CSJ. Decizia nr. 2053/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2053/2003
Dosar nr. 4372/2002
Şedinţa publică din 23 aprilie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 2130/2001, pronunţată de Judecătoria Satu Mare în dosarul nr. 1885/R/1997, în baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., a dispus obligarea inculpaţilor C.I., M.P., C.V. şi C.D., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. M. S.R.L., să plătească părţii civile B.G. suma de 156.495.000 lei, despăgubiri civile.
S-a dispus darea în debit a părţii civile cu suma de 2.132.200 lei, reprezentând onorariu de expert.
Inculpaţii au fost obligaţi să plătească părţii civile suma de 2.632.200 lei, cheltuieli de judecată.
Hotărând astfel, prima instanţă a reţinut că, prin acţiunea civilă alăturată dosarului penal nr. 1885/1997 al Judecătoriei Satu Mare şi a dosarului conexat nr. 10134/1997 al Judecătoriei Satu Mare, partea civilă B.G. a solicitat despăgubiri civile de la inculpaţi, conform rechizitoriului, în sumă de 600.000 lei. Ulterior, pe parcursul procesului penal, partea civilă şi-a majorat pretenţiile conform indicelui de devalorizare şi a raporturilor de expertize efectuate de către experţi cu privire la distrugerile provocate de inculpaţi. În cauză s-au întocmit mai multe expertize de specialitate cu privire la distrugerile provocate de inculpaţi, din care, instanţa a reţinut expertiza efectuată de către expertul S.T., din care rezultă că valoarea distrugerilor provocate de inculpaţi, respectiv a stâlpilor interiori, exteriori şi stâlpii de aliniament, precum şi a lucrărilor de degajare de pământ de peste fundaţie s-a ridicat la valoarea de 156.495.000 lei, întrucât aşa cum rezultă din rechizitoriu, inculpaţii au distrus stâlpii, iar întreaga lucrare, respectiv valoarea fundaţiei, expertul a apreciat-o la valoarea de 1.106.464.000 lei.
Instanţa de fond a apreciat că, raportat la pagubele provocate de către inculpaţi prin distrugerea stâlpilor interiori şi exteriori şi a lucrărilor de degajare pământ de peste fundaţie, conform celor descrise în rechizitor, valoarea prejudiciului se cifrează la suma de 156.495.000 lei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii C.I., C.V., C.D. şi M.P., pe care nu l-au motivat şi ulterior, în instanţă l-au retras şi partea civilă B.G., care a solicitat admiterea acestuia, desfiinţarea sentinţei şi rejudecând cauza, obligarea inculpaţilor în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. M. S.R.L. la plata sumei de 12 miliarde lei, despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea pagubei cauzate de inculpaţi.
Prin Decizia penală nr. 89/A/2002, Tribunalul Satu Mare a luat act de retragerea apelurilor declarate de inculpaţi şi a admis apelul părţii civile, majorând cuantumul despăgubirilor civile acordate de prima instanţă, de la 156.495.000 lei, la 236.620.440 lei, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a procedat la reactualizarea sumei conform indicelui de devalorizare, pentru perioada 5 aprilie 2000 – ianuarie 2002, respectiv 151,2%.
Împotriva deciziei penale, în termenul legal, a declarat recurs partea civilă B.G. care a solicitat, în principal, restituirea cauzei la procuror pentru continuarea cercetărilor, iar, în subsidiar, majorarea cuantumului despăgubirilor civile la suma de 14.200.000.000 lei, considerând că aceasta este valoarea reală a prejudiciului cauzat prin fapta inculpaţilor.
Curtea de Apel Oradea, prin Decizia penală nr. 347/ R din 30 aprilie 2002, a respins, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă B.G., cu motivarea că despăgubirile civile s-au acordat în limita dovedirii lor prin expertiza efectuată în cauză, fiind reactualizate de către instanţa de apel.
În temeiul art. 409 şi art. 410 alin. (1), partea I pct. 7 teza I C. proc. pen., procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, a declarat recurs în anulare împotriva sentinţei penale nr. 2130 din 15 noiembrie 2001 a Judecătoriei Satu Mare, deciziei penale nr. 89 A din 28 februarie 2002 a Tribunalului Satu Mare şi deciziei penale nr. 347 R din 30 aprilie 2002 a Curţii de Apel Oradea, considerându-le contrare legii, întrucât încalcă autoritatea hotărârii definitive a instanţei penale.
Analizând hotărârile atacate în raport de cazul de recurs în anulare invocat, Curtea constată, în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, că acesta este fondat, urmând a fi admis.
