreună cu B.R. s-au prezentat la domiciliul inculpatei care i-a primit în bucătăria apartamentului, au discutat cazul arestatului, iar B.R. a întrebat-o pe inculpată dacă poate opera retragerea plângerii victimei, situaţie în care ar fi dispusă să-şi vândă apartamentul şi să despăgubească victima cu suma pretinsă. Se susţine că inculpata i-a explicat că soţul său va fi pedepsit pentru fapta în sine, dar că o să vorbească cu medicul penitenciarului să-l examineze pe soţul ei şi să emită acte medicale care să-i fie de ajutor la soluţionarea cauzei. La rândul lui, B.I.G. care nu a fost prezent la discuţie, relatează că într-una din zilele următoare a căutat-o pe inculpată la domiciliu şi aceasta l-a asigurat că a vorbit cu doctorul, colonel M. de la Penitenciarul Tg. Jiu şi care ştie ce acte trebuie să întocmească.
La data de 6 septembrie 2001, D.T. a aflat că a fost citat pentru audiere la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie şi în aceeaşi zi a căutat-o pe B.R. care i-a spus că inculpata nu i-a ajutat şi nici nu le-a restituit suma de 6 milioane lei. În aceeaşi seară D.T. a mers la domiciliul inculpatei, reproşându-i că a luat bani familiei B. şi nu i-a ajutat în nici un mod, moment în care aceasta l-a asigurat că a doua zi, 4 septembrie 2001, după orele 16,00, va restitui banii, suma urmând să o aducă la magazinul martorului din P-ţa 9 Mai din municipiul Tg. Jiu.
Conform înţelegerii, în după-amiaza zilei de 4 septembrie 2001, inculpata s-a prezentat la magazinul martorului D.T. şi a restituit suma de 6 milioane lei familiei B., chemată în acest scop, prin intermediul martorei Z.P.
Martora B.R. a precizat că din suma primită de la inculpată a plătit 3 milioane lei în contul cotelor de întreţinere restante, iar restul pentru a cumpăra rechizite şcolare fiicei sale, la început de an şcolar.
În finalul rechizitoriului se arată că inculpata nu a recunoscut fapta, care a fost însă dovedită cu declaraţiile martorilor, procesele verbale de confruntare şi copia chitanţei emisă de Asociaţia de proprietari, care constituie infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.
Prin sentinţa penală nr. 12 din 5 septembrie 2002, Curtea de Apel Craiova a achitat inculpata pentru infracţiunea de trafic de influenţă în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., apreciind că fapta nu există.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut în fapt că, după arestarea fiului său, B.G.G. la data de 31 iulie 2000, tatăl acestuia, B.I.G. a discutat cu martorul D.T., dacă-l poate ajuta în legătură cu situaţia fiului, în sensul de a fi pus în libertate, iar acesta i-a promis ajutorul, urmând să ţină legătura cu nora martorului, numita B.R. Ulterior, martorul D.T. a mers la domiciliul martorei şi în prezenţa lui B.I.G. a afirmat că a găsit persoana potrivită, solicitând acestora suma de un milion lei pentru a nu merge „cu mâna goală”, sumă pe care a primit-o de la B.R., banii fiind împrumutaţi de la o vecină, după cum a susţinut aceasta. În seara următoare, D.T. şi B.R. s-au deplasat la domiciliul inculpatei, care cunoscându-l pe D.T., i-a primit în apartament, respectiv în bucătărie, ocazie cu care martora i-a cerut inculpatei „un sfat în legătură cu băiatul care a fost lovit” în sensul că, dacă îl despăgubeşte şi acesta îşi retrage plângerea, soţul său v-a fi pus în libertate. Inculpata i-a răspuns că nu poate fi pus în libertate, deoarece este vorba de „fapta în sine”, o infracţiune gravă „oricum face puşcărie”.
