CSJ. Decizia nr. 195/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMA DE JUSTITIE
SECTIA PENALA
Decizia nr.195/2003
Dosar nr.815/2002.
Sedinţa publică din 16 ianuarie 2003
La 8 ianuarie 2003 s-au luat în examinare recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi părţile civile O.O.V. şi O.C.E. împotriva deciziei penale nr.336/A din 1 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Alba Iulia, privind pe inculpatul H.M.C.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea din data de 8 ianuarie 2003, iar pronunţarea deciziei s-a amânat la 16 ianuarie 2003.
C U R T E A
Asupra recursurilor de faţă;
In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.137 din 2 mai 2001, Tribunalul Hunedoara a condamnat pe inculpatul H.M.C. la 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art.183, cu aplicarea art.73 lit.b şi art.76 din Codul penal.
S-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 din Codul penal în condiţiile art.71 din Codul penal.
A fost respinsă cererea de despăgubiri civile formulată de părţile civile.
In baza art.118 lit.b din Codul penal, au fost confiscaţi un maieu şi o pereche de pantaloni scurţi.
In baza art.191 din Codul de procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 18.500.000 lei cheltuieli judiciare.
S-a reţinut că, în seara zilei de 14 august 1999, în jurul orelor 21,30, grupul de copii compus din partea vătămată O.O. şi martori rulau cu patinele pe roţile, pe aleea parcului situat în zona cetăţii Deva. Intrucât în localul Perla Cetăţii, situat lângă parc, era organizată discotecă, tinerii au pornit spre local, pe un drum în pantă. In acelaşi moment, dinspre local cobora inculpatul, pe o bicicletă M.K., care pentru a evita coliziunea cu grupul de tineri, i-a atenţionat să se dea la o parte, iar apoi a frânat brusc şi a căzut pe partea stângă.
Cei cinci copii s-au amuzat de situaţie şi au început să râdă, continuându-şi cursa cu patinele pe rotile.
Inculpatul, enervat de căzătură şi de comportamentul tinerilor, s-a ridicat şi a pornit în urmărirea copiilor, prinzându-l pe O.O. şi aplicându-i două palme şi un pumn. Apoi inculpatul a urmărit şi pe martorul G.S., pe care a reuşit să-l ajungă şi să-l bruscheze, fără a-l lovi.
La scurt timp, tinerii s-au reunit şi au pornit împreună spre restaurantul Perla Cetăţii, la discotecă.
Aici, după câteva minute victima O.O. a acuzat dureri de cap, astfel că, toţi au pornit spre casa de cultură.
Victima a fost condusă acasă de martorul D.I. care apoi s-a întors la casa de cultură, unde îl aşteptau ceilalţi copii. In timp ce martorii D.I. şi D.A. stăteau pe bordură, în faţa case de Cultură, primul l-a văzut pe inculpat circulând cu bicicleta, astfel că imediat a pornit, pe patinele cu rotile după inculpat, dând două ture pe lângă el şi observându-l cu atenţie.
Victima O.O., ajunsă acasă, le-a spus părinţilor că a fost lovit la cap, în parc, de un tânăr, care circula cu o bicicletă, apoi a acuzat puternice dureri de cap şi a fost imediat internat în spitalul judeţean. A fost apoi transportată la Spitalul Timişoara, dar la data de 21 august 1999, a decedat.
Din raportul medico-legal nr.515/A din 21 august 1999, rezultă că moartea numitului victimei a fost violentă, ea datorându-se traumatismului cranio-cerebral complicat în evoluţie cu edem cerebral şi edem pulmonar acut.
Impotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, părţile civile şi inculpatul.
Parchetul a criticat sentinţa pentru greşita reţinere a stării de provocare, solicitând înlăturarea dispoziţiilor art.73 lit.b din Codul penal şi pentru că s-a omis obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de spitalizare.
Părţile civile au criticat sentinţa pentru că în mod greşit nu le-au fost acordate daunele morale de 200.000 lei şi pentru a se înlătura circumstanţele atenuante reţinute inculpatului.
Inculpatul a solicitat admiterea apelului şi achitarea sa pentru că nu a comis această faptă.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia penală nr.366/A din 18 octombrie 2001 a admis apelul inculpatului H.M.C., a desfiinţat sentinţa apelată şi rejudecând, în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.c din Codul de procedură penală l-a achitat pentru infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art.183 din Codul penal.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
S-au respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara şi părţile civile O.O.V. şi O.C.E.
Părţile civile apelante au fost obligate să plătească statului sumele de câte 100.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.
Instanţa de apel a motivat soluţia prin aceea că, din nici o probă nu dovedeşte că inculpatul ar fi autorul agresiunii, iar dovezile administrate în cauză creează un puternic dubiu asupra persoanei care a agresat victima (aceasta putând fi o altă persoană, care ar trebui descoperită) şi pentru că adevăratul vinovat trebuie adus în faţa justiţiei, iar inculpatul este un prezumtiv vinovat, pe care probele nu îl confirmă ca autor al acestei fapte.
