CSJ. Decizia nr. 1912/2003. Penal. Art.215 alin.3 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1912/2003
Dosar nr. 4631/2002
Şedinţa publică din 15 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 354 din 16 aprilie 2002, pronunţată în dosarul nr. 1517/2002 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, s-au dispus:
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârşite de inculpatul A.C.A. din infracţiunile prevăzute de art. 288 alin. (1) C. pen., art. 31 raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 31 raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 293 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în art. 31 raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 31 raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 293 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 31 raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de un an închisoare.
În baza art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 31 raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), l-a condamnat pe inculpatul A.C.A. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a condamnat pe inculpat la pedeapsa de un an închisoare.
În baza art. 293 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a fost condamnat inculpatul la 7 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei conform art. 65 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi conform prevederilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia de la 23 noiembrie 1999 la zi.
În baza art. 348 C. proc. pen., raportat la art. 445 C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea totală a contractului de împrumut de garanţie imobiliară nr. 1081 din 18 septembrie 1999, procura nr. 1082 din 18 mai 1999, certificatul fiscal nr. 82267 din 18 mai 1999, certificatul de sarcini nr. 0399178, cererea din 18 mai 1999 la Administraţia Financiară sector 4, duplicatul contractului de vânzare cumpărare nr. 20689 din 16 octombrie 1994, falsificate de inculpat.
A fost obligat inculpatul la despăgubiri civile către partea civilă S.N., respectiv echivalentul în lei a sumei de 7073 dolari S.U.A., la momentul executării.
Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa fondului a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În luna martie 1999, proprietarul imobilului situat în Bucureşti, martorul L.T., l-a închiriat, fără forme legale, lui C.M.G. şi soţiei acestuia. Anterior proprietarul casei făcuse demersuri pentru a o vinde, prin intermediul unor agenţii imobiliare.
Plecând de la această situaţie, inculpatul a conceput un plan pentru vânzarea frauduloasă a imobilului. Astfel, ajutat de C.M.G., folosindu-se de buletinul de identitate, pierdut de S.M., a schimbat fotografia acesteia cu a inculpatului şi a radiat datele de stare civilă ale titularei, înscriindu-le pe cele ale martorului L.T.
După ce şi-a creat falsa identitate, inculpatul şi C.M.G. l-au contactat pe partea civilă S.N. prin intermediul M.T., agent imobiliar.
Declinându-şi noua identitate, el s-a prezentat astfel, atât în faţa părţii civile, cât şi a martorei, solicitând un împrumut de 6.800 dolari S.U.A. în scopul începerii unei afaceri, garantând împrumutul cu casa situată în Bucureşti.
Pentru a crea convingerea seriozităţii sale, el a prezentat imobilul ca fiind proprietatea sa, prezentând drept dovadă contractul de vânzare-cumpărare nr. 20689/1994 pe care l-a confecţionat în fals împreună cu C.M.G.
Cu actele falsificate a obţinut de la Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, certificatul de sarcini şi apoi pe cel fiscal pentru imobil.
Cererile pentru obţinerea actelor au fost completate de martora T.M., care avea convingerea că persoana cu care tratează este adevăratul L.T.
Cu aceste acte, inculpatul, împreună cu partea civilă S.N. şi martora T.M., s-au prezentat la martora C.F., încheind contractul de împrumut nr. 1081 din 18 mai 1999 pentru suma de 7073 dolari S.U.A., echivalentul la acea dată a sumei de 107.509.600 lei, garantat cu imobilul situat în Bucureşti.
După săvârşirea faptelor, inculpatul a plecat în Germania de unde a fost expulzat, fiind prins fără viză.
În timpul procesului penal el a avut o atitudine oscilantă.
Iniţial a recunoscut comiterea faptelor, apoi a revenit, susţinând că, fiind consumator de amfetamină, nu îşi aduce aminte de ce a făcut.
Inculpatul a declarat apel, criticând hotărârea primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă el a solicitat, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin (1) lit. c) C. proc. pen., achitarea, motivând că nu este autorul faptelor pentru care a fost condamnat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 610 din 8 octombrie 2002, a respins ca nefondat apelul inculpatului, cu motivarea că din întreg ansamblu probator rezultă cu certitudine vinovăţia acestuia sub aspectul săvârşirii infracţiunilor pentru care a fost condamnat de instanţa de fond.
A fost de asemenea respins şi cel de-al doilea motiv de recurs, referitor la individualizarea pedepsei, în sensul reducerii ei, considerându-se că prima instanţă a avut în vedere criteriile generale prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), iar scopul pedepsei a fost atins prin aplicarea ei în cuantumul şi regimul de executare menţionate.
Nemulţumit de această hotărâre, inculpatul a formulat recurs pe care, în termen legal, l-a înaintat Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală.
El a reiterat motivele din apel, în principal, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., şi, în subsidiar, redozarea pedepsei, în sensul reducerii ei.
În ultimul cuvânt, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, astfel că a susţinut, de fapt, numai cel de-al doilea motiv de recurs.
Cu privire la primul motiv, se constată că materialul probator, amplu şi complex (amintim numai declaraţiile părţii civile, copiile contractelor şi actelor falsificate, depoziţiile martorilor C.C., L.T., S.A.E., T.M., C.F., xerocopie B.I. a lui L.T., dosar notarial) relevă fără dubii, vinovăţia inculpatului în comiterea faptelor reţinute în sarcina sa şi care au primit o corectă încadrare în drept. Nu în ultimul rând trebuie reţinut ultimul cuvânt al inculpatului, care după oscilări, a recunoscut pe deplin faptele.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor aplicate, Curtea constată că prima instanţă a făcut aplicarea summum-ului de criterii prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), reliefându-se pericolul social al faptelor comise printr-un mod de operare abil şi raportat la persoana inculpatului, recidivist pentru infracţiuni similare, astfel că scopul coercitiv-educativ este realizat în conformitate cu prevederile art. 52 C. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.C.A., împotriva deciziei penale nr. 610 din 8 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsă reţinerea şi perioada executată în arest preventiv de la 23 decembrie 1999, la 15 aprilie 2003.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.400.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1911/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 1913/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