Instanţa de fond a apreciat că, în legătură cu această primă activitate, rechizitoriul greşit a reţinut ca fiind dovedit faptul că inculpata l-ar fi primit pe martorul D.T. într-o altă vizită, în prealabil, ocazie cu care ar fi primit suma de un milion lei pe care acesta o primise la rândul său de la familia B., că D.T. i-ar fi relatat pe scurt situaţia arestatului, iar inculpata ar fi acceptat să poarte o discuţie cu martorii B.I.G. şi B.R., în seara următoare, dar să mai aducă suma de 5 milioane lei.
Se motivează în sensul că, susţinerile martorilor B.I.G. şi B.R., cu privire la acest aspect, se bazează pe cele relatate de martorul D.T., numai că acesta în aproape toate declaraţiile, susţine că suma de un milion lei s-ar fi dat în prezenţa martorei B.R., cu ocazia vizitei făcută împreună cu acesta la domiciliul inculpatei, ba mai mult, suma ar fi fost dată chiar de martoră.
Făcând referire la contradicţiile existente între declaraţiile celor trei martori, B.I.G., B.R. şi D.T. şi la faptul că, în faţa instanţei aceştia au arătat că niciodată nu au auzit-o pe inculpată să solicite vreo sumă de bani, instanţa a concluzionat că inculpata nu a pretins şi nu a primit suma de un milion lei şi nici vreo altă sumă. A reţinut însă că, martorul D.T. a primit suma de un milion lei de la familia B. şi i-a făcut să creadă pe aceştia că a avut o discuţie prealabilă cu inculpata, că i-a dat suma de bani, iar inculpata a promis să o ajute pe martora B.R. în legătură cu soţul său.
Cu privire la faptul că inculpata ar fi promis martorei B.R., cu ocazia vizitei făcută în domiciliul său cu D.T., că va vorbi cu medicul penitenciarului să-l examineze pe soţul ei şi să emită acte medicale care să-i fie de ajutor la soluţionarea cauzei, instanţa de fond a reţinut că nu au suport în probatoriile administrate. Susţinerile martorei B.R. s-a apreciat ca fiind infirmate de martorul M.G., medicul penitenciarului şi celelalte probe administrate în faza de cercetare judecătorească, cu atât mai mult cu cât, arestatul fusese examinat şi expertizat medical încă de la data de 8 august 2000, deci anterior lunii septembrie 2000, când se pretinde că inculpata a săvârşit fapta.
În ceea ce priveşte cea de-a doua activitate descrisă şi reţinută în rechizitoriu, în sensul că inculpata ar fi pretins şi primit suma de 5 milioane lei de la familia B. într-o dimineaţă în faţa imobilului în care locuieşte, iar ulterior ar fi restituit-o, instanţa de fond a reţinut că suma nu a fost pretinsă şi nici primită de inculpată, iar restituirea nu a avut loc. S-au avut în vedere contradicţiile existente în declaraţiile date de cei 3 martori, B.G., B.R. şi D.M., cu privire la persoana de la care inculpata a pretins banii, persoana care a înmânat plicul inculpatei, discuţiile ce au avut loc cu prilejul predării plicului inculpatei, provenienţa sumei de 5 milioane lei, mijloacele de transport folosite de inculpată în ziua primirii plicului şi în ziua restituirii sumei, discuţiile purtate cu ocazia restituirii banilor, ca şi declaraţiile martorilor N.G., H.T., L.I., Z.P., G.F. şi D.T. junior.
În raport de declaraţiile martorilor L.I., D.T. junior şi D.T. senior, în sensul că martorul B.G. a afirmat că în ziua de 21 august 2001, a trecut pe la domiciliul lui D.T. şi i-a spus că dacă nu-i va restitui banii, va lua măsuri la poliţie, instanţa a apreciat că s-a demonstrat, încă o dată, că inculpatul nu a pretins şi nu a primit nici o sumă de bani întrucât, familia B. ar fi cerut restituirea banilor de la inculpată şi nu de la martorul D.T. care, este posibil să-i fi primit, făcând să creadă familia B. că banii vor fi înmânaţi inculpatei, în scopul stabilit.
