CSJ. Decizia nr. 2018/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2018/2003
Dosar nr. 4246/2002
Şedinţa publică din 18 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 101 din 10 aprilie 2002 a Tribunalului Vaslui a fost condamnat inculpatul A.G. la pedeapsa de 15 ani închisoare şi 7 ani interzicerea unor drepturi pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 şi art. 175 C. pen.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi a fost dedusă durata arestării preventive de la 24 august 2000, la zi.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul A.G. a locuit de mai mulţi ani în satul Piatra, judeţul Constanţa, împreună cu familia sa şi din când în când venea la părinţii săi A.V. şi E., în satul Racova, judeţul Vaslui. Împreună cu părinţii inculpatului a locuit şi fratele acestuia, V.A. (victima), acesta ajutându-i la treburile gospodăreşti, care însă avea obiceiul de a înstrăina bunuri din locuinţa părinţilor.
La data de 22 noiembrie 1997, inculpatul a venit în vizită la părinţi şi a consumat băuturi alcoolice cu fratele său.
De menţionat că în cadrul familiei A. exista o stare tensionată, întreţinută permanent de comportamentul necorespunzător al victimei care devenea violentă în momentul în care consuma băuturi alcoolice, stare alimentată şi de A.V., care reproşa inculpatului că nu este copilul său şi-i imputa faptul că ar întreţine relaţii sexuale cu A.E. (mama inculpatului şi victimei).
Inculpatul a stat de vorbă cu părinţii săi după care, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, s-a culcat. După puţin timp inculpatul a fost trezit de fratele său care i-a cerut să-i dea băutură, context în care între fraţi s-a declanşat un conflict, inculpatul reproşându-i lui V.A. faptul că are o comportare necorespunzătoare faţă de mama lor, că i-a furat un certificat de acţionar şi actele de identitate, precum şi că a vândut o bovină din gospodăria părinţilor.
Iritată de reproşurile inculpatului, victima a luat un scaun, devenind violentă şi i-a ameninţat pe toţi că îi omoară, situaţie care l-a determinat pe inculpat să-i ceară mamei sale o funie şi împreună cu A.V. au imobilizat-o pe victimă, au legat-o de mâini şi picioare în poziţia „adunat”, după ce în prealabil o lovise cu piciorul în piept pentru a o linişti.
După ce a legat victima, inculpatul i-a aplicat 5-6 lovituri cu pumnul în testicule şi cu ajutorul tatălui său au scos-o în curte, a legat-o în apropierea fântânii de un ţăruş şi a continuat să se comporte violent, aplicându-i alte 3-4 lovituri cu picioarele în zona toracică, iar victima, în poziţia în care se afla legată, a început să horcăie, fiind auzită de martorul C.N., vecin cu familia A.
Inculpatul şi tatăl său au intrat în casă lăsând victima legată, iar după aproximativ jumătate de oră au constatat că aceasta decedase.
După ce s-au sfătuit cum să procedeze, cei doi au hotărât să-l îngroape pe V.A. lângă un grajd, scop în care l-au dezbrăcat şi l-au transportat cu o roabă în spatele casei, unde inculpatul a săpat cu un hârleţ o groapă cu adâncimea de 30-40 cm, îngropând cadavrul în bălegar.
A doua zi după comiterea faptei, inculpatul a plecat în municipiul Vaslui pentru a depune actele în vederea obţinerii paşaportului turistic, intenţionând să plece în Turcia.
La data de 25 noiembrie 1997, organele de poliţie din comună s-au interesat de victimă, iar soţii A. le-au spus că fiul lui este plecat în străinătate.
Aflând de vizita organelor de poliţie, inculpatul s-a hotărât să dezgroape cadavrul şi ajutat de tatăl său, l-a îngropat într-o magazie, la o adâncime de 70-80 cm, turnând apoi o placă de ciment.
După câteva zile inculpatul a plecat de la părinţii săi, iar pe data de 9 decembrie 1997, şi-a ridicat paşaportul turistic şi s-a dus în domiciliul său în satul Piatra. Abia în toamna anului 1998, inculpatul şi-a mai vizitat părinţii la care a stat circa 2 luni, însă datorită mai multor discuţii contradictorii cu tatăl său a plecat.
În luna iulie 2000, inculpatul a revenit în satul natal, iar în ziua de 22 august 2000, a izbucnit un puternic conflict între el şi tatăl său, fapt ce l-a determinat pe A.V. să fugă în sat, urmărit de inculpat, şi să sesizeze poliţia locală în legătură cu cele întâmplate în luna noiembrie 1997, indicând locul unde fusese îngropată victima.
Descinzând la faţa locului, organele de poliţie au descoperit scheletul victimei V.A.
