CSJ. Decizia nr. 1900/2003. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1900/2003
Dosar nr. 517/2003
Şedinţa publică din 15 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 208 din 22 octombrie 2002, Tribunalul Buzău, secţia penală, a condamnat, printre alţii, pe inculpatul M.V. la 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 şi art. 209 lit. a), g) şi i) şi alin. (2) C. pen. şi la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) şi (3) C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a contopit pedepsele şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare.
În latura civilă, inculpatul a fost obligat să plătească, în solidar cu inculpatul T.D.L., 36.300.561 lei despăgubiri părţii civile S.N.P. P. S.A.
S-a reţinut că în perioada septembrie - octombrie 2000, pe timp de noapte, inculpaţii M.V. şi T.D.L. au perforat conducta magistrală a S.C. P. S.A. Ploieşti, în zona localităţii Stâlpu, cu ajutorul unor ştuţuri confecţionate de martorul M.P., au sustras în 4 rânduri cantitatea de 1,5 tone motorină în valoare de 16.132.000 lei şi, în trei rânduri, cantitatea de 1,2 tone benzină în valoare de 18.473.300 lei.
Combustibilul sustras a fost vândut la diferite persoane.
Împotriva hotărârii primei instanţe, inculpatul M.V. a declarat apel, susţinând că nu a săvârşit infracţiunile reţinute în sarcina sa şi a solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, prin Decizia nr. 36 din 17 ianuarie 2001, a admis apelul declarat de către acest inculpat şi a desfiinţat sentinţa atacată, în latura penală, în sensul că în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a computat din pedeapsa rezultantă durata reţinerii de la 22 ianuarie 2002.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că toate criticile formulate de către inculpat împotriva hotărârii primei instanţe sunt neîntemeiate, însă, la examinarea din oficiu a hotărârii atacate, s-a constatat că deşi prin ordonanţa de reţinere din 22 ianuarie 2002, împotriva inculpatului s-a luat această măsură preventivă, instanţa de fond a omis să facă aplicarea prevederilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP)
Împotriva acestei din urmă hotărâri inculpatul a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi trimiterea cauzei la prima instanţă în vederea rejudecării.
Inculpatul a susţinut că au fost încălcate, la judecarea în fond a cauzei, dispoziţiile art. 4 şi art. 6 C. proc. pen., raportat la art. 171 din acelaşi cod, referitoare la asistenţa juridică.
S-a mai susţinut că nu s-a efectuat cercetarea judecătorească pentru infracţiunea de distrugere reţinută în sarcina sa, iar dispozitivul sentinţei penale nu a fost comunicat inculpatului T.L.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate şi în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată următoarele:
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea în concurs real a infracţiunilor de furt calificat şi distrugere, ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Instanţa de fond a administrat probe, a evaluat probatoriul administrat în cauză şi a stabilit corect starea de fapt.
Pentru a înlătura apărările acestui inculpat, în sensul că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată, prima instanţă a statuat asupra vinovăţiei acestuia, dovedită pe deplin, în raport de declaraţiile martorilor M.P., D.I., precum cele ale coinculpatului T.D.L.
Totodată, încadrarea juridică a faptelor săvârşite de acest inculpat corespunde probelor administrate, iar în ceea ce priveşte individualizarea pedepselor instanţa a avut în vedere, cumulativ, toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) În acelaşi timp, prin cuantum şi modalitate de executare stabilite de instanţa de fond, pedeapsa este de natură a asigura realizarea scopului şi funcţiilor acesteia reglementate în art. 52 C. pen.
Instanţa de control judiciar, soluţionând apelul declarat de către acelaşi inculpat, a devoluat cauza şi, constatând concordanţa dintre conţinutul real al probelor, care ilustrează cu evidenţă vinovăţia acestuia, şi soluţia de condamnare, a decis în sensul admiterii apelului exclusiv în vederea înlăturării omisiunii primei instanţe de aplicare a dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP)
Ca atare, cum soluţia adoptată este cea pe care materialul probator o susţine, hotărârile pronunţate în cauză nu sunt supuse cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., avut în vedere de inculpat în recurs.
La termenul din 23 mai 2002, constatându-se neîndeplinirea legală a procedurii de citare cu acest inculpat, judecarea în fond a cauzei penale a fost amânată, pentru acest motiv, la 25 iunie 2002. La acest termen, pentru aceleaşi motive, judecarea cauzei a fost amânată la 23 iulie 2002. La termenul de judecată din 23 iulie 2002, avându-se în vedere lipsa de apărare a inculpatului M.V., judecarea cauzei a fost amânată la 20 august 2002, dată la care a fost admisă cererea aceluiaşi inculpat privitoare la angajarea unui apărător, precum şi pentru administrare de probe. La acest din urmă termen, instanţa de fond a admis cererea apărătorului ales privitoare la amânarea judecării cauzei în vederea citării inculpatului M.V. la unitatea militară 01053 Predeal. Ca atare, criticile formulate în recurs se constată a nu fi susţinute de actele şi lucrările din dosar.
În concluzie, criticile formulate, cu referire la ambele hotărâri pronunţate în cauză se constată a fi neîntemeiate.
Recursul urmează a fi însă admis, exclusiv, pentru un alt motiv, respectiv cel susţinut de procurorul de şedinţă.
Astfel, prin art. 1 din Legea nr. 543/2002 au fost graţiate în întregime pedepsele cu închisoarea până la 5 ani inclusiv, precum şi pedepsele cu amendă.
Pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat este exceptată de la beneficiul graţierii în baza art. 4 alin. (2) pct. 12 din Legea nr. 543/2002. Pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere este graţiată în temeiul art. 1 din Legea nr. 543/1997, urmare săvârşirii acesteia anterior adoptării actului normativ menţionat şi neexcluderii infracţiunii prevăzute de art. 217 C. pen., de la beneficiul acestui act de clemenţă.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va admite recursul declarat de către inculpat, va descontopi pedeapsa rezultantă, va repune pedepsele stabilite în individualitatea lor, va constata graţiată în întregime pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) şi (3) cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen., va atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002 şi va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor pronunţate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul M.V. împotriva deciziei penale nr. 36 din 17 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti.
Casează hotărârea pronunţată precum şi sentinţa penală nr. 208 din 22 octombrie 2002 a Tribunalului Buzău, numai cu privire la aplicarea Legii nr. 543/2002 referitor la infracţiunea de distrugere prevăzută de art. 217 C. pen.
Înlătură dispoziţiile art. 34 lit. b) C. pen.
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare în pedepsele componente:
- 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 şi art. 209 lit. a), g) şi i) şi alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) şi (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Conform art. 1 din Legea nr. 543/2002 graţiază integral pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) şi (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.
Menţine restul dispoziţiilor hotărârii pronunţate.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 aprilie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 190/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1901/2003. Penal. Art.257 c.pen. Recurs → |
|---|
