CSJ. Decizia nr. 2019/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2019/2003
Dosar nr. 4501/2002
Şedinţa publică din 18 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 291 din 22 aprilie 2002, Tribunalul Timiş a condamnat pe inculpata L.R.V. la câte 3 ani închisoare pentru infracţiunile de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. şi falsificare de monede sau alte valori, prevăzută de art. 282 alin. (1) şi (2) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 C. pen, inculpata execută pedeapsa de 3 ani închisoare, sporită cu 2 luni închisoare, astfel că ea va executa pedeapsa de 3 ani şi 2 luni închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În baza art. 14 C. pen., art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., inculpata a fost obligată să plătească 284.602.373 lei despăgubiri civile S.C. I.L. S.A. Timişoara.
A fost anulat biletul la ordin emis de inculpată.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus arestarea preventivă a inculpatei de la 8 februarie 2002, la 6 martie 2002.
Pentru pronunţarea hotărârii, prima instanţă a reţinut următoarea stare de fapt:
În ziua de 27 octombrie 1999, L.R.V., în calitate de administrator al S.C. R.E. S.R.L., Fizeşul Gherlii, jud. Cluj, s-a deplasat la S.C. I.L. S.A. din Timişoara, pentru achiziţionarea unor mărfuri.
În urma discuţiilor purtate cu vânzătoarea D.V., reprezentanta S.C. I.L. S.A. Timişoara, s-a convenit încheierea contractelor comerciale de vânzare-cumpărare prin emiterea facturilor fiscale nr. 2406775 şi nr. 2406776 din 27 octombrie 1999, pentru mărfuri în valoare totală de 211.488.453 lei.
Cu prilejul ridicării mărfurilor, inculpata a achitat un avans de 40.000.000 lei, iar pentru diferenţa rămasă de plată de 171.488.453 lei L.R.V. a completat un bilet la ordin, cu scadenţă la 22 noiembrie 1999.
La data scadenţei, fiind introdus în circuitul bancar biletul la ordin emis de către inculpată, acesta a fost refuzat la plată pe motivul lipsei disponibilului.
Ca urmare, partea prejudiciată a luat legătura telefonică cu inculpata, în repetate rânduri, în vederea recuperării prejudiciului, aceasta refuzând, în mod sistematic, să achite prejudiciul, motiv pentru care s-a formulat plângere penală.
În drept s-a motivat că fapta inculpatei de a emite un bilet la ordin fără a avea disponibil bănesc necesar în bancă şi de a-l folosi în vederea inducerii în eroare a părţii vătămate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune şi falsificare de monede sau alte valori prevăzute de art. 215 alin. (2) şi (3) şi art. 282 alin. (1) şi (2) C. pen.
Prin Decizia penală nr. 387/ A din 9 octombrie 2002, Curtea de Apel Timişoara a respins, ca nefondat, apelul inculpatei L.R.V., care a solicitat reducerea pedepsei.
Împotriva acestei decizii, inculpata a declarat recurs nemotivat, apărătorul acesteia solicitând reducerea pedepsei.
Recursul este întemeiat, sub aspectul rezolvării problemei dacă biletul la ordin poate fi caracterizat ca fiind un mijloc fraudulos prin care se săvârşeşte infracţiunea de înşelăciune în contracte, în situaţia în care cumpărătorul, cu prilejul încheierii unui contract comercial de vânzare-cumpărare, emite un bilet la ordin pe care îl predă vânzătorului care, la termenul scadent, este refuzat la plată, pentru lipsă de disponibil.
Art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., prevede că: „Înşelăciunea săvârşită prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni”.
„Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţii stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincţiile acolo arătate”.
Indiferent de variantele sale, incriminate în art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), înşelăciunea este o infracţiune contra patrimoniului, care constă în înşelarea încrederii participanţilor la raporturile juridice patrimoniale.
Doctrina şi practica judiciară au stabilit că pentru existenţa infracţiunii de înşelăciune în varianta prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., trebuie să fie îndeplinite următoarele condiţii:
1. Să aibă loc încheierea sau executarea unui contract;
2. Cu prilejul încheierii sau executării contractului, subiectul activ să inducă sau să menţină în eroare subiectul pasiv;
3. Să fie folosite mijloace frauduloase pentru inducerea sau menţinerea în eroare a subiectului pasiv;
4. Acţiunea de amăgire să determine, pe cei induşi sau menţinuţi în eroare, să încheie sau să execute contractul, în condiţiile stipulate, adică în condiţii care altfel nu ar fi fost acceptate şi care au creat o situaţie păgubitoare pentru subiectul pasiv;
5. Acţiunea să fie săvârşită cu intenţie.
La încheierea contractelor comerciale ambele părţi contractante trebuie să fie de bună credinţă, loialitatea constituind elementul principal atât la încheierea contractului, cât şi la executarea acestuia.
