CSJ. Decizia nr. 1918/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1918/2003
Dosar nr. 5037/2002
Şedinţa publică din 15 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 362 din 18 aprilie 2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost condamnat inculpatul minor P.B. la 2 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 99 din acelaşi cod.
În baza art. 81 C. pen. Şi art. 110 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani şi 8 luni.
S-a dedus prevenţia de la 23 octombrie 2001 la zi şi în conformitate cu art. 350 C. proc. pen., s-a dispus punerea în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.
A fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente P.G. la 3.000.000 lei despăgubiri către partea civilă C.C. din Alexandria, jud. Teleorman.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a confiscat de la inculpat suma de 400.000 lei reprezentând contravaloarea lănţişorului vândut.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în ziua de 25 septembrie 2001 în timp ce partea vătămată C.C. se afla în staţia RATB în aşteptarea tramvaiului, în momentul când acesta a intrat în staţie şi s-a pregătit să urce, s-a apropiat din spate inculpatul care i-a smuls lănţişorul de la gât. Deşi partea vătămată a pornit în urmărirea inculpatului, acesta a fugit şi nu a putut să-l reţină.
Recunoscut de partea vătămată şi reţinut de organele de poliţie, inculpatul a recunoscut fapta şi a arătat că a vândut lănţişorul cu suma de 400.000 lei.
Împotriva sentinţei a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. S-a arătat în motivele scrise că pedeapsa este prea mică şi nu se impunea suspendarea condiţionată a executării şi că greşit s-a dispus confiscarea sumei de 400.000 lei câtă vreme inculpatul a fost obligat să plătească despăgubiri persoanei vătămate.
Prin Decizia nr. 626/ A din 1 octombrie 2002, secţia a II-a penală, de la Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul şi a desfiinţat în parte sentinţa în sensul înlăturării dispoziţiilor de confiscare a sumei de 400.000 lei.
Prin recursul declarat şi împotriva acestei sentinţe, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a criticat hotărârile ca netemeinice, susţinând că pedeapsa aplicată nu a fost just individualizată sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei. S-a arătat că inculpatul nu are ocupaţie şi de circa 7-8 luni a început să consume droguri.
Ţinând seama de frecvenţa faptelor de tâlhărie şi dezaprobarea lor, din partea societăţii, se impune înlăturarea art. 81 C. pen.
Recursul este nefondat.
Regimul sancţionator penal al minorilor infractori este un regim dual axat în principal pe măsuri educative şi în subsidiar pe pedepse.
Caracterul subsidiar al pedepselor rezultă din prevederea legală (art. 100 alin. (2) C. pen.) potrivit căreia „pedeapsa se aplică numai dacă luarea măsurii educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului.
Internarea într-un centru de reeducare este o măsură educativă privativă de libertate, care constă în plasarea obligatorie a minorilor care au comis infracţiuni şi care nu pot fi lăsaţi în libertate supravegheată, într-un centru specializat, sub pază, pentru a putea continua procesul educativ sau a dobândi o calificare profesională.
Măsura are drept scop reeducarea minorului, remediind pe cât posibil diferenţele din procesul de educare al minorului prin completarea studiilor sau formarea profesională a acestora în scopul asigurării unor mijloace licite de asigurarea existenţei.
Revenind la speţă, datele personale reliefează un tânăr cu carenţe educaţionale, neşcolarizat, dar care aşa cum rezultă din ancheta socială nu a mai comis fapte penale, nu este cunoscut cu antecedente penale şi aşa cum rezultă din rechizitoriu şi sentinţă, a fost sincer şi a cooperat cu organele de poliţie la stabilirea corectă a situaţiei de fapt.
Acesta este cazul tipic în care instanţele ar trebui să i-a măsura internării într-un centru de reeducare şi nu să aplice pedeapsă.
Având însă în vedere că la individualizarea pedepsei când prima instanţă a ales şi aplicat dispoziţiile art. 81 şi art. 110 C. pen., s-a motivat că pentru reeducarea inculpatului şi prevenirea de a săvârşi noi infracţiuni este suficientă aplicarea unei pedepse cu închisoare a cărei executare să fie suspendată condiţionat, Curtea constată că hotărârea primei instanţe ca şi cea a instanţei de apel sunt legale şi temeinice, iar recursul nefondat.
Aşa fiind, în conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, împotriva deciziei penale nr. 626/ A din 1 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe inculpatul P.B.
Onorariul de avocat pentru apărarea asigurată din oficiu intimatului inculpat P.B., în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1915/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1919/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