Potrivit dispoziţiilor art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., acţiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum şi a părţii responsabile civilmente, pentru paguba cauzată prin fapta sa; repararea unei pagube produse prin săvârşirea unei infracţiuni trebuie să reprezinte o justă şi integrală acoperire a prejudiciului cauzat, despăgubirile datorate cuprinzând, atât pierderea suferită, cât şi beneficiul nerealizat, care se determină de către instanţă pe baza probelor administrate.
În altă ordine de idei, conform art. 22 alin. (1) C. proc. pen., hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, printre altele, cu privire la existenţa faptei.
Referitor la acest din urmă aspect, instanţa care soluţionează latura civilă va ţine seama în mod obligatoriu de faptă, aşa cum a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat de către instanţa penală.
Revenind la cauză, se constată că prin sentinţele penale nr. 790 din 27 martie 2000 şi nr. 527 din 28 februarie 2000, Judecătoria Satu Mare a reţinut, sub aspectul laturii penale, că prin activitatea inculpaţilor a fost distrusă în repetate rânduri fundaţia edificată de partea civilă, inclusiv şanţurile. De asemenea, s-a reţinut că distrugerile, repetate fiind, după ce partea civilă reconstruia fundaţia, au intervenit în diferite stadii de execuţie ale acesteia.
Astfel, la 11 iunie 1994 şi 27 martie 1995, s-a distrus doar cofrajul din scândură şi s-a astupat şanţul; la 22 aprilie şi 25 mai 1995, pe lângă cele deja menţionate, s-au distrus şi armăturile din fier beton plasate în fundaţie care urmau să susţină restul construcţiei.
În aceste condiţii, soluţionând latura civilă, instanţa nu putea reţine doar distrugerea unor stâlpi (armăturile din fier beton) fără a încălca principiul autorităţii de lucru judecat cu care au fost stabilite faptele de către instanţele penale.
Operând în limitele obligatorii ale principiului enunţat, instanţa trebuia să stabilească prejudiciul în integritatea lui, iar nu prin fragmentarea faptelor ilicite.
Neprocedând în acest mod, respectiv reţinând o altă situaţie de fapt decât cea stabilită cu autoritate de lucru judecat, atât instanţa de fond, cât şi cele de control judiciar au ignorat aplicarea şi respectarea unor dispoziţii legale imperative care au condus la stabilirea eronată a întinderii prejudiciului şi în consecinţă, a cuantumului despăgubirilor la care au fost obligaţi inculpaţii, în solidar cu partea responsabilă civilmente.
Pentru stabilirea exactă a cuantumului despăgubirilor datorate de inculpaţi şi de partea responsabilă civilmente, pentru faptele de distrugere comise, în conformitate cu dispoziţiile legale mai sus enunţate, în cauză se impune completarea probatoriilor administrate la instanţa de fond, prin efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, având ca obiective: evaluarea tuturor distrugerilor cauzate prin acţiunile inculpaţilor, astfel cum au fost stabilite faptele, cu autoritate de lucru judecat prin hotărârile penale, pronunţate în cauză, precum şi determinarea costului lucrărilor necesare pentru readucerea construcţiei în starea anterioară acţiunii de distrugere, exercitată de inculpaţi.
De asemenea, pentru înlăturarea oricărui dubiu sau a unor împrejurări echivoce, precum şi pentru verificarea tuturor apărărilor formulate de părţi sub aspectul laturii civile a cauzei, instanţa poate dispune şi administra şi alte mijloace de probă, din oficiu sau la cererea părţilor.
În consecinţă, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, constatând îndeplinite cerinţele cazului de recurs în anulare invocat, în baza art. 4141 alin. (1), raportat la art. 38515 alin. (1), pct. 2, lit. c) C. proc. pen., va admite recursul în anulare, va casa hotărârile atacate şi va trimite cauza la Judecătoria Satu Mare pentru rejudecarea în fond.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul C.D., se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 2130 din 15 noiembrie 2001 a Judecătoriei Satu Mare, deciziei penale nr. 89 A din 28 februarie 2002 a Tribunalului Satu Mare şi deciziei penale nr. 347 R din 30 aprilie 2002 a Curţii de Apel Oradea, privind pe inculpaţii M.P., C.I., C.V. şi C.D.
Casează hotărârile atacate şi trimite cauza la Judecătoria Satu Mare pentru rejudecare.
Onorariul în sumă de 300.000 lei cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul C.D., se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2052/2003. Penal. Art.248 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2054/2003. Penal. Art.211 c.pen. Recurs → |
|---|