Situaţia de fapt expusă a fost stabilită pe baza procesului-verbal de consemnare a denunţului oral, procesului-verbal de cercetare la locul faptei, raportului de expertiză antropologică, raportului de expertiză medico legală psihiatrică, depoziţiilor martorilor C.N., A.E., A.V., L.M., C.Şt., P.V., P.G., A.C. şi A.G., probe coroborate cu declaraţiile inculpatului, care nu a recunoscut infracţiunea reţinută în sarcina sa, indicându-l ca autor pe tatăl său.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia penală nr. 247 din 3 septembrie 2002, a respins apelul formulat de inculpat, care a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale şi stabilirea cu certitudine a autorului faptei.
Recursul nu este fondat.
Instanţa de apel a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, încadrând corespunzător din punct de vedere juridic fapta comisă în dispoziţiile art. 174 şi art. 175 lit. c) C. pen., iar instanţa de apel a reverificat probele administrate în cauză, precum şi apărările invocate de inculpat prin memoriile depuse, ajungând la concluzia că inculpatul este autorul infracţiunii de omor din data de 22 noiembrie 1997, victimă fiind fratele său V.A.
Pe lângă argumentele înserate în cuprinsul celor două hotărâri judecătoreşti atacate referitoare la vinovăţia inculpatului, mai sunt de relevat şi alte aspecte de natură să evidenţieze că acţiunile proprii desfăşurate de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată.
Astfel, din chiar declaraţiile constante ale inculpatului rezultă că se afla în relaţii de duşmănie cu fratele său, fiecare întâlnire între cei doi soldându-se cu incidente, unele violente, incidente determinate, este adevărat, de victimă care obişnuia să sustragă diferite bunuri din casă să le vândă pentru procurarea de băuturi alcoolice, tot victima fiind aceea care avea un comportament necorespunzător faţă de părinţii săi, în special faţă de mama sa pe care o insulta şi o lovea.
Din aceleaşi declaraţii ale inculpatului mai rezultă că acesta s-a aflat în ziua de 22 noiembrie 1997, în domiciliul părinţilor săi, şi pe fondul consumului de alcool, a avut un conflict cu fratele său, pe care l-a lovit şi pe care l-a legat cu o funie (adusă de mama sa), iar cu ajutorul tatălui său l-a transportat afară, legat în poziţia „adunat” de mâini şi de picioare.
Relevantă sub acest aspect este precizarea făcută de inculpat în declaraţia din 24 august 2000, în care recunoaşte că i-a aplicat o lovitură în zona pieptului (zonă în care a fost identificată o fractură costală, aşa cum se menţionează în raportul medico-legal de identificare osteologică), iar după aplicarea loviturii fratele său „mormăia ceva fără înţeles, posibil că ameninţa”.
De asemenea, în procesul-verbal de confruntare între inculpat şi tatăl său, inculpatul precizează că în timp ce fratele său era legat l-a lovit cu pumnul în stern, confirmându-se astfel primele declaraţii precum şi zona în care a fost îndreptată lovitura.
Martorii oculari ai incidentului, A.V. şi A.E. subliniază în declaraţiile date că între inculpat şi fratele său a avut loc un conflict violent, în cursul căruia inculpatul l-a ameninţat pe V.A. că îl va bate „ca la Dobrogea” (în testicole), primul martor menţionând că după ce victima a fost scoasă afară legată, inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri şi că după o oră când s-au dus să vadă starea victimei aceasta decedase, fiind găsită în aceeaşi poziţie în care fusese abandonată.
Martorul A.V. în autodenunţul din 23 august 2000, descrie modul în care s-a procedat pentru suprimarea vieţii victimei, precum şi ajutorul pe cale l-a dat pentru îngroparea cadavrului, iniţial în spatele gospodăriei, ulterior într-o magazie, într-o groapă mai adâncă şi care a fost betonată pentru ştergerea urmelor.
Acelaşi martor indică reacţia inculpatului din momentul în care a sesizat intenţia tatălui sau de a denunţa fapta organelor competente, inculpatul alergându-şi tatăl prin sat, situaţie confirmată de martorul C.N.
La rândul său martora A.E., mama inculpatului, arată în declaraţiile sale că în ziua conflictului, între cei doi fraţi au avut loc mai multe incidente provocate de victimă, care a fost legată şi dusă afară de tatăl şi fiul său, iar la un moment dat A.V. i-a pus mâna la gât şi i-a spus să nu iasă afară, timp în care în curte se aflau doar cei doi copii ai săi.
Deşi această martoră a dat mai multe declaraţii în care prezintă faptele diferit, încercând să evite afirmaţii tranşante (poziţie de înţeles, având în vedere persoanele implicate în incident, copii şi soţul său) se va reţine declaraţia din data de 8 februarie 2001, întrucât se coroborează cu celelalte mijloace de probă.
Pe de altă parte, martora A.E. menţionează în toate declaraţiile sale, că pe la miezul nopţii 22 noiembrie 1997, l-a surprins pe inculpat plângând şi i-a spus că „tata îşi face datoria”, referindu-se la faptul că A.V. se ocupa cu pregătirea îngropării victimei.
