CSJ. Decizia nr. 192/2003. Penal. Conflict de competenta. Stabilirea competenţei
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA SUPREMA DE JUSTITIE
SECTIA PENALA
Decizia nr.192/2003
Dosar nr.5209/2002
Sedinţa publică din 15 ianuarie 2003
S-a luat în examinare conflictul de competenţă ivit între Judecătoria Galaţi şi Judecătoria Tulcea în judecarea cauzei cu privire la soluţionarea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul P.I.
La apelul nominala fost prezent apărătorul desemnat din oficiu av. A.I., lipsind condamnatul.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul condamnatului a pus concluzii cu privire la soluţionarea cauzei de către Judecătoria Galaţi.
Procurorul a cerut ca cererea de întrerupere a executării pedepsei să fie judecată de Judecătoria Tulcea.
CURTEA,
Asupra conflictului de faţă;
In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 17 iunie 2002 condamnatul P.I., deţinut în Penitenciarul Chilia Veche, a formulat cerere de întrerupere a executării pedepsei de 4 ani şi o lună închisoare ce i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr.1907/1999 a Judecătoriei Galaţi cerere ce a fost înaintată Tribunalului Galaţi.
Tribunalul Galaţi a înaintat cererea condamnatului Judecătoriei Tulcea, instanţa aferentă locului de deţinere în care se află condamnatul, Penitenciarul Chilia Veche.
Judecătoria Tulcea prin sentinţa penală nr.1792 din 11 septembrie 2002 şi-a declarat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galaţi, susţinând că instanţa de executare este Judecătoria Galaţi.
La rândul său Judecătoria Galaţiprin sentinţa penală nr.2680 din 24 octombrie2002 a stabilit competenţa pentru soluţionarea cauzeiprivind pe inculpatul P.I. în favoarea Judecătoriei Tulcea şi a sesizat Curtea Supremă de Justiţie pentru soluţionarea conflictuluinegativ de competenţă.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă ivit între cele 2 instanţe, se constată următoarele:
Potrivit art.456 Cod procedură penală instanţa competentă să dispună întreruperea executăriipedepsei este instanţa de executare, sauinstanţa corespunzătoare în a cărei rază teritorială se aflălocul de deţinere.
Din actele dosarului rezultă că la data formulării cererii de întrerupere a executăriipedepsei, condamnatul se afla ca deţinut înPenitenciarul Chilia Veche şi a sesizat cu judecarea cauzei Judecătoria Tulcea.
Greşit Judecătoria Tulcea, cu motivarea că întimpul judecării cauzei, condamnatul a fost transferat la Peninetciarul Galaţi şi a stabilit ca în această situaţie, competenţa pentru soluţionare revine Judecătoriei Galaţi.
Dinconţinutul dispoziţiilor art.456 Cod procedură penală rezultă că instanţa în a cărei rază teritorială se afla locul de deţinere, esteinstanţa în a cărei rază teritorială condamnatul îşi executa pedeapsa la data introducerii cererii.
Imprejurarea că ulterior condamnatul a fost transferat la un alt loc de deţinere nu modifică competenţa instanţei iniţial sesizată şi nu justifică declinarea competenţei la instanţa în a cărei rază teritorială se afla noul loc de deţinere.
In raport de cele reţinute, se va stabili competenţa pentrusoluţionarea cererii de întrerupere a executării pedepseiformulată de condamnatul P.I. în favoarea Judecătoriei Tulcea.
Se va dispune ca onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a condamnatului să fie plătită din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe condamnatul P.I. în favoarea Judecătoriei Tulcea.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 150.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 15 ianuarie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 177/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 195/2003. Penal → |
---|