CSJ. Decizia nr. 1919/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1919/2003
Dosar nr. 333/2003
Şedinţa publică din 15 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 919 din 10 octombrie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 26 raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi art. 109 C. pen. şi art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. d) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A.D.N. la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tâlhărie.
În baza art. 81 şi art. 110 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată, pe o durată de 4 ani, care constituie termen de încercare.
A pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C. pen.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată, reţinerea de la data de 12 februarie 2002.
În baza art. 211 alin. (2) lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi art. 109 C. pen. şi art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 lit. d) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul C.M. (zis T.) la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
În baza art. 81 şi art. 110 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, pe durata de 4 ani care constituie termen de încercare.
A pus în vedere inculpatului, dispoziţiile art. 83 C. pen.
A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului detenţia de la 12 februarie 2002, la data de 23 mai 2002.
În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen., art. 75 lit. c) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen. şi art. 80 C. pen., a condamnat pe inculpatul P.G. la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tâlhărie.
A făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată, reţinerea de la 12 februarie 2002.
Conform art. 350 C. proc. pen., a dispus arestarea inculpatului.
A constatat prejudiciul cauzat părţii vătămate C.A., recuperat în totalitate prin restituire, luându-se act că aceasta nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., a confiscat de la inculpatul A.D.N. suma de 150.000 lei; de la inculpatul C.M. suma de 550.000 lei şi de la inculpatul P.G. suma de 200.000 lei.
În temeiul art. 191 alin. (2) C. proc. pen., fiecare inculpat a obligat la câte 150.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în fapt pe baza probelor administrate că, la data de 7 februarie 2002, orele 13,00, inculpaţii C.M., A.D.N. şi P.G. s-au întâlnit întâmplător în Piaţa Sudului şi s-au hotărât să facă rost de bani.
Inculpatul A.D.N. le-a spus celorlalţi doi că are două colege de şcoală care au telefoane mobile pe care le poartă la gât cu şnur şi care urmează să treacă prin zonă spre şcoală, hotărându-se să sustragă telefonul mobil al uneia dintre ele. Cele două fete au apărut, respectiv partea vătămată C.A. şi martora C.L. A.D.N. le-a spus traseul spre şcoală, după care au pornit în urma lor luând acelaşi tramvai. Inculpatul A.D.N. a urcat prin faţă pentru a fi recunoscut de partea vătămată cu care era coleg, iar la Staţia R.A.T.B. Motoare Diesel au coborât împreună cu cele două fete. Inculpatul A.D.N. a mers în faţa celor două fete, iar ceilalţi doi inculpaţi au mers în spatele fetelor, iar când au ajuns pe str. Grigore Marin, inculpatul C.M. a înteţit pasul şi ajungând în dreptul părţii vătămate C.A. i-a smuls de la gât telefonul, după care a fugit, după el fugind şi inculpatul P.G.
Inculpatul A.D.N. a continuat drumul şi s-a întâlnit ulterior, conform înţelegerii, în Piaţa Sudului cu ceilalţi inculpaţi. Telefonul a fost vândut în piaţă cu suma de 900.000 lei numitei A.A. care nu a cunoscut provenienţa, şi de la care a fost ridicat de către organele de poliţie şi restituit părţii vătămate. Banii obţinuţi din vânzarea telefonului au fost împărţiţi între cei trei inculpaţi, revenind: 150.000 lei inculpatului A.D.N., 200.000 lei inculpatului P.G. şi 550.000 lei inculpatului C.M.
Prejudiciul cauzat părţii vătămate C.A., în sumă de 3.000.000 lei reprezentând contravaloarea telefonului mobil a fost acoperit prin restituire, motiv pentru care partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
La individualizarea pedepselor care au fost aplicate, prima instanţă a avut în vedere, conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), limitele pedepsei prevăzute de lege, urmând ca pentru inculpatul minor să se facă aplicarea art. 109 C. pen., gradul concret de pericol social al faptei, precum şi persoana inculpaţilor, care nu au antecedente penale şi au recunoscut săvârşirea faptei.
Împotriva sentinţei penale nr. 919/2002 a declarat apel inculpatul P.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea apelului, inculpatul a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. b1) C. proc. pen. şi aplicarea art. 181 C. pen., care să ducă la sancţionarea cu amendă administrativă a inculpatului.
În subsidiar s-a solicitat aplicarea art. 81 C. pen. şi suspendarea executării pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 805/ A din 6 decembrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul P.G., apreciind că prima instanţă a făcut o corectă individualizare a pedepsei în raport de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva acestei decizii, ca şi a hotărârii primei instanţe, în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.G. care a invocat motivele de casare prevăzute la pct. 12 şi 171 ale art. 3859 C. proc. pen., solicitând în esenţă achitarea pentru infracţiunea de tâlhărie dedusă judecăţii, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., coroborat cu art. 181 C. pen., întrucât fapta, în modalitatea în care a fost săvârşită nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, iar în subsidiar s-a cerut reducerea pedepsei şi schimbarea modalităţii de executare a acesteia, fără privare de libertate.
Recursul declarat este fondat urmând a fi admis pentru considerente ce vor fi expuse în continuare.
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport de criticile formulate şi prevederile legale, Curtea supremă constată că, în raport de criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în mod corect, instanţele la stabilirea pedepsei aplicată inculpatului, au ţinut cont de gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, de modalitatea în care aceasta a fost comisă, acţionând în mod premeditat, împreună şi în loc public, asupra unei părţi vătămate minore, precum şi de împrejurările ce agravează răspunderea penală a acestuia, fapta fiind săvârşită împreună cu doi inculpaţi minori, însă, instanţele au greşit atunci când nu au dat eficienţa cuvenită şi circumstanţelor favorabile ce caracterizează persoana inculpatului, circumstanţe care se impuneau a fi avute în vedere.
Astfel, atitudinea procesuală sinceră şi cooperantă a inculpatului din cursul procesului penal, lipsa antecedentelor penale, conduita bună în societate fiind student la cursuri fără frecvenţă şi încadrat în muncă sunt elemente ce nu puteau fi ignorate de instanţe, ci dimpotrivă formează convingerea că pentru atingerea scopului preventiv educativ al legii penale, se impune aplicarea unei eficienţe sporite circumstanţelor atenuante reţinute, în sensul coborârii pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege, până la limita minimă, cu executare în regim de detenţie, fiind de natură a satisface cerinţele legii penale conform dispoziţiilor art. 52 C. pen.
Prin urmare, pentru considerentele mai sus expuse, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpat, va casa hotărârile atacate numai sub aspectul individualizării pedepsei şi în rejudecare, va reduce pedeapsa aplicată de la 2 ani şi 6 luni închisoare, la un an închisoare.
În temeiul dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), va deduce din pedeapsă reţinerea de o zi, din 12 februarie 2002.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul P.G., împotriva deciziei penale nr. 805/ A din 6 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Casează Decizia penală atacată precum şi sentinţa penală nr. 919 din 10 octombrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, numai cu privire la individualizarea pedepsei, pe care o reduce de la 2 ani şi 6 luni închisoare, la un an închisoare.
Deduce din pedeapsă reţinerea de o zi, din 12 februarie 2002.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1918/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1920/2003. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs → |
|---|