Împotriva sentinţei penale a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, invocând dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., în sensul că hotărârea de achitare a inculpatei este nelegală pentru că nu este susţinută de probe, acestea dovedind o altă situaţie de fapt şi anume cea avută în vedere la sesizarea instanţei, astfel că se impune condamnarea inculpatei.
Se susţine că instanţa a nesocotit dispoziţiile art. 62 şi art. 63 alin. (2) C. proc. pen., aprecierea probelor fiind făcută potrivit convingerii formată în urma examinării doar a unor declaraţii ale martorilor sau doar a unor părţi din ele, cele în sprijinul soluţiei de achitare, pierzându-se din vedere că probele nu au valoare mai dinainte stabilită.
Recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond, analizând probele administrate şi fiind preocupată să demonstreze că inculpata nu a primit suma de un milion lei de la martorul D.T. şi nici nu a pretins şi apoi primit suma de 5 milioane lei de la martorii B.R. şi B.I.G. a procedat la scoaterea în evidenţă a contradicţiilor existente între declaraţiile celor trei martori principali, B.I.G., B.R. şi D.T. reţinând unele declaraţii sau fragmente din ele, iar pe celelalte înlăturându-le ca mincinoase.
Astfel, s-au pierdut din vedere declaraţiile constante ale martorilor B.I.G. şi B.R., în sensul că au dat martorului D.T. suma de un milion lei pentru persoana care urma să-i ajute, persoană pe care au văzut-o pentru prima dată în dimineaţa când i-au dat şi suma de 5 milioane lei, declaraţii ce se coroborează cu declaraţia martorului D.T. dată la 20 noiembrie 2001. Că ulterior, de teama antrenării propriei răspunderi penale, martorul D.T. şi-a schimbat declaraţia susţinând, fie că a dat suma de un milion lei inculpatei în prezenţa martorei B.R., fie că suma a fost dată personal de martoră şi nu de el, nu are relevanţă, întrucât aceste susţineri sunt infirmate de martora B.R. care a precizat că nu a cunoscut-o pe inculpată decât cu ocazia predării sumei de 5 milioane lei şi deci, nu l-a însoţit pe martorul D.T. în prima vizită făcută inculpatei.
De altfel, ar fi fost cel puţin riscant pentru martorul D.T. să primească suma de un milion lei de la familia B., să nu o predea inculpatei (cum reţine instanţa de fond) şi în seara următoare să meargă împreună cu martora B.R. la domiciliul inculpatei, martora putând să facă, în timpul discuţiilor, o aluzie cu privire la cadoul transmis prin D.T. şi să afle astfel că banii nu au ajuns la inculpată.
Şi cu privire la pretinderea şi primirea sumei de 5 milioane lei, instanţa de fond motivează că aceste episoade nu au avut loc, pentru că martorul D.T. a arătat în unele declaraţii că inculpata a cerut suma martorei B.R. şi nu lui, că martorul H.T., şoferul care conducea de regulă maşina cu care inculpata se deplasa la servici nu confirmă susţinerile martorilor, că declaraţiile martorilor B.I.G. şi B.R. nu concordă în ceea ce priveşte persoana care a înmânat plicul inculpatei sau cu privire la discuţiile ce au avut loc, omiţând un aspect şi anume, că niciunul din cei trei martori nu neagă predarea sumei de 5 milioane lei către inculpată şi nici restituirea ei la data de 4 septembrie 2001, în magazinul martorului D.T. din P-ţa 9 Mai din municipiul Tg. Jiu, întâlnire despre care are cunoştinţă şi martora Z.P.