Impotriva acestei decizii au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi părţile civile O.O.V. şi O.C.E.
Parchetul a solicitat admiterea recursului şi condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.183 din Codul penal, întrucât instanţa de apel, fără a administra alte probe şi interpretând unilateral aceste probe a ajuns la concluzia că acesta nu este autorul faptei.
Părţile civile nu şi-au motivat recursurile şi nici nu s-au prezentat în instanţă la termenul stabilit pentru soluţionarea acestora.
Recursul parchetului este fondat, dar numai în ce priveşte neadministrarea altor probe care să stabilească cu certitudine autorul infracţiunii.
Verificând actele dosarului în raport cu motivul de recurs cât şi din oficiu se constată următoarele:
Inculpatul iniţial în declaraţia din data de 16 august 1999 a recunoscut fapta, însă ulterior, a negat-o, susţinând că în data de 14 august 1999, de la orele 20,00, a fost acasă cu mama sa, cu bunica sa şi cu martorele G.E. şi E.M.
De asemenea, inculpatul a negat că ar fi avut vreodată, o bicicletă Mountain Bike şi că leziunile pe care le prezenta la cap şi la picioare, în partea stângă, i-au fost produse, în data de 13 august, la locul de muncă.
Certificatele medico-legale de la dosar prezintă contradicţii, în sensul că, cel înregistrat sub nr.581568/R din 17 august 1999 al L.M.L. Deva, se referă la accidentarea inculpatului, în data de 14 august 1999, cel înregistrat sub nr.1002/C al L.M.L. Deva, din aceeaşi dată, 17 august 1999, se referă la accidentarea inculpatului din 13 august 1999, ambele concluzionând că leziunile s-au putut produce prin proiectare pe plan dur cu suprafaţă neregulată, iar cel înregistrat sub nr.1017 C al L.M.L. Deva, din data de 19 august 1999 se referă la o agresiune din 16 august 1999, inculpatul prezentând „leziuni produse prin lovire cu corp dur”.
Rezultă necesitatea efectuării unei noi expertize medico-legale, care să clarifice contradicţiile de mai sus, mecanismul de producere a leziunilor pe care le prezenta inculpatul şi dacă a existat un contact, rezultat din căderea sa pe o suprafaţă dură.
Din analizarea actelor dosarului mai rezultă că, declaraţiile martorilor sunt contradictorii în ceea ce priveşte existenţa bicicletei, marca şi folosirea ei de către inculpat, astfel că, aceste aspecte se impun a fi clarificate.
In declaraţia, dată la urmărirea penală, martorul D.I. arată că, fapta s-a petrecut în jurul orelor 22,00, iar în final, menţionează că „nu ştie dacă prietenii săi l-au văzut aşa bine pe agresor, întrucât, în parc, era întuneric, iar acesta era în timpul mersului pe bicicletă”.
Acelaşi martor, în faţa instanţei de fond, a declarat că l-a recunoscut pe inculpat, care i-a fost prezentat, singur, la organul de poliţie, „în special după frizură, deşi atunci nu era aşa înalt, probabil a mai crescut între timp”. In aceeaşi declaraţie arată că, panta, unde s-a petrecut fapta, era neluminată, că inculpatul se afla la 10 metri de statuia lui Eminescu, şi că, în parc, se reflecta lumina de la acea statuie.
Din aceste declaraţii nu rezultă cu claritate că martorul l-ar fi putut recunoaşte pe inculpat.
Rezultă că este necesar să se efectueze un experiment judiciar care să stabilească dacă martorii puteau, la lumina din parc, de la ora producerii evenimentului, să identifice pe inculpat.
Intrucât, administrarea probelor necesare lămuririi cauzei nu s-ar putea efectua decât cu mare întârziere în faţa instanţei, se va dispune restituirea dosarului la organul de urmărire penală care va adânci investigarea şi în raport de aceste elemente de fapt, inclusiv cu privire la identitatea autorului.
Ca urmare în baza dispoziţiilor art.38515 pct.2 lit.c din Codul de procedură penală se va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi se va trimite cauza la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, în vederea completării urmăririi penale.
In ce priveşte recursurile părţilor civile O.O.V. şi O.C.E. acestea se vor respinge, ca nefondate, în baza art.38515 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva deciziei penale nr.336/A din 1 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Alba Iulia, privind pe inculpatul H.M.C.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr.137 din 2 mai 2001 a Tribunalului Hunedoara.
In baza art.333 din Codul de procedură penală dispune restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, în vederea completării urmăririi penale.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părţile civile O.O.V. şi O.C.E. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă pe recurentele părţi civile să plătească statului sumele de câte 400.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 192/2003. Penal. Conflict de competenta.... | CSJ. Decizia nr. 20/2003. Penal → |
|---|