Dacă oricare dintre părţi are o intenţie dolosivă, cu scopul de a înşela cealaltă parte asupra condiţiilor contractului, nu mai suntem în prezenţa bunei credinţe, dolul constituind expresia relei-credinţe.
Dolul este forma de înşelare prin manopere viclene, maşinaţiuni de înşelare, de amăgire, comise de una din părţi, în vederea încheierii unui act juridic.
Partea contractantă care exercită, în mod intenţionat, manevre viclene de înşelare a celeilalte părţi, transformă buna credinţă în rea credinţă.
Cealaltă parte, victima manoperelor dolosive, rămâne de bună credinţă, ea găsindu-se într-o stare de eroare, încât dacă ar fi cunoscut realitatea, adică maşinaţiunile viclene ale contractantului, nu ar fi încheiat contractul.
Mijloacele frauduloase prin care se realizează latura obiectivă a infracţiunii de înşelăciune în contracte comerciale sunt variate, printre acestea fiind şi titlurile de credit (cec, biletul la ordin), fără acoperire bănească.
Biletul la ordin este un titlu de credit, negociabil, sub semnătură privată şi instrument de plată, creat de un emitent, în calitate de debitor, care se obligă să plătească o sumă de bani, fixată, la un anumit termen, unei alte persoane, denumită beneficiar, care are calitatea de creditor (Normele, Cadru nr. 6 din 8 martie 1994 ale Băncii Naţionale a României).
Biletul la ordin dobândeşte, la scadenţă, prin refuzul la plată pentru lipsă de disponibil bănesc, caracterul de mijloc fraudulos, ceea ce pune în evidenţă intenţia frauduloasă a emitentului, iar prin aceasta se realizează latura obiectivă a infracţiunii de înşelăciune în contracte, prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. Infracţiunea se consumă în momentul când, la scadenţă, biletul la ordin a fost refuzat la plată, pentru lipsă de disponibilităţi băneşti.
Infracţiunea prevăzută de art. 282 C. pen., cu denumirea marginală „falsificarea de monede sau de alte valori” nu are în vedere emiterea de cec-uri sau ordine de plată fără acoperirea necesară, ci contrafacerea imprimatelor de valoare: monedă metalică, monedă de hârtie, titluri pentru efectuarea plăţilor, etc.
Pentru existenţa infracţiunii prevăzute de art. 282 alin. (1) şi (2) C. pen., este necesar să existe o acţiune de falsificare a unui mijloc de plată din cele enumerate, deci să se modifice substanţa unui înscris preexistent, ceea ce în speţă nu a avut loc.
Deci, nu va exista concurs de infracţiuni (înşelăciune şi fals), în cazul în care înscrisul folosit de făptuitor, prin inducerea în eroare a părţii vătămate, nu este fals, ci este mincinos.
Fapta săvârşită în aceste condiţii va constitui numai infracţiunea de înşelăciune, în modalitatea agravată prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. (înşelăciune în contracte săvârşită prin mijloace frauduloase), deoarece inculpata, deşi ştia că nu avea disponibil în cont la bancă, a emis un bilet la ordin, ducând în eroare prin mijloace frauduloase, partea vătămată care, dacă ar fi avut cunoştinţă că nu are disponibil bănesc nu ar fi încheiat contractul de vânzare a mărfurilor.
Pentru aceste motive, Curtea, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpat şi rejudecând, va înlătura sporul de 2 luni aplicat şi prin schimbarea calificării juridice a faptelor, va condamna pe inculpata L.R.V. numai pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpata L.R.V. împotriva deciziei penale nr. 387/ A din 9 octombrie 2002 a Curţii de Apel Timişoara.
Casează Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 291 din 22 aprilie 2002 a Tribunalului Timiş, numai cu privire la încadrarea juridică a faptelor şi sporul de pedeapsă aplicat.
Descontopeşte pedeapsa rezultantă şi repune pedepsele în individualitatea lor, respectiv 3 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. şi 3 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 282 alin. (1) şi (2) C. pen.
Înlătură sporul de 2 luni închisoare aplicat.
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor din infracţiunile prevăzute de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. şi art. 282 alin. (1) şi (2) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., texte de lege în baza cărora condamnă pe inculpata L.R.V. la 3 ani închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2018/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 202/2003. Penal. Recurs la încheiere. Recurs → |
|---|