Un martor important, vecin cu familia victimei, C.N. arată în declaraţiile sale că l-a auzit pe inculpat în ziua decesului victimei certându-şi fratele şi a perceput un „horcăit ca şi cum s-ar fi tăiat un porc”.
Ceilalţi martori audiaţi, printre care L.M., A.G. (surorile inculpatului), C.Şt., deşi nu au cunoştinţe directe referitoare la fapta din 22 noiembrie 1997, menţionează că în satul în care a avut loc incidentul se vorbeşte că inculpatul şi tatăl său l-ar fi omorât pe V.A.
Rezultă, aşadar, din coroborarea declaraţiilor inculpatului şi depoziţiile martorilor următoarele elemente certe ale implicării recurentului în uciderea victimei şi anume: relaţiile de duşmănie dintre cei doi fraţi, prezenţa inculpatului în momentul critic la locul faptei, participarea sa directă (alături de tatăl său) la imobilizarea victimei, la legarea acesteia într-o poziţie incomodă, abandonarea acesteia mai mult timp afară, pe timp rece, victima fiind îmbrăcată sumar şi sub influenţa băuturilor alcoolice, aplicarea unor lovituri victimei, precum şi la îngroparea acesteia şi ştergerea urmelor faptei. Împrejurările enumerate, combinate cu refuzul inculpatului de a denunţa fapta (deşi se apără constant că se afla în relaţii de duşmănie cu tatăl său pe care-l indică drept autorul omorului), precum şi cu intenţia făptuitorului de a părăsi ţara imediat după data de 22 noiembrie 1997, conduc la concluzia că prin acţiunile sale inculpatul a contribuit decisiv la moartea victimei.
Dispoziţiile art. 174 C. pen., nu precizează în mod limitativ modalitatea de realizare a activităţii de ucidere, acţiunea sau inacţiunea putând fi nu numai directă, dar şi indirectă, esenţial fiind, însă că între acţiune sau inacţiune şi rezultat să existe raport de cauzalitate.
Sub aspectul laturii subiective, omorul se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă, această ultimă modalitate a intenţiei implică, pe lângă prevedere, o atitudine de indiferenţă faţă de rezultat, care îl determină pe autor să nu curme acţiunea sau inacţiunea începută, acceptând posibilitatea producerii lui.
În speţă, inculpatul a acţionat, sub aspectul laturii subiective, în modalitatea intenţiei indirecte, rezultatul faptei sale producându-se indiferent de alţi factori colaterali (acţiunile tatălui inculpatului).
Rezultă în concluzie că legând victima cu o funie, lovind-o în zona toracică (lovitură în urma căreia s-a auzit un horcăit), părăsind-o în nesimţire în curtea casei, într-o seară geroasă, iarna, victima fiind îmbrăcată sumar şi aflată sub influenţa alcoolului (deci cu posibilităţi reduse de rezistenţă fizică), inculpatul a avut reprezentarea consecinţelor faptei sale şi deşi nu a urmărit producerea rezultatului letal, l-a acceptat, motiv pentru care prima critică formulată de inculpat nu este fondată, fapta comisă întrunind elementele constitutive ale art. 174 şi art. 175 lit. c) C. pen.
În cauză, nu se poate reţine nici cererea de restituire a dosarului la procuror, întrucât nu sunt incidente dispoziţiile art. 333 C. proc. pen.
Conform textului mai sus-arătat, în tot cursul judecăţii, instanţa se poate desesiza şi restitui dosarul procurorului, când din administrarea probelor sau din dezbateri rezultă că urmărirea penală nu este completă şi că în faţa instanţei nu s-ar putea face completarea acesteia decât cu mare întârziere.
Or, urmărirea penală este completă, şi deşi s-a făcut după circa 3 ani de la data comiterii infracţiunii, în urma autodenunţului martorului A.V., în cauză au fost administrate toate probele necesare pentru stabilirea unei situaţii de fapt reale, fiind verificate toate apărările formulate de inculpat. Instanţa de judecată, fiind investită cu judecarea faptei reţinute în sarcina inculpatului, trimis în judecată prin rechizitoriu, în temeiul art. 317 C. proc. pen., are obligaţia (aşa cum de altfel a şi procedat) să se pronunţe numai cu privire la această faptă şi persoană. În consecinţă, ea nu se poate desesiza şi trimite cauza procurorului, conform art. 333 C. proc. pen. (cum a solicitat inculpatul), cu motivarea că în cauză este necesar să se verifice dacă la săvârşirea faptelor, prevăzute în actul de sesizare a contribuit şi altă persoană.
Ca atare, în raport de considerentele expuse, Curtea constată că hotărârile pronunţate sunt temeinice şi legale, recursul declarat este nefondat şi va fi respins în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va computa perioada arestării preventive a inculpatului, iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.G. împotriva deciziei penale nr. 247 din 3 septembrie 2002 a Curţii de Apel Iaşi.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 24 august 2000, la 18 aprilie 2003.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2016/2003. Penal. Conflict de competenta.... | CSJ. Decizia nr. 2019/2003. Penal → |
|---|