Împrejurările reţinute de instanţe pentru a susţine soluţia de achitare, referitoare la inutila intervenţie pe lângă martorul M.G. pentru că arestatul fusese expertizat medical şi deci nu se mai putea emite acte medico-legale sau, că martorul B.I.G. a cerut restituirea sumei de 6 milioane lei de la martorul D.T. şi nu de la inculpată, nu au relevanţă. În primul caz, pentru că nu interesează dacă intervenţia promisă s-a realizat sau nu, nici dacă prin intervenţie s-a urmărit îndeplinirea de către funcţionar a unui act legal sau ilegal şi nici dacă actul a fost sau nu efectuat, important fiind ca inculpata să aibă influenţă sau să lase să se creadă că are influenţă asupra funcţionarului.
În cel de-al doilea caz, faptul că martorul B.I.G. a cerut restituirea banilor de la martorul D.T. nu este o dovadă a faptului că inculpata nu i-a primit, martorul B.I.G. adresându-se acestuia în calitatea sa de intermediar, persoană ce i-a făcut legătura cu inculpata, pe care o cunoştea.
Deşi, inculpata a negat constant săvârşirea infracţiunii, din probe rezultă, pe de o parte, că inculpata a primit-o în locuinţa sa pe martora B.R., că martora s-a deplasat la cabinetul medical al martorului M.G., fapt confirmat de acesta, că martorul B.I.G. l-a căutat pe doctor la Penitenciarul Tg. Jiu, astfel cum susţine, iar pe de altă parte că faptul primirii, în materialitatea lui, a celor două sume de bani de către inculpată, a fost dovedit pe baza declaraţiilor date de martori.
Infracţiunea de trafic de influenţă constă în primirea şi pretinderea de bani sau alte foloase, şi acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.
Pentru întregirea laturii obiective a infracţiunii de trafic de influenţă legea prevede, printre altele, ca cerinţă esenţială, ca făptuitorul să promită intervenţia sa pe lângă un funcţionar public sau funcţionar spre a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, deci condiţionează existenţa infracţiunii de urmărirea unui anumit scop.
În speţă, rechizitoriul reţine că inculpata i-a promis martorei B.R., cu ocazia vizitei făcute la domiciliul său împreună cu martorul D.T., că o să vorbească cu medicul penitenciarului să-l examineze pe soţul ei şi să emită acte medicale care să-i fie de ajutor la soluţionarea cauzei.
Deşi, se afirmă că martorul B.I.G. a căutat o persoană care să-l ajute pe fiul său să fie judecat în libertate, din probe rezultă că martorul D.T. a expus inculpatei motivul vizitei sale, respectiv situaţia arestatului B.G.G. aşa cum i-a fost prezentată de familie (în urma unui conflict cu o altă persoană a suferit leziuni grave şi a fost încarcerat în această stare), că martora B.R., primită la rândul ei de inculpată, a întrebat-o dacă în acest caz operează retragerea plângerii prealabile după despăgubirea victimei, iar în dimineaţa primirii plicului cu 5 milioane lei, nu s-a discutat despre caz, întrucât inculpata se grăbea să ajungă la servici.
Cu ocazia administrării probelor, respectiv a audierii martorilor, instanţa de fond nu a stăruit să afle în ce constă ajutorul promis de inculpată, ce anume acte urma să-l determine inculpata pe doctor să facă şi care să intre în atribuţiile sale de serviciu, în ce constau ele pentru a-i fi de ajutor arestatului la soluţionarea cauzei, pentru a fi judecat în stare de libertate sau să-l examineze şi să fie tratat corespunzător pentru că a suferit leziuni grave.
În raport de clarificarea acestor aspecte, instanţa urmează a stabili şi încadrarea juridică corectă a faptei.
Având în vedere că în cauză este necesară administrarea de probe în sensul celor sus menţionare, conform art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., se va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, se va casa sentinţa penală pronunţată şi se va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, împotriva deciziei penale nr. 12 din 5 septembrie 2002 a Curţii de Apel Craiova, privind pe intimata inculpată V.M.
Casează hotărârea pronunţată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Craiova.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1900/2003. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1903/2003. Penal → |
|---|
